Ludovic Orban s-a prezentat luni din nou la DNA, în dosarul în care este acuzat că i-a cerut unui om de afaceri bani pentru campania electorală.
„Vă anunț că am contestat măsura controlului judiciar. Consider că e o măsură care nu e necesară, eu sunt un om care a respectat întotdeauna legea, am respectat întotdeauna procedurile în ceea ce privește derularea anchetei și am fost tot timpul la dispoziția organelor de cercetare penală pentru a aduce lumină în acest caz. Nu am de gând să părăsesc țara, de fapt nu am de gând să fac nimic care era în restricțiile prevăzute în controlul judiciar, nu este motivată, ci este o restrângere a unor drepturi care, după părerea mea, nu este necesară în cazul meu”, a declarat Orban la ieșire de la DNA.
Potrivit DNA ar fi săvârșit infracțiunea de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, după ce, în martie, a contactat un om de afaceri solicitându-i sprijin financiar în campania electorală pentru alegerile locale.
„Sunt în cadrul dosarului cercetării pentru care s-a început urmărirea penală”, a declarat Orban la intrarea în sediul DNA. „Voi colabora cu organele de anchetă și voi contribui la aflarea adevărului”, a mai spus acesta.