Operaţia la care a fost supus preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, s-a încheiat după aproape şapte ore, fără incidente intraoperatorii, iar starea pacientului este bună, el rămânând în Secţia Postoperator ATI a Spitalului de Urgenţă Floreasca.Inima a pornit fără să fie nevoie de şocuri, iar pacientul este stabil hemodinamic, potrivit unor informaţii transmise de […]

Grupul parlamentarilor independenţi susţine că, prin eforturile de a bloca o construcţie politică de stânga, PSD confirmă potenţialul politic şi electoral al UNPR."PSD nu mai este o formaţiune competitivă pe scena politică românească şi a devenit o anexă a PNL. În aceste condiţii, eforturile disperate pe care le fac social democraţii arată că PSD ştie […]

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat avizul prin care CNVM a clasificat certificatele de emisii de gaze cu efect de seră drept valori mobiliare. Ceea ce înseamnă că investitorii nu vor mai tranzacţiona aceste produse pe piata de capital.Preşedintele Bursei sibiene, Teodor Ancuţa, spune că decizia Curţii de Apel este nedreaptă şi dezavantajează piaţa de […]

Inspirat de hotărârea preşedintelui venezuelan Hugo Chavez, cu privire la economisirea energiei, Sistemul din România a decis reînceperea programului de sistare a curentului electric. Programul întreruperilor de energie va începe de sâmbătă 27 martie, ora 20.30. Mai multe amănunte aflăm de la Zoli Toth, ambasador Earth Hour.– Pe 27 martie ora 20.30 se vor stinge […]

Italienii se mobilizează împotriva unui premier care îi compară pe magistraţi cu talibanii, controlează televiziunile, doreşte să reducă numărul parlamentarilor şi să creeze o funcţie prezidenţială după chipul şi asemănarea sa.Alegerile regionale care vor avea loc pe 28-29 martie în Italia pot fi decise de „Poporul Violet”, o mişcare îndreptată împotriva premierului Silvio Berlusconi, iniţiată […]

Deputatul PSD Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Cameră, spune că e posibil ca România să traverseze „o criză de tip W”, şi anume, după o creştere uşoară, căderea economică să intre într-un regim de criză severă, a declarat acesta într-o conferinţă de presă."La nivelul Departamentului de specialitate al PSD ne exprimăm îngrijorarea în […]

Sindicaliştii din educaţie au plecat cu buza umflată de la negocierile cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi cel al Muncii, Mihai Şeitan. Aceştia nu au ajuns la nici o înţelegere, iar profesorii sunt hotărâţi să respecte calendarul protestelor."Nu am ajuns la nici o înţelegere. Am asistat la un dialog al surzilor. Echipa guvernamentală a venit […]

Preşedintele României, Traian Băsescu, a avansat-o la gradul de general pe Sanda Gheorghe, colonel în rezervă în cadrul SRI. O pleiadă întreagă de colonei şi generali, şefi ai structurilor de conducere din serviciul românesc de contrainformaţii au fost avansaţi la execepţional. Anterior, şeful statului român l-a decorat pe directorul Cristian Maior pentru meritele din activitatea […]

Secretarul executiv al PDL şi ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat la Suceava că va candida la o funcţie de vicepreşedinte al partidului, apreciind că funcţiile de prim-vicepreşedinte nu trebuie ocupate de miniştri.Udrea a spus că, în opinia sa, miniştrii trebuie să se ocupe de problemele guvernării, şi nu să deţină funcţii executive în partid, […]

În al 20-lea incident de violare a spaţiului aerian britanic, două bombardiere supersonice ruseşti, de tip Tu 160 Blackjack, care pot transporta arme nucleare, au survolat timp de patru ore insula Lewis, în pofida faptului că au fost interceptate de două avioane britanice Tornado F3, relatează “The Times”. Incidentul a avut loc pe 10 martie […]

Trupa Sarmalele Reci schimbă lista de cântece pentru noul concert care va avea loc pe 27 martie, la Clubul Ţăranului, luând decizia să cânte în engleză.Cu 16 ani de carieră muzicală în spate, formaţia Sarmalele Reci a fost şi este un proiect îndrăneţ în muzica românească, cu şapte albume muzicale lansate până acum pe piaţă. […]

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a spus că afirmaţiile lui Vasile Blaga referitoare la propunerea lui Cătălin Voicu pentru funcţia de secretar de stat în cadrul MAI „reprezintă o strategie de fructificare politică a cazului Voicu”."Domnul Blaga minte sau este dezinformat", a spus fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană referitor la afirmaţiile lui Vasile […]

Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, a declarat într-un interviu pentru „Sueddeutsche Zeitung”, publicat joi, că proiectul Nabucco va fi operaţional în 2018. „Sper că vom lua decizia finală de a construi proiectul în 2010. Şansele ca aceasta să se întâmple sunt mari”, a declarat Oettinger.De asemenea, purtătorul de cuvânt al gigantului energetic RWE a […]

Numărul românilor din Italia se ridică la cel puţin 1.165.000, românii fiind pe primul loc în rândul comunităţilor de imigranţi din Peninsulă şi pe al doilea din spaţiul UE, după turci, arată un raport al organizaţiei Caritas, citat de pagina online a agenţiei ASCA.Raportul intitulat "Românii din Italia – între respingere şi acceptare" a fost […]

Actorul britanic Jude Law este noua imagine a gamei de produse de îngrijire pentru bărbaţi Dior Homme Sport, informează dailymail.co.uk.Spoturile pentru noua campanie au fost filmate la Paris, în apropierea Turnului Eiffel, de către regizorul Guy Ritchie. Jude Law este îmbrăcat într-un costum negru şi se plimbă într-un Mercedes decapotabil alături de un fotomodel.

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul FLORENTIN BĂLOŞIN GUST, Deputat din partea Partidului Social Democrat în Parlamentul României (legislatura 2008-2012), a infracţiunii de fals în declarații, […]

Sfântul şi Marele Mir, utilizat de preoţii ortodocşi la botezul copiilor şi la sfinţirea şi resfinţirea bisericilor Patriarhiei Române din ţară şi de peste hotare, va fi preparat de Patriarhul Daniel pentru prima dată, în Săptămâna Patimilor, la Mănăstirea Antim.Marele Mir se face şi se sfinţeşte o dată la câţiva ani, în funcţie de necesităţi, […]

Persoanele fizice care au achiziţionat imobile noi şi terenuri construibile în scop personal în perioada 2005-2009 nu vor trebui să plătească TVA. "Acţiunea ANAF nu este îndreptată împotriva acelor persoane fizice care au achiziţionat în calitate de cumpărători de bună-credinţă imobile noi. Se îndreaptă către persoanele fizice care au acţionat în mod deliberat şi constant, […]

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Tradiţiei şi Creaţiei Populare, vă invită, începând de vineri, la evenimentul “Tradiţii şi flori de sărbători”, în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău. În pragul sărbătorilor pascale, bucureştenii sunt aşteptaţi cu expoziţie de flori, târg de meşteşugari, plimbări gratuite cu trăsuri, muzică tradiţională şi fanfare. Pentru cei mici, organizatorii au pregătit spectacole […]

Datele de la Ministerul Finanţelor pe primele două luni ale anului arată că în loc să ieşim din recesiune ne afundăm şi mai mult în ea. Veniturile statului au scăzut cu 3% în lunile ianuarie şi februarie.Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, bugetul general consolidat în primele două luni ale anului a înregistrat un deficit […]

În trei dintre pieţele sectorului 6, elevii din clasele primare vor avea, sâmbătă, propria expoziţie cu vânzare de cadouri de Paşte. Micii creatori de felicitări, ouă încondeiate, iepuraşi şi puişori ornamentali vor avea ocazia să îşi vândă „operele” în spaţii special amenajate în Piaţa Chilia Veche, Piaţa Giuleşti şi pe esplanada care mărgineşte Parcul Drumul […]

Finanţările către operatorii culturali au scăzut în prima jumătate a anului 2009, crescând în schimb împrumuturile bancare, în timp ce cheltuielile au stagnat, consideră operatorii culturali, potrivit unui studiu al Centrului de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii.Studiul "Efectele crizei asupra operatorilor culturali", efectuat de Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii (CCCDC) pentru […]

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de reînvestire a lui Codruţ Olaru în funcţia de procuror-şef al DIICOT şi a Gabrielei Scutea în cea de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Şeful statului a semnat decretele de reînvestire după ce, pe 25 februarie, CSM a dat avizul […]

Un grup de investitori belgieni va investi cinci milioane de euro pentru un teren de golf şi câteva vile în oraşul Pecica, localizat la 23 de kilometri de Arad şi 25 de kilometri de graniţa Nădlac, potrivit site-ului propertyxpress.com. "Un grup de belgieni a cumpărat cu câţiva ani în urmă un teren de 29 de […]

Achiziţionarea avioanelor denotă gradul de independenţă al armatei României faţă de cea americană, scrie agenţia franceză Novopress, în timp ce Ria Novosti face o paralelă între cumpărarea avioanelor, instalarea scutului antirachetă şi sprijinul SUA pentru ieşirea României din criză.În lipsa mijloacelor financiare necesare pentru a cumpăra avioane multirol, Consiliul Suprem de Apărare al României a […]

Propunerea va fi analizată de acţionari la 28 aprilie, se arată într-un convocator AGA, transmis BVB.Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Transilvania(TLV) propune acţionarilor listarea instituţiei de credit şi la Bursa de Valori din Viena, titlurile băncii urmând să fie tranzacţionate concomitent la BVB şi pe piaţa din Austria. Propunerea va fi analizată de acţionari […]