Pădurarii cer intervenţia urgentă a statului

Sindicaliștii din silvicultură anunță un protest în fața Camerei Deputaților, față de cazurile de agresiunile la care au fost victime pădurari. La manifestație sunt invitați să participe președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit unui comunicat transmis de Federația Sindicatelor Silva, protestul față de intensificarea cazurilor de agresiune asupra personalului silvic va avea loc marți, între orele 10-14, în fața sediului Camerei Deputaților, zona Parc Izvor.

În cadrul protestului, se va aduce un omagiu celor șase silvicultori care în ultimii ani au murit apărând pădurea și se vor solicita modificări ale legislației din domeniul silvic.

Sindicaliștii afirmă că în anul 2018 au avut loc 30 de agresiuni asupra personalului silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva. În anul 2017 au avut loc 40 de astfel de agresiuni.

„În ultimii ani, au fost omorâți de hoții de lemn șase pădurari (Pop Liviu Pavel – Direcția Silvică Maramureș, Gorcioaia Răducu – Direcția Silvică Iași, Oul Ieronim – Direcţia Silvică Bistriţa, Boboc Dănel – Direcţia Silvică Gorj, Chiriță Victor – Direcția Silvică Dolj, Dogaru Gheorghe – ICAS Brașov), iar peste 650 de silvicultori au fost agresați, bătuți, amenințați cu moartea, atacați cu topoare, cuțite și chiar împușcați de infractorii surprinși în timp de tăiau și sustrăgeau material lemnos sau de braconieri”, spun sindicaliștii în comunicat.

Reprezentanții Federației Sindicatelor Silva spun că deși la ultimul protest, care a avut loc în luna septembrie, au primit asigurări că Statutul personalului silvic va fi dezbătut și adoptat în regim de urgență de Camera Deputaților, în ședința de plen din data de 14 octombrie 2019, proiectul de Statut a fost retrimis la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

Astfel, la protestul din 29 octombrie, ei vor susține urgentarea modificării și completării Statutului personalului silvic, respingerea proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, sindicaliștii afirmând că prin legiferarea PL-x nr. 9/2019 Statul Român va pierde o suprafață de peste 650.000 ha de păduri, cu care urmează să fie împroprietărite formele asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești și unitățile de cult, iar ca efect social vor dispărea peste 3.000 locuri de muncă. De asemenea, se solicită respingerea proiectului de lege PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, deoarece, spun sindicaliștii, prin legiferarea acestei inițiative, proprietatea publică a Statului Român se va diminua cu o suprafață de peste 1.200.000 ha păduri, fiind în pericol peste 5.000 de locuri de muncă.

Alte solicitări sunt de a fi respins proiectul de lege L409/2019 recent adoptat de Senat și transmis spre dezbatere Camerei Deputaților, prin care se urmărește interzicerea exportului de buștean, lemn rotund, cherestea și lemn de foc pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2020 și de elaborare a legislației necesare pentru asigurarea stabilității funcționării administratorului fondului forestier proprietate publică – Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, garantul gestionării durabile a pădurilor statului și de elaborare a legislației necesare pentru asigurarea stabilității funcționării ocoalelor silvice de regim, care administrează fondul forestier proprietate publică și privată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Prost momentul sau intentionat ? In campanie electorală este un fonfleu securistod pro viorica sau pro werner (oricum pe scara ierarhică au aceleași sef din mininatul occident care a facut numai lucruri minunate in decursul istoriei lor )

  2. Padurarii sa circule doar cate doi si sa aibe dreptul de a trage la picioare . Si se va rezolva pentru ca la hoti le este frica de moarte. Apoi lege dura pentru hoti…puscarie lunga si grea. Pe de alta parte dreptul la cota de lemne uscate pentru iarna la un pret mic.

  3. Alo domnilor padurari! Care stat? Va rog sa va uitati acum in Piata Victoriei sa vedeti ce a mai ramas din statul roman! Daca ati ales numai straini in fruntea statului, credeti ca mai avem stat? Sa vina armata! Huuo! Care armata, cea care protesteaza acum in Piata Victoriei pentru supravietuire?

  4. Padurarii nu sunt din casta procurorilor, a serviciilor secrete, a politiei, a judecatorilor, a parlamenta-
    rilor. Pentru ei nu ies „re-
    zistentii” in stradă, care n-au in cap decât intangibi-
    litatea procurorilor secu-
    risti. Padurarii sunt bieți
    oameni. Nemernicul ăla de
    Paul Stănescu, senatorul de
    Olt, promisese ceva la pe-
    nultima crimă in rândul sil-
    vicultorilor. Că Parlamen-
    tul, că lege de urgență pen-
    silvicultori, că bla, bla, vrajeli pentru copii mici. Clasă politică ordinară.

  5. Pai voi cereți ca werner ori dancila sa rezolve problema ? Pai nu sub conducerea lor jaful in paduri a luat o amploare nemaintalnita ? Nu pe vremea lor sunai la 112 pentru a arata transporturi ilegale de lemn si primeai amenda tot tu pentru indrazneala ? Pai asta-i stat,asti-s conducatori ? Hotii sunt protejati iar oamenii cinstiti nu.Apelul e degeaba,hotia e in cardasie pana la varf.Daca se voia problema era rezolvata demult si fara crimele nefericite in randul padararilor.Dar cine sa-i apere cand cei de la varf sunt in cardasie cu mafia lemnului.De exemplu de ce nu se intampala asa ceva in Austria,Tov werner ori dancila ????!!!!

  6. Majoritatea localnicilor stiu perfect realitatea: padurarii si hotii de lemne se cunosc foarte bine. Nimeni nu ar taia permanent din padure daca nu ar fi protejat.

  7. Sindicatul padurarilor se comporta ca si cum nu ar vrea sa obtina ceva. Ar trebui sa ceara urmatoarele : 1.Padurarul sa poata cere la 112 (sau noul 116) ajutor de la armata, politie, jandarmerie cu comanda operativa de la CSAT.
    2.Padurarul sa fie echipat cu arma si telefon inteligent cu transmiterea automata a coordonatelor GPS.
    3. Padurarul sa aiba dreptul la autoaparare prin folosirea armei din dotare. Cum sa moara un padurar cu 4 lovituri de topor in cap !!??
    4. Detasamentele militare sa folosesca elicoptere echpate pentru lupta in padure.
    5. Oamenii saraci din apropierea padurilor sa primeasca lemne de foc gratis.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.