„Ordinul nu se discută, se execută”

Mircea Toader, şi el un politician eşuat de pe apele mărilor şi de pe punţile vapoarelor, îi spunea unui interlocutor în timpul unei emisiuni o sintagmă cazonă. Ea vine dintr-un paragraf de regulament militar al cărui conţinut, după gloria nebună a lui Moş Teacă şi pătrunderea gândirii în armată, a fost tratat doar cu umorul de rigoare. Cultura politică a lui Mircea Toader şi a lui Traian Băescu vine din aceeaşi lume. Din cuşete marinăreşti şi din discuţiile purtate pe punte sau în sala de mese a vasului. Luni seara, în timp ce România se încinsese pe seama scandalului de la Deta (unul din cele multe, ca muştele pe regimul Băsescu), preşedintele a dat fuga la TVR să ne facă ora sa de program. Avea ceva de spus? Mii şi mii de idei din bogata sa imaginaţie de marinar rămas cu ochii pironiţi la luna spânzurată deasupra orizontului. Oricum, gândirea prezidenţială a produs şi de data aceasta câteva fragmente demne de antologie. „Cele trei puteri, executivă, legislativă şi judecătorească, uită un singur lucru. Că deasupra lor mai este una. Preşedintele!” Aceste fraze ce par scăpate din subconştientul gândirii unui dictator lămuresc pentru totdeauna viziunea lui Traian Băsescu asupra democraţiei în general şi asupra mecanismului democratic din România în particular. Şi arată poporului român şi politicienilor europeni care este accepţiunea sistemului democratic în viziunea marinărească a lui Traian Băsescu. Trecem peste elementul de decenţă şi modestie. Un om cu raţiune completă şi simţ etic n-ar folosi niciodată un asemenea argument într-o discuţie. Argumentul funcţiei în raport cu argumentele logice sau legale nu face decât să scoată la iveală bolovanul aflat în discuţie. Şi totuşi!

De unde ştie preşedintele că el este o putere deasupra celorlalte trei? A citit el undeva în Constituţia României? A visat? I s-a părut că este o deducţie logică dintr-un regulament de fotbal sau de rugby în care el se vedea pe postul de jucător? Traian Băsescu şi-a dat pe faţă viziunea sa nu despre un sistem politic şi despre funcţionarea acestuia, ci despre rolul său în societatea românească. Dintr-o asemenea judecată comisă pe televiziunea publică, noi trebuie să înţelegem că el este supremul, el conduce, el dă ordine şi cu asta basta. Poporul, guvernul, presa şi serviciile n-au decât a se supune. De altfel, în tot interviul care a urmat, Traian Băsescu era când inspectorul de la Curtea de Conturi, când Garcea de la Vacanţa Mare (când era vorba de Vicror Ponta), când medic şef al României sau ministru al Finanţelor. Celebrul nostru comandant de vas face parte din categoria celor care înţeleg repede orice lucru. În doi-timpi şi trei mişcări, făcând chiar economie de atribute şi de unele verbe, pricep enunţul sau situaţia şi trec la concluzie şi la decizii. Sigur, înţelege totul pe deasupra, punând rapid cap la cap tot felul de enunţuri logice. Dar nu aprofundează nimic. Intelectual vorbind, el culege repede, într-un soi de prostituţie intelectuală, sărind de la o cauză la alta, de la un subiect la altul. Deciziile sale urmează chiar un anume fir logic. Asta dacă lucrurile rămân la aparenţa lor. Dacă sunt mai complexe, înţelegerea şi implicit decizia preşedintelui ajung în bălării. În mod normal, într-o asemenea situaţie ar trebui să se repoziţioneze. Traian Băsescu n-o face niciodată. Comunicarea sa cu colaboratorii şi cu societatea se reduce la ordine. Iar ordinul se execută, nu se discută. Adică nu se dezbate şi nu se interpretează. Ca pe punte şi ca în sala motoarelor. Sau ca la ora de instrucţie a lui Moş Teacă.

Dezastrul României de astăzi vine de la asemenea ordine executate de o echipă supusă. Pune în aplicare orice ordin şi se compensează prin avantajele obţinute şi prin fraudele tolerate.

România lui 2010-2011 seamănă cu o SRL administrată de un comandant de vas.