Orban atacă iar CCR pe tema pensiilor speciale

CCR

Premierul Ludovic Orban a afirmat, referitor la proiectul de lege al pensiilor speciale, despre care CCR a spus că încalcă Legea fundamentală, că există doi judecători ai Curţii Constituţionale care beneficiază de „dublă pensie specială”, respectiv cea de magistrat și cea de parlamentar.

PNL nu renunţă la eliminarea pensiilor speciale, chiar dacă CCR a declarat proiectul de lege neconstituţional. Ludovic Orban anunţă că liberalii vor veni cu o nouă lege în Parlament.

„Proiectul care a trecut de Parlament este un proiect initiat de PNL şi a fost votat aproape în unanimitate de Parlament. Din păcate, din nou CCR a decis că tăierea pensiilor speciale este neconstituţional. Vom vedea motivaţia CCR şi vom reveni cu o modificare legislativă care să ţină cont de CCR, dar să readucă pensiile la un nivel cât mai apropiat de sistemul de calcul al pensiilor în baza principiului contributivităţii”, a spus Ludovic Orban, la România TV.

Premierul a afirmat că doi judecători CCR au dublă pensie specială, de aceea nu au acceptat eliminarea acestora.

„Nu poate cineva care este beneficiar al pensiei speciale, fie ca parlamentar, fie oameni care au lucrat în justiţie şi care au pensie specială ca urmare a carierei în justiţie. Cred că sunt doi dintre ei care au dublă pensie specială. Aceştia sunt cei care au decis neconstituţionalitatea actului normativ”, a adăugat Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

18 Comentarii

  1. La prezentul trecut cu un premier uiti.
    Despre impozitul pe pensiile nesimtite, care l-ati putea aplica fara probleme, nicio vorba. Cum te-ai putea atinge de securisti, de magistrații securisti, de mitienii securisti, de neomarxistii securisti? N-ai Cum? Si vine Sica cu aceeasi tema de campanie rasuflata, de aceasta data oferită unor neuronii vlaguiti de teama covidului. Hai sa le mai dam botnitarilor scanati sa rontaie aceeasi pesmeti, pregătiți pentru situații de razboi.
    Ps. Am înțeles ca piticul covid hiperbolizat refuza sa se atinga de cei cu pensii speciale. Se pare ca e cel mai mic in grad dintre ei. Doamne, cat respect si la covidul asta pentru securisti.
    Ps. Secucovidul avand un caracter antinațional si antineuronal poate fi tratat numai cu usturoiul strigoilor si tarusul moroilor. In cele mai optimiste viziuni s-ar putea acționa asupra lui cu mamaliga explodata, dar acesta e un scenariu mult prea futurist pentru Botniță României Bine Întemnițate si Covidului Bine Făcut, Pas cu Pas.

  2. Unul dintre principiile de baza ale oricarui sistem de drept , este acela ca ” nu poate participa la judecarea unui litigiu , judecatorul care are un interes direct sau indirect , in acel litigiu ” ! Din acest motiv , decizia CCR este NULA ABSOLUT ! Este un abuz si o rusine uriasa a CCR ! Pensiile speciale sunt Neconstitutionale si DISCRIMINATORII ! PS- Iar Av. poporului , este initiator al acestui abuz !

  3. Daca ai vazut ca de mai multe ori nu merge aceasta lege acum sa vii a n-a oara cu aceleasi prostii inseamna ca ori guvernul e idiot ori de fapt nu se vrea taierea pensiilor speciale. Pai tu ca guvern de sekoristi sa tai pensiile speciale? nu, ca in secunda 2 incep arestarile la DNA, incompatibilitatile la ANI, revoltele militienilor si apar in presa systemului mormane de escrocherii ale guwernerului. Taierea pensiilor = case closed.

  4. Alta vrajeala marca pnl! Ei știau de la început ca CCR va respinge legea ca neconstituționala, dar mai arunca niște praf in ochii prostimii, cum ca ei vor sa elimine pensiile speciale, da’ oamenii aia rai de la CCR nu-i lasă! Pai sa indrazneasca sa se atingă de pensiile magistraților si ia sa vezi cum, ca prin minune, apar dosarele cu matrapazlâcurile „preacinstiților liberali aleși ai poporului”!

  5. Hooo! Ptruu! gloabe cuvantatoare, pensiile de serviciu – asa zisele speciale, sunt acordate cf. Legii, pana in prezent, categoriilor de ex-salariati (nu, la toti, numai celor cu anumita vechime cf. Cartii de munca) astfel: Curtea de Conturi, Curtea Constitutionala, Pilotii si personalul de control zbor avioane, anumiti functionari parlamentari – publici, grefieri, si cadrele militare de tot felul. Astia au avut salarii mari tot timpul, si au varsat non-stop la fondul de asigurari sociale, sume care, valorau atunci, cat un salariu de terchea-berchea cu contributii de 2 lei gauriti. Nici Orban nici alt guvern – de oricare culoare, nu mai poate desfiinta Legea aceasta, fara sa plateasca despagubiri enorme din Buget.

  6. Vedeti bre de ce ar trebui introdusa în Constituție obligativitatea ca toți cei ce ocupa funcții în stat, de la un anumit rang în sus, sa fie supuși unor teste repetate pt determinarea coeficientului de inteligenta IQ si asta anterior numiri in functie.Rezultatul testelor ar trebui publicate în Monitorul Oficial.Toți ei gasiti cu IQ sub o anumita limita n-arvtrebui sa aibaacces la functii publice in stat.În acest fel ,în vecii-vecilor, unu ca Sica sau ca puturosul suprem n-ar mai ajunge în varfu statului.Ar scapa tara de conducatori imbecili.Pai bă Sica,dacă vrei sa-i razi pe magistrați așa cum merită, schimba mă codru fiscal,baga impozitare progresiva cu limite clare și aplicabile tuturor românilor indiferent din ce tagma fac parte,pune drept limita maxima orice castig de la stat (salariu,pensie,venituri cumulate ) salariul președintelui și rade tot ce depășește. CCR-ul avut dreptate , va spus în fata ca sunteti prosti iar voi nu-i credeți.Ori sunteți prosti.ori ticăloși ori și una și alta!

  7. Haideti sa lamurim lucrurile. In primul rand, numeni (in afara de „speciali”), nu este de acord cu aceasta porcarie numita „pensii speciale”, atata timp cat pentru restul cetatenilor se aplica principiul contributivitatii. Numai ca…daca esti atat de prost si analfabet juridic si te apuci sa le „tai”, asta este clar o incalcare a Constitutiei! Amintiti-va ca si Basescu a vrut sa faca acelasi lucru, iar CCR, bineinteles, i-a dat peste degete. De ce? Foarte simplu: pensiile au statut de proprietate privata, iar cum Constitutia garanteaza proprietatea privata, este clar ca nu ai cum sa le „tai”! CCR are dreptate, dar cu analfabetii lui Sica nu ai cum sa te pui!! Oricum, totul este doar propaganda ieftina, pentru ca daca ar dori sa le aduca la „normal”, pot, pur si simplu, sa le IMPOZITEZE corespunzator, fara nicio problema privind constitutionalitatea. Numai ca nu vor, doar simuleaza ca vor sa le „desfiinteze”! Doar un singur argument: amintitiva ca ei insisi, ca parlamentari, beneficiaza sau vor beneficia de ele! Si nu numai ei!!!

  8. SI totusi , aceasta uriasa hotie prin care 5% din populatia Romaniei ( cu copii si neamurile lor ) fura din buzunarele a 95% din populatia Romaniei , trebuie sa inceteze ! Sunt nebuni si orbi , cei care cred ca aceasta crima sociala mai poate continua !

  9. pensiile speciale sint imorale. multe din legile care reglementeaza cadrul socio-politic sint imorale. foarte multi dintre legiutori sint imorali. presedintele este un imoral. conducatori de instititutii sint deopotriva tradatori si imorli. asta a devenit noua normalitate: imoralitatea! pornind de aici, 30 de ani de spalat pe creier, de creat deprinderi dinclo de orice limita a bunului simt, in primul rind comportament si limbaj, santajul existential exercitat de un stat construit pe legi imorale au determinat mutatii in comportamentul social. mereu avem aceleasi teme, aceleasi cuvinte, aceleasi fetze, aceleasi voci sparte de imoralitate. acelasi cerc vicios iar si iar si iar. mediul politic este compus din persoane cu vicii: beau, se drogheaza, mint, dispretuiesc viata. nu pe a lor. pe a celorlalti. si in acest mediu viciat de imoralitate oamenii au asteptari. de la ceilalti mai mult si mai putin de la ei insisi. sintem intr-o perpetua stare de apreciere a nonvalorii. valorile morale sint grele, fara echivoc, inseamna in primul rind munca asupra propriei persoane. perspective? niciuna intr-o astfel de lume imorala.

  10. Tuturor celor care comentează drepturile si libertățile in statul de drept. Nu mai sunteti de acord cu respectarea prevederilor constituționale? As vrea sa va vad atât de acizi și atunci când va este lezat un drept al vostru. Constituțional vorbind… Ce vina are un lucrător dintr-un anumit domeniu care beneficiaza de anumite prevederi legale. ATT LEGALE!!!!

  11. ” Orban atacă iar CCR pe tema pensiilor speciale „. Vorbe-n vat, holearcele nu vor renunta ; se vor pune ca magaretele in unghii ! Pensii pentru munca, imputitilor; nu de-a soalda !

  12. Pensiile speciale sunt nesimtite dar veniturile cumulate ale unor bugetari, cum sunt? Pana nu impozitati progresiv toate veniturile inclusiiv a privatilor cu viloice la munte si la mare pe persone fizica este doar un urlet la luna! Huuo MARELE pnl!

  13. Dacă PNL avea voinţă,pensiile speciale şi cumulul pensiei cu salariul erau azi istorie.Da nu vor.Cred că mai au să-şi legifereze vreun privilegiu că la asta sunt solidari cu toate celelalte partide(găşti).

  14. Recomand oricui să încerce să-i ia osu din gură unui câine ca să vadă cam ce se poate întâmpla.Nu orice câine.

  15. Acest subiect , rusinos pentru o natiune europeana in constructie, ,,volens nolens ” va fi rezolvat tot de afara , de catre situatia dezastruoasa prognozata de economistii occidentali incepand din august cand toate stipendiile , cum ar fi somajul partial, se vor fi incheiat. Industriile din Vest lucrand azi pe comenzile dinaintea pandemiei . Va dati seama ca daca Marea FRANTA estimeaza o situatie grea a industriei si deci a afacerilor, Romania , care este legata ombilical de cei 4 mari, Franta , Germania ,Italia si Spania , ca destinatar al marfurilor acestora si ca unul dintre centrele de prelucrare a comenzilor din Occident va suferi in proportie geometrica intrucat sistemele de productie si al afacerilor dintr- o tara tributara unui sistem comunist de 72 de ani sunt invechite si neperformante. Apoi va veni la rand si paralmentul umflat ca numar , banii alocati unei minciuni,, revolutionarii” si toate mizeriile inventate – importate din Estul indepartat , de nivelele 3 si 4 ale CC al PCR, etc. Dumnezeu nu lasa Romania in momentele grele ale istoriei.Asa sa ne ajute Cel De Sus.

  16. Lotus,stii care este cea mai grava eroare intr-o democratie ? Sa lasi porcul sa intre intr-o cultura,in cazul de fata o numim civilizatie.De asta mare grija ce dobitoci votam ca odata ajunsi acolo,e greu sa mai fie dat jos,pentru ca in Romania,constitutia a fost facuta de porci,unul cel mai mare Antonie Jorgovan.Deci,din regnul porcilor PDSR-isti.Asa ca nu mai invoca o constitutie facuta pro dobitoci.Unele legi cu dedicatie pentru Nastase dar a luat teapa si a stat Base 5×2 ani la Cotroceni.
    Evident ca si alti politruci profita de aceste pensii si iar evident greu de schimbat

  17. Baiatul obosit de securist se preface sau chiar este lipsit de minime cunostinte. Pana si un aurolac devenit asa din unul mai citit stia ca proiectul liberal era neconstitutional si bagat de Orban la misto. Ar fi culmea ca nici Orban sa nu fi stiut. Nu esti departe de orbanul tau.

  18. „Proiectul care a trecut de Parlament este un proiect initiat de PNL şi a fost votat aproape în unanimitate de Parlament. Din păcate, din nou CCR a decis că tăierea pensiilor speciale este neconstituţional”.
    Nu din pacate ,ci din ipocrizia si prostia voastra ORBANE!
    1. Abrogati toate legile cu dedicatie,hoate care au permis aberatiile privind pensiile nesimtite!
    2.Toate „pensiile” nebazate pe contributivitate(nu numai ale magistratilor) si care nu pot fi eliminate 100% trebuie impozitate in trepte incat sa fie aduse la adevar.
    3.Cele care pot fi eliminate sa fie eliminate prin lege!
    NU VETI FACE NIMIC PENTRU CA TOATE GUVERNARILE DIN 1990 SI PANA AZI AU PATRONAT JAFUL SI NEDREPTATEA!
    PS.De exemplu, UITATI-VA LA COSTEL ALEXE CARE „NU POATE” OPRI DEFRISARILE SI FURTUL DIN PADURILE ROMANIEI!
    Guvernul nu vrea,nu ca nu poate. Numiti-ma pe mine OANA in guvern,dati-mi mana libera si in 30 de zile am oprit jaful
    Fac Unitate Speciala (comanda la mine) cu oameni din diverse ministere,inclusiv din Ministerul Apararii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.