A murit David Hockney, unul din cei mai influenți artiști contemporani

Cu o carieră care s-a întins pe parcursul a şapte decenii, David Hockney este „una dintre cele mai importante figuri ale artei contemporane din secolele XX şi XXI”, a subliniat Erica Bolton.

A murit David Hockney, unul din cei mai influenți artiști contemporani

În ultima parte a vieții David Hockney și-a „pictat” multe dintre lucrări pe iPad FOTO: X/@tim_cook

Cu o carieră care s-a întins pe parcursul a şapte decenii, David Hockney este „una dintre cele mai importante figuri ale artei contemporane din secolele XX şi XXI”, a subliniat Erica Bolton.

Artistul britanic David Hockney, una dintre cele mai influente figuri ale artei contemporane, a decedat la vârsta de 88 de ani la Londra, stârnind vineri o serie de omagii în lumea culturală, care i-a salutat „inventivitatea fără limite”.

David Hockney, artist cu o operă prolifică, cunoscut pentru stăpânirea excepţională a culorii, „s-a stins liniştit la domiciliul său pe 11 iunie 2026, cu o lună înainte de a împlini 89 de ani”, a indicat într-un comunicat agentul său, Erica Bolton, potrivit News.ro.

A fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti din lume în timpul vieţii sale şi a continuat să lucreze până de curând. „Cred că am ceva de spus oamenilor. (…) Iată de ce”, explica el în octombrie pentru The Telegraph, într-unul dintre ultimele sale interviuri importante.

Un artist care s-a reinventat mereu

Această figură a pop art-ului anilor ’60 s-a remarcat prin capacitatea sa de a se reînnoi, stăpânind tehnicile academice înainte de a se apuca de noile tehnologii, cu lucrările sale realizate pe iPad, la vârsta de peste 70 de ani.

Cu o carieră care s-a întins pe parcursul a şapte decenii, David Hockney este „una dintre cele mai importante figuri ale artei contemporane din secolele XX şi XXI”, a subliniat Erica Bolton.

Centrul Pompidou din Paris, care i-a dedicat două expoziţii, în 1999 şi în 2017, i-a adus un omagiu lui David Hockney, „creativ până la sfârşitul vieţii, reînnoindu-şi neîncetat ideile”. „Opera sa rămâne strălucitoare, vie şi eternă”, a salutat muzeul de artă modernă şi contemporană.

David Hockney a fost „un artist cu o inventivitate fără limite, dotat cu o viziune unică asupra lumii”, a declarat directorul muzeului londonez Tate Britain, Alex Farquharson. „El ne-a făcut să descoperim plăcerea de a privi, de a vedea ceea ce alţii nu vedeau”, a adăugat acesta.

Tate urmează să găzduiască o mare expoziţie dedicată lui Hockney anul viitor.

Pentru Royal College of Art, unde David Hockney a studiat între 1959 şi 1962, „curiozitatea sa fără limite, măiestria în folosirea culorilor şi adoptarea noilor tehnologii au redefinit cursul artei moderne”.

„Opera sa vibrantă, imediat recunoscută, a influenţat generaţii de artişti”, a declarat prim-ministrul Keir Starmer, prin intermediul purtătorului său de cuvânt.

David Hockney, un artist inspirat de piscine

David Hockney s-a născut la 9 iulie 1937 la Bradford, în nord-estul Angliei, într-o familie modestă, şi şi-a dat seama de foarte devreme că vrea să devină artist.

După studii, s-a stabilit la Los Angeles în 1964.

David Hockney – „A bigger splash” (1967)

Trei ani mai târziu, a pictat una dintre cele mai cunoscute pânze ale sale, „A Bigger Splash” (1967), o stropire într-o piscină a unei vile californiene scăldate de soare, simbol al plăcerii şi al senzualităţii.

David Hockney – „Portrait of an Artist (Pool with two figures)” (1972)

Întotdeauna inspirat de piscine, a realizat în 1972 „Portrait of an Artist (Pool with two figures)”. În 2018, această pânză a fost adjudecată la licitaţie la New York pentru 90,3 milioane de dolari, un record (depăşit ulterior de iepurele sculptorului american Jeff Koons).

La începutul anilor 2000, s-a întors în Yorkshire, locul său natal, pe care l-a redat în culori vii pictând peisajele sale deluroase.

În 2013, după moartea tragică a unuia dintre asistenţii săi, în vârstă de 23 de ani, s-a mutat din nou la Los Angeles.

Un rebel etern

S-a stabilit în 2019 în Normandia, unde a locuit în timpul pandemiei de Covid. A pictat iarna, primăvara, vara şi toamna normande, transfigurate prin straturi succesive de desene „pictate” pe iPad şi tipărite.

În 2023, s-a întors să locuiască în Anglia.

O imensă retrospectivă i-a fost dedicată în 2025 la Fundaţia Louis Vuitton din Paris, atrăgând peste 915.000 de vizitatori.

După aceea, a continuat să „picteze cu pasiune” şi a organizat două noi expoziţii la Londra, explică Erica Bolton. În prezent, era expus la Serpentine North Gallery, unde sunt prezentate pânzele sale normande şi alte zece lucrări.

David Hockney a fost toată viaţa un fumător înrăit şi un rebel, militând împotriva legilor antifumat.

Lasă în urmă pe partenerul său de o viaţă, Jean-Pierre Gonçalves de Lima, şi pe nepotul său de gradul al treilea, Richard, care i-a fost asistent de atelier în ultimii ani.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.