Ordonanţa pe legile justiţiei, la CSM. Pensionarea anticipată a magistraţilor, amânată

Ordonanţa de Urgenţă pe legile justiţiei a ajuns, vineri, la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru avizare, au confirmat, pentru mediafax.ro surse judiciare. Proiectul urmează a fi adoptat în cadrul şedinţei de Guvern de luni. În Ordonanţa pe legile justiţiei sunt prevăzute o serie de modificări, între care se numără şi amânarea pensionării anticipate a magistraţilor întrucât va avea un impact major asupra funcţionării instanţelor şi parchetelor.

Ordonanţa, intrată în posesia nediafax.ro, prevede amânarea pensionării anticipate a magistraţilor: „Ţinând seama de faptul că, în mod previzibil, acest sistem de pensionare anticipată va avea un impact major asupra funcţionării instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, eficienţei şi calităţii actului de justiţie, generând riscul de scădere substanţială a numărului magistraţilor în activitate, noua lege reglementând concomitent şi creşterea perioadei de formare pentru intrarea în magistratură, precum şi a vechimii necesare pentru promovarea la instanţe şi parchete, motiv pentru care se impune amânarea aplicării acestui sistem de pensionare anticipată”.

Astfel, se amână prevederile privind pensionarea anticipată până la data de 31 decembrie 2022. Potrivit documentului, potenţialul impact al acestei prevederi asupra resurselor umane din parchete şi instanţe a fost subliniat şi de către Comisia de la Veneţia, care a recomandat renunţarea la schema de pensionare anticipată.

În OUG se arată că se va adopta un nou alineat la articolul 54 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ce prevede numirile în funcţiile de conducere de la Parchetul General, DNA, şi DIICOT. Potrivit Ordonanţei, alineatul introdus arată că selecţia procurorilor-şefi se realizează pe baza unui interviu, în cadrul căruia candidaţii vor susţine un proiect şi, pentru a fi asigurată transparenţa procedurii, audierea se va transmite în direct, audio-video pe pagina de internet a Ministerului.

Ordonanţa vizează şi adoptarea modificării articolului 96 din Legea 303 privind prejudiciile. Astfel, potrivit documentului, Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, urmează să exercite acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului Inspecţiei Judiciare rezultă că eroarea judiciară a fost exercitată de magistraţi cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

O altă prevedere vizează dispoziţiile articolului 54 din Legea 304/2004 privind judecarea apelurilor. Astfel, apelurile se vor judeca în complet format din trei judecători începând cu data de 1 ianuarie 2020. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei OUG şi până la 31 decembrie 2019, apelurile se vor judeca în complet de doi judecători.

Delegarea procurorilor cu funcţii de conducere la Parchetul General va fi dispusă, cu acordul scris al acestora de către Secţia pentru procurori a CSM, arată altă prevedere.

O altă recomandare a Comisiei de la Veneţia adoptată în OUG vizează revocarea din funcţie a membrilor aleşi din CSM. Comisia de la Veneţia arată că revocarea membrilor aleşi prin retragerea încrederii de către majoritatea judecătorilor şi procurorilor din Consiliu reprezintă un mecanism ce împiedică luarea unor decizii în mod independente. Au fost astfel, la recomandarea Comisiei de la Veneţia, noi temeiuri de revocare a membrilor CSM.

De asemenea, potrivit Ordonanţei, este amânată, până la 30 iunie 2019, şi data finalizării exercitării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat vineri, la Parlament, că „de principiu” va avea loc luni, la ora 09.00, o şedinţă de Guvern pentru adoptarea OUG pe legile justiţiei, înainte ca premierul Viorica Dăncilă să plece într-o deplasare externă.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, anunţă Administraţia Prezidenţială. Şeful statului cere coaliţiei majoritare reluarea de urgenţă a procesului legislativ cu privire la cele trei legi.

Guvernul va adopta, până pe 20 octombrie, o ordonanţă de urgenţă care va corela doa rdouă din cele şapte observaţii ale Comisiei de la Veneţia pe Legile Justiţiei, au spus surse politice, pe 4 octombrie, pentru MEDIAFAX. Observaţiile acceptate de Executiv sunt cele care fac referire la revocarea membrilor CSM şi la pensionarea magistraţilor după 20 de ani de activitate pentru că „există riscul să depopuleze sistemul de justiţie”, au adăugat sursele politice.

Curtea Constituţională a României a respins, pe 25 septembrie, sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis referitoare la neconstituţionalitatea modificării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Smecherii din justitie au vrut s-o taie la pensie astronomica dupa toate potlagariile facute in cariera de 20 de ani. Dar cine a cerut Romaniei sa scape de magistrati asa cum s-a cerut sa scape de alti specialisti?
    Adicatelea nu vor sa dea socoteala si nu vor sa plateasca despre ilegalitatile facute. Nu ar trebui aprobata iesirea la pensie decat dupa ce platesc la stat banii incasati ilegal de la prosti.

  2. https://www.flux24.ro/tudorel-toader-joaca-dublu/
    Mai grav este faptul ca „Draftul de ordonanta de urgenta pentru modificarea unor prevederi din legile justitiei, pe care ministrul justitiei Tudorel Toader l-a transmis CSM pentru aviz pe data de 12 octombrie 2018, contine o serie de prevederi care submineaza intreaga munca facuta de Parlament pentru imbunatatirea acestor legi in folosul cetateanului si ruperea justitiei de influenta politica, scrie blogul Independența Justiției.Ii intrebam si noi, atunci, pe cei de la putere: totusi, de ce v-ati batut un an de zile prin Parlament si la CCR pentru a modifica aceste legi, daca pana la urma va intoarceti de unde ati plecat?

    Vazand propunerile lui Tudorel Toader nu poti sa nu te gandesti la Farfuridi, din O scrisoare pierduta a lui Caragiale, care a spus “Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale…“..

  3. Dreptul e tare stramb!
    Absolva facultatatea la varsta de 23-24 de ani si parcurgand stagiile ajunge judecator la 30 de ani. Dupa 20 de ani de acivitate se pensioneaza la 44 sau la 50 de ani? Oricum, varsta de pensionare si pensia de cateva mii de euro e o sfidare la adresa celorlalti bugetari si nu numai. Un stat cu multe legi strambe facute in folosul unor categorii privilegiate. Mizerabil!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.