Indicele de încredere al populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii zece ani, atingând 79%, faţă de 40% în urmă cu doi ani, în luna iunie. Starea accentuată de pesimism se datorează în cea mai mare măsură programului guvernamental de austeritate care a […]

Sub Oceanul Arctic se află o lume neatinsă care se întinde pe sute de kilometri în toată spelndoarea sa. O demonstrează expediţia coordonată de fotograful Gavin Newman, care a descoperit pajişti întinse de corali sub gheaţa arctică. Grupul pentru protecţia mediului Greenpeace a organizat o expediţie în apele nordice ale insulelor norvegiene Svalbard, realizând un […]

Zi de alegeri în PSD OLT. Trei membri îşi dispută astăzi şefia Organizaţiei judeţeane PSD Olt. Disputa se anunţă a fi una cel puţin interesantă, având în vedere „greutatea” susţinătorilor celor două tabere. Bătălia pentru şefia organizaţiei PSD de Olt se va da între Ion Toma, susţinut de fostul preşedinte PSD Mircea Geoană, Florin Iordache, […]

Estimarea, foarte optimistă, a fost făcută de reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. Acesta a declarat aseară, într-o intervenţie telefonică în emisiunea The Money Show, că primele semnale de revenire se vor simţi încă din trimestrul IV. „Trimestrul I a arătat mai puţin bine decât ne aşteptam. Există o îmbunătăţire în trimestrul 2 din datele […]

Activiştii Greenpeace din România şi Ungaria au blocat miercuri accesul angajaţilor în perimetrul Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), solicitând încetarea activităţii companiei, informează un comunicat remis Agerpres. Cincisprezece activişti Greenpeace s-au legat miercuri dimineaţă, la ora 7,30, cu lanţuri de intrarea în sediul companiei, protestând împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. Activiştii […]

Ceremonii militare şi religioase, în semn de respect şi preţuire pentru militarii decedaţi în catastrofa aviatică de la Tuzla, au avut loc, miercuri dimineaţă, în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii. La ceremonia de comemorare organizată la sediul Ministerului Apărării Naţionale au participat ministrul Gabriel Oprea, secretarul de stat Viorel Oancea, […]

Gigantul software Microsoft intenţionează să desfiinţeze un număr redus de locuri de muncă începând cu această săptămână, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal. Numărul angajaţilor disponibilizaţi va fi mult mai mic faţă de cel de anul trecut, de 5.000 de persoane. Desfiinţările de posturi din 2009 au fost determinate de problemele […]

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în mai faţă de aceeaşi lună din 2009 atât în serie brută, cu 20,9%, cât şi ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate, cu 17,3%, dar a crescut comparativ cu aprilie, potrivit datelor publicate, miercuri, de INS. În luna mai, volumul lucrărilor de construcţii a crescut […]

Aflată în vizită la sinistraţii din comuna Gâdinţi, judeţul Neamţ, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a primit, ieri, de la localnici atât vorbe de încurajare, cât şi reproşuri. Un pensionar i-a spus ministrului că măsura de tăiere a pensiilor ar fi fost mult mai bună decât majorarea TVA, iar alţi localnicii au i-au reproşat că ei mor de foame, în timp ce Udrea îşi cumpără haine foarte scumpe.

Un europarlamentar a cerut guvernelor statelor membre să deschidă dosarele lor secrete despre OZN-uri, declarând că oamenii trebuie să ştie despre întâlnirile de gradul trei. Mario Borghezio, membru Italian al Parlamentului European, declara pentru Associated Press că UE are nevoie de propria arhivă „Dosarele X „, unde oricine poate vedea informaţii despre OZN-uri- inclusiv date […]

Investitorii vor putea investi în petrol, aur şi indici bursieri străini chiar pe bursa de la Bucureşti începând de joi, 8 iulie, când începe tranzacţionarea primelor produse structurate emise de grupul austriac Erste Bank.   Grupul austriac Erste Bank este primul emitent de produse structurate de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Pachetul de produse […]

Bacalaureatul de anul acesta a înregistrat cel mai mic procent de promovabilitate din ultimii ani, de 67,2%. Aproape o treime dintre absolvenţii de liceu din toată ţara n-au reuşit să obţină nota de trecere. De aceea, numărul contestaţiilor este şi el mai mare faţă de anii trecuţi. Munca profesorilor nu s-a încheiat încă. Doar în […]

Hidrologii au prelungit până joi, la ora 10,00, avertizarea de cod roşu pe râul Prut, în sectorul Stânca aval-Drănceni, aferent judeţelor Botoşani, Iaşi şi Vaslui, şi pe sectorul Şiviţa-Dunăre (judeţul Galaţi) şi pe râul Siret, pe sectorul Şendreni-Dunăre (judeţul Galaţi), informează Agerpres. De asemenea, se instituie cod portocaliu pe Someşul Mic cu Someşul Cald, Gadalin, […]

Reverendul Kevin J Grey este acuzat că a furat 1,3 milioane din fondurile parohiei sale, pe care i-a cheltuit pe haine de firmă şi restaurante de lux şi pe serviciile unor gigolo. Un preot romano-catolic din Statele Unite a fost acuzat că a furat, în ultimii şapte ani, 1,3 milioane de dolari din fondurile parohiei […]

Vioara, cunoscută sub numele de Vieuxtemps Guarneri, va fi scoasă la licitaţie în Chicago de liderul vânzărilor de instrumente rare, firma Bein & Fushi. O vioară realizată de italianul Guarneri del Gesu în 1741 ar putea deveni cel mai scump instrument muzical de acest tip din lume dacă va fi vândută la preţul estimat de […]

Specialiştii desemnaţi de MApN au început să analizeze toate detaliile tehnice ale avionului, în timp ce procurorii militari completează dosarul cu mărturiile celor care au asistat la tragedia aviatică. Nimeni nu a sărit din avionul implicat în accidentul aviatic de la Tuzla şi avionul nu a explodat în aer. Acestea sunt lucrurile lămurite până acum […]

Între 3 şi 9 iulie, publicul român poate să voteze în favoarea candidatei pe care o consideră cea mai demnă să reprezinte România la concursul Miss Univers. Românii pot vota, prin sms sau telefon, preferata lor din cele 30 de tinere care aspiră să concureze, în numele României, la celebrul concurs de frumuseţe feminină Miss […]

Actriţa americană Lindsay Lohan a fost condamnată, marţi, la 90 de zile de închisoare pentru că a violat termenii regimului de eliberare condiţionată impus în 2007, după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină, informează Reuters. Judecătoarea Marsha Revel de la Curtea Superioară din Beverly Hills (Los Angeles) i-a […]

O firmă alimentară din Marea Britanie crede că a găsit modalitatea de a atrage investitori chiar şi în vremuri de criză. Firma va pune în vânzare obligaţiuni a căror dobândă nu va fi plătită în bani, ci în produsul său de bază – ciocolata. Analiştii financiari sunt rezervaţi cu privire la succesul iniţiativei. Firma britanică, […]

Consiliul Naţional al Audiovizualului va analiza, miercuri, o sesizare a Administraţiei Prezidenţiale, referitoare la o emisiune a postului tv Antena 3, difuzată vinerea trecută. Cotroceniul acuză Antena 3 de manipulare. Într-o sesizare adresată CNA luni, Administraţia Prezidenţială acuză A3 de faptul că, într-o emisiune difuzată vineri, a prezentat un montaj video „în care, unor imagini […]

Zeci de senatori şi deputaţi au petrecut, recent, adevărate sejururi all inclusive, pe bani publici. Numai în aprilie aleşii au cheltuit peste 90.000 de euro cu ocazia diferitelor deplasări externe în Vietnam, Thailanda, Statele Unite, Spania sau Franţa. Pentru curioşi, toate datele sunt publice şi se află pe site-urile Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Curăţenie internă la Ministerul de Interne. Peste 500 de angajaţi ai instituţiei sunt cercetaţi de colegii lor. Poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră au acum dosare penale pentru infracţiuni precum trafic de droguri, fals sau luare de mită, dublu faţă de anii trecuţi. 16 dintre cei 508 lucrători cercetaţi au ajuns deja după gratii, […]

Tranşa a cincea din împrumutul acordat României de către Fondul Monetar Internaţional (FMI) va intra miercuri în rezerva Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat pentru Agerpres consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. „Suma aprobată de Boardul FMI va intra miercuri în contul BNR”, a spus consilierul guvernatorului BNR. El a arătat că „faptul că o […]

Leul continuă să se aprecieze. Primele tranzacţii derulate în această dimineaţă pe piaţa interbancară au situat euro la 4.2330 lei, sub cursul de referinţă stabilit de Banca Naţională (BNR). La cursul BNR, moneda naţională s-a apreciat cu 2 bani faţă de moneda unică, până la 4,2393 lei pentru un euro. Leul a recuperat astfel mai […]