Istoriografia românească este de mai mult timp sclava unei mentalităţi osificate, bazată pe câteva mituri transmise din generaţie în generaţie şi care astăzi nu mai conving pe nimeni.

Preşedinte ales de popor sau de deputaţi, modificarea Constituţiei în parlament sau prin referendum, anticipate sau continuarea guvernării actuale sunt mizele discuţiei preşedintelui moldovean cu membrii Comisiei de la Veneţia. Criza politică de la Chişinău este complicată de viziunile diferite din cadrul coaliţiei de guvernare şi de avizarea recentă a proiectului comunist de modificare a Constituţiei.

Radu Berceanu este deja celebru pentru felul urechist în care îşi construieşte argumentaţiile, indiferent despre ce este vorba. Zilele trecute, în “Gândul”, descurcăreţul ministru spunea: „Să crească impozitul pe maşinile cu motoare de peste doi litri, ca în Italia, ca să ajungi în câţiva ani să mai plăteşti încă o dată maşina. O să geamă toţi ăştia cu Q7”.

Celebrul astrofizician Stephen Hawking crede că oamenii pot călători în timp şi nu se teme să facă public acest lucru. Stephen Hawking susţine că nu se teme că ar putea fi considerat nebun după ce a anunţat a doua teorie în două săptămâni. Săptămâna trecută susţinea că avem toate motivele să credem că există extratereştri, potrivit foxnews.com.

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, a spus, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de deputatul Carmen Moldovan, că vrea să conducă organizaţia judeţeană a partidului, după ce preşedintele filialei, senatorul Ion Vasile, a fost revocat din funcţie.

Primăria oraşului Chişinău a scos la licitaţie mai multe loturi de pământ cu scopul de a obţine 50 de milioane de lei moldoveneşti din vânzarea sau arendarea acestora. La licitaţii pot participa şi investitori străini. Primăria a vândut nouă loturi şi a arendat alte patru.

Deşi principalele partide politice nu au cotizația scrisă în statut, toate o încasează. Şi asta în ciuda faptului că românii fug de politică ca dracul de tămâie, iar numărul membrilor este din ce în ce mai mic şi ţinut la secret.

Cântăreaţa Britney Spears îşi va lansa, în parteneriat cu casa de modă americană Candie’s, propria linie de articole vestimentare, care va ajunge în magazine în această vară, informează contactmusic.com.

Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a semnat, la Bruxelles, un memorandum prin care proprietarii de autovehicule pot opta pentru introducerea unui dispozitiv la bordul maşinii care va apela automat numărul de urgenţă 112 în caz de accident rutier.

Judecătorii Curţii Constituţionale soluţionează joi o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului cu privire la un articol din Ordonanţa de Urgenţă nr. 18/2010, care prevede că în acest an fiscal plata sporurilor câştigate de bugetari în instanţă va fi suspendată de drept.

Surpriză de proporţii: muzica complicatului artist Moby, amestec de ambient, techno, punk şi house ia o întorsătură fericită şi se apropie mai mult de sonotităţile rock, mai precis heavy metal.

Slovacia, cea mai nouă membră a zonei euro, refuză să acorde partea sa din împrumutul de 110 de miliarde de euro pentru salvarea Greciei, dacă parlamentul elen nu adoptă măsuri de reducere a cheltuielilor. Slovenia, care a adoptat euro în 2007, trebuie să-şi rectifice bugetul pentru a putea pompa bani în economia elenă.