Social democraţii au început negocierile pentru moţiunea de cenzură. Declaraţia îi aparţine preşedintelui PSD, Victor Ponta, care a afirmat luni, după şedinţa BPN, că social democraţii au început negocieri cu parlamentarii care susţin puterea şi că toate organizaţiile judeţene ale PSD au mandat de a discuta cu aceşti parlamentari pentru a-i convinge să voteze moţiunea […]
Toate știrile
PSD vrea convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, numai cu condiţia de a lua în discuţie şi alte subiecte. Liderul partidului, Victor Ponta, a declarat azi că Partidul Social Democrat nu se va opune convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare, dar pe lângă subiectele propuse de preşedintele Traian Băsescu va susţine discutarea imediată a unor ordonanţe de […]
Guvernul lucrează la un proiect care porneşte de la propunerea UNPR şi care prevede impozitarea suplimentară a averilor mari. Premierul Emil Boc a menţionat că aceste averi nu sunt impozitate la valoarea reală. „Avem în analiză un proiect care porneşte şi de la propunerea UNPR pentru impozitarea averilor mari, foarte multe averi probabil nu sunt […]
Premierul Emil Boc a vorbit la Radio România Actualităţi despre măsurile anti-criză pe care guvernul Boc este nevoit să le ia şi care vor avea efecte benefice asupra României pe termen lung. „Vreau să ştiti ca nu e o bucurie pentru nimeni să fii pus în situaţia să reduci cheltuieli bugetare, să reduci salarii sau […]
Jeffrey Franks consideră că prognoza BERD privind reducerea cu 3% a PIB este pesimistă. Jeffrey Franks, a declarat că întreruperea negocierilor cu FMI, precum în Ungaria, nu reprezintă un pericol în cazul României. FMI va revizui în următoarea perioadă prognoza privind scăderea PIB al României în acest an, în prezent de 0,5%, a declarat, luni, […]
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, luni, că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să-i retragă lui Laszlo Tokes Ordinul Steaua României pentru ultimele declaraţii privind Ţinutul Secuiesc, decoraţia fiindu-i acordată acestuia în decembrie 2009. „Am constatat că preşedintele României l-a decorat, în decembrie 2009, pe domnul Laszlo Tokes cu Ordinul Steaua României. […]
Cel mai destoinic scriitor de ode al epocii Băsescu, europarlamentarul PDL Traian Radu Ungureanu, afectat probabil de caniculă, vorbea ieri pe blogul personal despre faptul că preşedintele României a intrat deja în istoria contemporană ca un mare şi curajos vizionar. „Cu acea brutalitate tonică pe care politicienii de pretutindeni au uitat-o sau o evită, preşedintele […]
Săptămâna trecută, în presa centrală au fost publicate informaţii potrivit cărora a doua zi după inudaţiile devastatoare din Moldova, în şedinţa de guvern a fost semnată o hotărâre prin care se alocau peste 100 milioane de lei pentru judeţele afectate de ape. Boc direcţiona aceşti bani nu pentru îndiguiri sau pentru ajutoare pentru sinistraţi, aşa cum ar fi fost normal, ci pentru construirea de parcuri şi amenajarea de spaţii verzi. Cotidianul.ro vă oferă azi încă un exemplu de acest fel, de iresponsabilitate în cheltuirea banilor şi de nepăsare a actualei administraţii portocalii în faţa problemelor apărute în zonele afectate de inundaţii.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a reiterat, luni, poziţia partidului potrivit căreia suspendarea preşedintelui este o ipoteză pentru situaţia în care s-ar constitui o nouă majoritate parlamentară, căreia şeful statului i-ar refuza numirea premierului propus. „Aş vrea să reiau care ar fi paşii politici constituţionali, în opinia noastră, cu această ocazie. În mod […]
Un conflict mai vechi dintre Primăria Cogealac din Constanţa şi firma de construcţii care se ocupă cu ridicarea eolienelor din zonă a fost redeschis luni.
UPDATE: Dezvoltarea celui mai mare parc eolian terestru din Europa, aflat în comunele Fântânele şi Cogealac, din Dobrogea, a fost împiedicată constant de primarul din cea de-a doua localitate, Hristu Cati.
Liberalii sunt de acord cu o sesiune extraordinară a Parlamentului, dar nu numai pentru Legea ANI, ci şi pentru ordonanţe de urgenţă şi propuneri legislative pe teme economice şi fiscale, a declarat vicepreşedintele PNL Mihai Voicu. „Reafirmăm încă o dată disponibilitatea PNL de a participa la o astfel de sesiune extraordinară, suntem dispuşi să votăm […]
Banca Naţională a României a afişat un curs de 4,2571 lei/euro, în scădere faţă de referinţa stabilită vineri, de 4,2642 lei/euro. Cursul BNR a avansat în raport cu dolarul american, de la 3,2943 lei/dolar, la 3,3003 lei/dolar. Faţă de francul elveţian, leul s-a depreciat, de la 3,1600 lei/CHF, la 3,1352 lei/CHF.
Zona euro trebuie reconstruită pornind de la un nucleu care să includă doar Franţa, Germania, Finlanda, Austria şi Olanda, celelalte state urmând să-şi recapete libertatea de a-şi devaloriza moneda, pentru a deveni mai competitive, este opinia unui grup de cinci economişti germani care contestă la Curtea Constituţională legalitatea ajutorului financiar de 110 miliarde de euro […]
Administraţiile locale au obligaţia să reducă cheltuielile si să dea afară mii de oameni. Au însă în vedere şi alte lucruri. Jumătate de milion de lei pe cartele pentru raţionalizarea hranei în caz de război. Atât au alocat consilierii judeţeni din Braşov. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov au alocat, în şedinţa de vineri, 554.000 de lei […]
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, spune că i se par „periculoase” promisiunile politicienilor şi faptul că toţi vorbesc „la viitor”, adăugând ironic că în acest fel „mâine o să aplicăm legea căţeilor cu capul întors către coadă”. „Nu vedeţi că toţi vorbesc la viitor? Nu, domn’e! E sătulă lumea şi e îngrijorată de ce i se […]
Garsonierele vechi din Bucureşti s-au ieftinit cu 8,2% de la începutul anului şi până în prezent, de la 1.384 euro/mp la 1.271 euro/mp, în timp ce, la nivel naţional, preţul mediu al acestora s-a micşorat cu 7,2%, de la 1.287 euro/mp la 1.194 euro/mp, a anunţat luni imobiliare.ro. În ceea ce priveşte apartamentele vechi cu […]
Continuarea acordului cu FMI necesită sacrificii, care se vor manifesta printr-o scădere economică de 2,5% în acest an, iar în 2011 o stagnare a PIB ar putea fi considerată o evoluţie bună, anticipează economiştii de la Capital Economics Londra. În acest context, „cu şanse mari să se întâmple ceva rău”, aceştia anticipează o nouă perioadă nefavorabilă pentru pieţele financiare şi estimează că leul se va deprecia la 4,4 lei/euro până la sfârşitul anului, de la 4,25 în prezent.
„Abia am început vizita noastră aici şi ne aşteptăm să avem 10 zile extrem de productive pentru această revizuire şi vă vom ţine la curent. Trebuie să continuăm să lucrăm la relansarea economia şi asta va fi principala noastră preocupare”, a declarat şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks. Aceasta este declaraţia făcută acum câteva […]
Arheologii au descoperit aşezări gepide pe traseul autostrăzii Transilvania, respectiv aşezări şi morminte vechi de peste 1.500 de ani. Aproape 200 de morminte vechi de peste 1.500 de ani au fost descoperite în zona Câmpia Turzii, pe şantierul autostrăzii Transilvania. Necropola ar putea avea în total peste o mie de locuri de înmormântare, cred arheologii. […]
Rata de disponibilitate a spaţiilor de birouri a crescut, în trimestrul doi, la 18,9 la sută, comparativ cu 18,1 la sută în primul trimestru al anului în curs, o viitoare creştere fiind preconizată pentru sfârşitul acestui an odată cu livrări semnificative, precum Platinum Business & Convention Centre, Swan Office Park sau Nusco Tower, se arată […]
Nici o televiziune din România nu a achiziţionat drepturile de televizare pentru partida dintre Unirea Urziceni şi Zenit St. Petersburg, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Doar Pro TV a făcut o ofertă şi sunt ceva şanse să fie acceptată, deşi este vorba de o sumă mică. Pro TV a oferit 20.000 de euro […]
Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a declarat luni că informaţiile privind plecarea sa şi a mai multor organizaţii PDL la PSD reprezintă „o şmecherie de presă, în lipsă de subiecte”, adăugând că nu are de gând să facă acest pas. Întrebat în legătură cu informaţiile apărute în presă, potrivit cărora ar negocia cu secretarul general […]
În Mexic, doar 2% dintre infractori ajung în spatele gratiilor, potrivit „The Guardian”, iar atunci când aceasta se întâmplă, ei sunt folosiţi pe post de asasini de către autorităţile corupte. Autorii a trei atacuri armate, soldate cu 35 de morţi în acest an la Torreon, în nordul Mexicului, sunt prizonieri pe care conducerea închisorii îi […]
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că Laszlo Tokes este în prezent vicepreşedinte al Parlamentului European, iar în acest for nu este o joacă, în sensul că „azi îi dai, mâine îl retragi”. Stolojan a fost întrebat de ziarişti dacă există posibilitarea retragerii sprinului politic vicepreşedintelui PE Laszlo Tokes pentru declaraţiile făcute de acesta […]
Jumătate dintre utilizatorii reţelelor sociale recunosc faptul că, cel puţin o dată pe săptămână, ignoră politicile companiei unde sunt angajaţi, care le interzice utilizarea acestora, în timp ce şapte la sută dintre cei ce accesează Facebook petrec, în medie, 68 de minute pe zi jucând online „FarmVille”, se arată în cercetarea semestrială Cisco Security Intelligence […]
Imaginea lui Ion Mihai Pacepa, care a fost pusă, în capul articolului semnat recent de el în revista „The American Spectator”, pe seama trocului de agenţi ruso-americani, este în realitate cea a spionului George Blake. George Behar, cum îl chema de fapt, s-a născut în noiembrie 1922 la Rotterdam (Olanda). A fost un agent dublu ce a lucrat în Marea Britanie, unde, în 1961, a fost demascat, arestat, judecat şi condamnat la 42 de ani închisoare. A evadat din puşcărie în 1966, fugind apoi în URSS. În mod paradoxal, aceeaşi fotografie se află şi la pagina lui Pacepa de pe Internet – Wikipedia – în limba engleză şi franceză, fapt ce se poate verifica uşor.
Poza lui Pacepa din revista „American Spectator”, adevăr ori făcătură?