Nereguli în numărarea voturilor, o campanie electorală în avantajul lui Vladimir Putin şi limitarea opţiunii alegătorilor prin îngrădirea înregistrării tuturor candidaţilor au marcat alegerile prezidenţiale care au avut loc duminică în Rusia, au afirmat observatorii OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), într-un raport prezentat luni, într-o conferinţă de presă la Moscova, informează Agerpres.
Alegerile prezidenţiale de duminică din Rusia, câştigate de Vladimir Putin, conform rezultatelor oficiale preliminare, au fost marcate de importante nereguli la numărarea voturilor în favoarea actualului premier, au menţionat observatorii.
Acelaşi raport semnalează că, deşi candidaţii la alegerile prezidenţiale din Rusia au putut acţiona nestingherit în campania electorală, condiţiile au înclinat de o manieră clară în favoarea unuia dintre candidaţi, şi anume a actualului premier Vladimir Putin.
„Aceste alegeri indică un învingător clar, care a întrunit o majoritate absolută, evitând al doilea tur de scrutin. Dar opţiunea alegătorului a fost limitată, competiţia electorală a fost lipsită de corectitudine. Datorită unei implicări crescânde a cetăţenilor, alegerile au fost mai bine organizate şi supravegheate”, a spus olandezul Tiny Kox, şeful delegaţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.