Premierul ungar, Viktor Orban, a calificat din nou joi invazia rusă a Ucrainei drept o „operaţiune militară”, repetând formula folosită de Kremlin, scrie AFP.
„Este vorba despre o operaţiune militară atâta timp cât nu a există o declaraţie de război între cele două ţări”, a declarat liderul naţionalist în cadrul conferinţei sale de presă anuale.
„Când ruşii vor declara război Ucrainei, atunci va fi război”, a adăugat Viktor Orban. „Strict vorbind, să ne bucurăm câtă vreme nu este război. Dacă e război, este mobilizare generală şi nu doresc asta nimănui”, a mai spus el.
Prim-ministrul ungar a fost întrebat despre motivul pentru care a calificat războiul drept o „operaţiune militară” în cursul întâlnirii sale cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la Beijing, în octombrie.
Viktor Orban este singurul lider european care a păstrat legături strânse cu Kremlinul după ofensiva rusă din Ucraina. Orban şi Putin s-au întâlnit la Beijing pe 17 octombrie pentru a discuta despre cooperarea energetică.
La începutul lui decembrie, Orban a făcut uz de dreptul său de veto în cadrul UE pentru a bloca un ajutor european de 50 de miliarde de euro în favoarea Kievului.
El s-a abţinut de la vot în legătură cu decizia de a deschide negocieri privind aderarea Ucrainei la UE, spunând că se opune acesteia, dar că alţi lideri europeni l-au convins să nu o blocheze.
Ceea ce mă intrigă este acest joc lent de tranșee, de parcă ambii sunt la ”stand-by” așteptănd ceva mare și terminal..Cred că de fapt rusul are toate mijloacele spre a toca rpid ukraina, dar preferă acest joc, căci nu-mi inchipui că ar fi atît de blegi, neinstruiți și incapabil de a utiliza ceea ce au..Lumea se radicalizează și se inarmează.. Semne clare de ce urmează. Problemele economice au ajuns la stadiul de a nu mai putea fi mascate de guvrnele impotente, slugi și unelte a provocărilor..Deci se stă la pîndă, pentru momentul prielnic al primei lovituri,..Și crede-mă, n-are rost să-ți sapi nici un fel de buncăr..