
Premierul Ludovic Orban a explicat luni cum a fost amendat după apariţia fotografiei în care fuma şi nu purta mască la Palatul Victoria, recunoscând că a greșit.
„A fost un comisar care recunosc că (a venit) oarecum şi la iniţiativa mea, adică la iniţiativa mea. Nu m-am autodenunţat. Odată ce a apărut această fotografie pe care eu am recunoscut-o, ea în sine reprezintă o probă a faptului că am încălcat legea şi că am comis două contravenţii şi am spus că mi se pare normal să plătesc amenda şi am plătit amendă maximă. La amendă e o regulă, cu cât omul are o funcţie mai înaltă, deoarece este responsabil, cu atât amenda trebuie să fie mai mare. A venit agentul, mi-a întocmit proces-verbal, am semnat procesul-verbal, după aceea m-am gândit cum să plătesc. Puteam să plătesc prin CEC dar era sâmbătă, nu era nicio sucursală deschisă şi atunci am avut varianta să plătesc prin ghiseul.ro şi am plătit online, prin ghiseul.ro”, a spus Orban la Digi 24.
„Fotografia a fost promovată de PSD asiduu, în frunte cu ministrul Finanţelor, Teodorovici, cu Vasilcoiu care a fost consilierul, chiar cred că el e sursa zero de unde a plecat campania pe online. Orice formaţiune politică foloseşte această ocazie ca să atace un adversar politic, dar, le atrag atenţia, să ridice piatra numai dacă sunt convinşi că nu au păcătuit. Dacă stau şi mă uit la PSD nu prea are cine să ridice piatra, iar piatra pe care o ridică, cu siguranţă, nu mă nimereşte pe mine, atunci când vine din partea PSD”, a mai afirmat Orban.
„Gândiţi-vă că difuzarea acelei poze poate avea un efect negativ. Eu, ca prim-ministru, fumez. Dacă poza aia e văzută de copii, s-ar putea să mă folosească ca exemplu. Eu nu vrea să fiu un astfel de exemplu”, a mai declarat premierul la Digi 24.
Le-a transmis tinerilor să nu se apuce de fumat, ba chiar a afirmat că va încerca să renunțe la acest viciu.
„Aşa nu!, le spun tututor tinerilor. Să nu se apuce de fumat dacă pot. Eu m-am apucat la 17 ani, fumez de 40 de ani. Sigur că mi-aş dori să mă las de fumat şi o să încerc să mă las de fumat. (…) Cred că cel mai mult s-ar bucura familia dacă m-aş lăsa de fumat”, a mai spus Orban.
Săptâmâna trecută a apărut pe reţelele de socialize o fotografie în care premierul Ludovic Orban este surprins fumând în biroul său de la Guvern.
Ulterior, Ludovic Orban a plătit o amendă cumulată de 3.000 de lei pentru că a fumat în spaţiu închis şi pentru că nu a purtat mască.
Vorba celui de la Cotroceni: „PEEEE-SEEEE-DEEEE este de vina”!!!!!!!!!!!!!
„Fotografia a fost promovată de PSD asiduu” a zis sica-mandolina! Bai imbecilule, daca aparea Dancila la asa chef ce spuneai? Tipai ca din gura de sarpe:”DEMISIA”! Sa nu mai vorbesc de seful tau, ticalosul de la Cotroceni care acum tace ca pestele! Sictir, duceti-va sa nu mai auzim de voi, leprelor!
Imi imaginez o poza cu Veorica-Vasilica picior prste picior, cu tigara in gura si cu beuturi multe pe masa. Imi imaginez explicatiile lui Orban din gura Veoricai si linistea mormantala de la Cotroceni.
La „asa nu”,ati uitat sa adaugati alcoolul,minciuna,ipocrizia,lenea,dispretul fata de „populime”,enumerand doar cateva din calitatile pe care le aveti.
Domnule prim ministru nu de fumat imi este mie dar când va vad copii nivelul dumneavoastră de respect față de muncă si față de instituția ceea mai înaltă din țară se naște firesc întrebarea de ce se duc copii la școala ? Sa ajungă sparanghelistii ? Sa se îmbuibe cu mâncare băutură si țigări intr-un prost gust cum n-am mai văzut o tolaneala si durere in fund din care dovedește ca GUVERNUL României este o adunătură de mizerabili care se îmbracă in costum grohăie împroșca cu zoaie si stropește cu rahat mirositor …. sunteți PENIBILI cu cat vorbiți mai mult cu atat sunteți …sincer imi este mila de dumneavoastră ca om dar cand stiu ce funcție aveti mi se face silă ……huaaa
Probabil ca in ,,Guvernul Meu” exista si persoane constiente ca sunt conduse de un impostor fara niciun fel de veleitati de premier si de aceea a facut sa ,,scape” fotografia respectiva in presa, ca sa-l putem vedea pe acest maimutzoi si lingau in toata splendoarea lui de escroc politic……[Leo]
Deci ,în mintea lui, si presa a greșit publicând o poză care va avea efecte negative asupra copiilor.
Cel mai mare tupeu l-a avut atunci când a spus ” eu n-am votat legea” anti fumat. Păi nici pe el nu l-au votat mulți, nici pe Iohannis și, pe cale de consecință, ei nu trebuie să respecte nici-o ordonanță, nici o stare de urgență.
În plus, omul știe că în România sunt mulți fumători. Bune și voturile lor.
Până și lingaii de la Digi24 l-au întrebat de planul de relansare economica: „lucrăm la el ” Dau în brânci. Pauzele luuungi și dese cheia marilor succese
Îi propun lui Ludovic Orban ca, la alegeri, să candideze în China. Acolo sunt mai mulți fumatori. Eu sunt fumatoare, dar pe mine să nu se bazeze .
Cam scumpă țigara, dar fumătorii știu că …merită! În altă ordine de idei, domnul premier e optimist și stă bine cu ego-ul și imaginea de sine, dar cred că niciun adolescent normal nu l-ar lua ca exemplu, nici măcar pentru fumat… :))
Stai linistit, nimeni nu te va lua drept exemplu!
Până când ne prostește cu plata amenzii ?
O dată zice că a mers la secția de poliție, unde a vorbit cu un comisar, alta variantă că a telefonat la poliție !!!
MINCIUNĂ SI NESIMȚIRE CÂT ÎNCAPE !
Poliția NU ARE COMPETENȚĂ NICI MATERIALĂ NICI TERITORIALĂ, în clădirea guvernului.
Conform Legii de combaterea fumatului, sancțiunea se aplică de către conducătorul unitatii/instituției.
Poliția națională și locală poate constata si sancționa astfel de fapte, DACA SUNT IN ACȚIUNI ORGANIZATE DE CONTROL ! Ceea ce este exclus !
Conform OG 2/2001, constatarea unei fapte se face prin perceperea directă de către agentul constatator !!!
Întocmirea unui proces verbal de constatare a contravenție, în aceste circumstanțe. ESTE LOVIT DE NULITATE ABSOLUTA !
Acel politist presupus constatator, ESTE SUSPECT DE SAVARSIREA INFRACTIUNII DE ABUZ IN SERVICIU !!! Si eventual un sef al său, ca INSTIGATOR LA ABUZUL IN SERVICIU !
Singurele dovezi, sunt PROCESUL VERBAL DE CONSTATARE SI CHITANȚA DE PLATĂ !!!
În condițiile respectării actelor normative, care reglementează acest domeniu, ACESTE DOCUMENTE NU AU CUM SA FIE INTOCMITE !
Programul Ghișeul.ro, nu permite plata cumulată, fumat și mască, deoarece pentru contravenție Covid, este o secțiune specială.
Ceva mai penibil, mai infanil de nivel “și se jură că nu fură, da-i pozat cu țigare-n gură” nu am citit. Dar când vine de la prim ministru României este dezastru. Sper domnele Ludovic Orban, să nu vâ destăinuiți că după ce la 17 ani v-ați apucat de funat și vă pare rău că de 40 de ani sunteți un exemplu negativ pentru copii și tineri, la 18 ani aț violat o colegă de liceu și pentru asta vă pare și mai rău.
Eu, în schimb, spre deosebire de tine, care te agăți cu ghiarele de acel scaun, nu mi-aș dori niciodată să ajung prim-ministru.
Când ești conștient de faptul că ești „sclavul” incurabil al propriilor apucături, defecte și vicii, când nu încerci să conștientizezi gravitatea și pericolul la care acestea te expun, când „bolile” pe care le ai sunt fără leac sau nu ești în stare să urmezi tratamentul adecvat, de ce mai contaminezi intenționat și pe alții? Cea mai bună terapie este să stai măcar „în carantină” sau complet izolat. Ba chiar să-ți dai masca jos și să te arăți exact așa cum ești. Pină la un punct, e de înțeles, ești și tu om, nu poți să renunți, să te vindeci, ești la fel ca și mine, ca și altul, ca alții dar atunci, te întreb : Ce cauți în asemenea funcții?