Costel Căşuneanu s-a prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat senatorul Cătălin Voicu, omul de afaceri declarând, la intrarea în sediul DNA, că este pregătit pentru a da o declaraţie în faţa procurorilor.Căşuneanu se află la a treia vizită la DNA, şi este asistat de Gheorghe Mateuţ. […]
Toate știrile
Legea falimentului personal este binevenită, dar, în forma actuală, va avantaja persoanele care nu-şi plătesc datoriile şi va dezavantaja bun-platnicii care vor suporta creşteri de costuri din partea băncilor, consideră reprezentanţii Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC)."Legea falimentului personal există în toate ţările. A avea o asemenea lege este bine, în principiu. Noi, ca […]
Adrian Isac a fost audiat de procurorii DNA pentru a oferi lămuri cu privire la prezenţa sa la una dintre întâlnirile lui Voicu cu omul de afaceri Marius Locic.Adrian Isac a stat aproximativ o oră în sediul DNA. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, întâlnirea la care a fost prezent Adrian Isac a fost […]
Leul continuă să se aprecieze în faţa euro. Moneda europeană se tranzacţionează, astăzi, pe piaţa interbancară în jurul nivelului de 4 lei şi 6 bani.Astăzi în jurul prânzului euro se tranzacționa pe piața bancară cu 4,06 lei sub cursul afișat ieri de Banca Centrală de 4,0716 lei. E de așteptat ca BNR să intervină zilele […]
Rusia este acuzată că îşi abandonează trecutul literar în urma zvonurilor că la Kremlin nu există intenţia de a celebra centenarul Lev Tolstoi, iar filmul „Anna Karenina” a rămas la stadiul de proiect pentru că nu s-au găsit distribuitori.Academicienii spun că Tolstoi este mai apreciat în zona vestică, deşi cititorii din vest au descoperit operele […]
Victoria “istorică” obţinută de preşedintele Barack Obama prin promulgarea legii reformei asigurărilor de sanatate a fost de scurtă durată. Democratii din Senatul SUA au anunţat că legea va trebui revotată de Camera Reprezentanţilor, pentru că la votul de luni a fost afectat de vicii de procedură. Potrivit “New York Times”, întoarcerea legii “nu va pune […]
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) lansează în perioada următoare două noi scheme de ajutor pentru sectorul agriculturii ecologice, dar şi pentru sectorul laptelui. Suma totală acordată se ridică la 25,54 milioane de euro pentru anul 2010, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. Astfel, pentru sectorul laptelui vor fi alocate 22,44 milioane de euro, […]
Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare – Proiectare pichetează azi, sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ai Autorităţii Naţionale de Cercetare şi preşedinţiei.La această oră, la Palatului Cotoceni protestează circa 700 de sindicalişti. Anterior ei au protestat în faţa MECTS şi a Autorităţii Naţionale de Cercetare. Lucrătorii din Cercetare – Proiectare solicită buget propriu pentru […]
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, miercuri, pentru postul Sky, după victoria din meciul cu Livorno, scor 3-0, care a însemnat revenirea sa pe gazon după 77 de zile, că a fost emoţionat la fel ca în ziua când a debutat la prima reprezentativă a României."Nu mi-a fost teamă, dar am fost emoţionat. […]
Veştile care vin dispre guvern sunt proaste pentru dascăli. Nu există fonduri pentru plata salariilor în 2010.Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, şi cel al Educaţiei, Daniel Funeriu, s-au întâlnit la ora 11:00, la Guvern cu reprezentaţii sindicaliştilor din educaţie. Decizia reprezentanţilor celor două ministere a venit după ce peste 2.000 de profesori au ieşit astăzi în […]
„Profesorii au fost consultaţi în legătură cu legea educaţiei”, afirmă la RFI secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, în ziua în care mii de profesori participă la proteste de stradă în Bucureşti."Iertaţi-mă, dar procesul de dezbatere este în desfăşurare. Pot să vă spun că în acest moment, în unele locuri, în unele judeţe […]
Un număr de 722 de proiecte de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală au fost finalizate de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), valoarea totală a fondurilor nerambursabile fiind de peste 100 de milioane de euro, acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).Majoritatea proiectelor finalizate au vizat investiţii prin […]
Tratamentul administrat lui Cătălin Voicu de către medicii de la SUUB a început să îşi facă efectul, dar starea lui este în continuare gravă, a declarat, joi dimineaţă, medicul Bogdan Popescu, precizând că senatorul nu a mai cerut, până în prezent, să părăsească unitatea sanitară."Tratamentul a început să îşi facă efectul, dar starea lui Cătălin […]
Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Summit-ul de primăvară al Consiliului European, el precizând, înainte de plecarea spre Bruxelles, că există un punct „cu miză extraordinar de mare”, anume noua strategie a Uniunii Europene, strategia UE 2020.Traian Băsescu a spus,citat de Mediafax, că pe agenda summit-ului de primăvară al Consiliului European sunt două […]
Poliţiştii au protestat în faţa Prefecturii, între orele 9.00 şi 11.00, de unde au plecat într-un marş către sediul Poliţiei Municipale.Polițiștii vor să atragă atenţia asupra lipsurilor din sistem. Poliţiştii sunt nemulţumiţi de neacordarea celui de-al 13-lea salariu, neplata orelor suplimentare, de lipsa diurnelor pentru deplasări şi lipsa primelor de concediu. Ei cer şi alocarea […]
Yoghinii vor veni ca în fiecare an, între 1 şi 9 mai. Au închiriat platoul Coronini, pentru care au plătit 2.500 de lei.Adepţii Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut din toată ţara, dar şi din străinătate se vor întâlni între 1 și 9 mai în staţiunea Băile Herculane. Peste 5.000 de yoghini sunt aşteptaţi în […]
Profesorii consideră că Boc e un om slab pentru a conduce guvernul, mai ales că în tinerețe nu putea avea grijă nici măcar de găște.Aproape 2.000 de sindicalişti din educaţie, din toată ţara, mărşăluiesc pe străzile Bucureştiului. Seria protestelor a fost deschisă de un miting în faţa Guvernului. Dascălii sunt nemulţumiţi de salariile foarte mici, […]
Artistul Oasis Noel Gallagher a povestit în faţa Curţii de Apel din Toronto incidentul din 2008, de la Virgin Music Festival, când a fost împins de un fan în monitoarele de pe scenă.“M-am simţit ca şi cum aş fi fost lovit de un autobuz”, povesteşte artistul, care, în urma loviturii, s-a trezit cu trei coaste […]
Mark Mobius, președintele executiv al Franklin Templeton Investment Management Ltd, administratorul Fondului Proprietatea, a anunțat, în deschiderea ședinței de tranzacționare a BVB, că acțiunile Proprietatea vor fi listate la București și la Londra în acest an.Președintele executiv al Franklin Templeton Investment Management Ltd, Mark Mobius, a declarat azi la BVB că speră ca acțiunile Fondului […]
Procurorul general Codruţa Kovesi a transmis la Direcţia Naţională Anticorupţie, joi dimineaţă, avizul Senatului privind arestarea lui Cătălin Voicu, potrivit Mediafax.Hotărârea Senatului de încuviinţare a cererii transmise de Ministerul Justiţiei ca urmare a solicitării DNA de arestare preventivă a lui Cătălin Voicu a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri seară. Procurorii DNA l-au citat la […]
De asemenea, banca propune emisiuni de obligațiuni pentru perioada 2010-2011, plafonul maxim fiind de 600 milioane euro sau echivalent în lei sau altă valută.Consiliul de Administraâie al BRD-Groupe Societe Generale recomandă acționarilor distribuirea unui dividend brut de 2,6 ori mai mic decât în 2009, de 0,2796 lei/titlu, respectiv 24,5% din profitul obținut anul trecut. De […]
România este departe de posibilitatea activării clauzei de salvgardare pe Justiţie de către Comisia Europenă, a declarat, miercuri, la postul public de televiziune, ministrul Cătălin Predoiu."Suntem departe de acel punct (activarea clauzei de salvgardare – n. red.). Noi trebuie să avem ambiţii mari de la raportul din vară", a afirmat Predoiu, răspunzând unei întrebări referitoare […]
Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, este operat pe cord deschis, în această dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru a i se monta câteva bypass-uri aortocoronariene, el fiind internat în urmă cu câteva zile, potrivit echipei medicale de la unitatea sanitară, informează Mediafax. UPDATE: Operaţia este în curs de desfăşurare.Nicolae Văcăroiu a […]
În jur de 2.000 de profesori vor participa astăzi la un miting în faţa Guvernului, urmat de un marş până la sediul Ministerului Educaţiei şi un miting în faţa instituţiei. Manifestările vor avea loc între orele 11.00 şi 14.00.Profesorii ies astăzi în stradă. Aceştia sunt nemulţumiţi de modul în care se aplică legea unică de […]
În prezent, bonurile valorice se acordă gratuit persoanelor fizice, fără a fi impozitate. Un proiect al Ministerului de Finanţe prevede impozitarea bonurilor de masă, a tichetelor cadou şi a bonurilor de benzină. Întrebat de jurnalişti despre impozitarea bonurilor de masă, premierul Emil Boc a spus că nu ştie nimic despre o astfel de iniţiativă. N-ar […]
În acest mod, băncile încearcă să determine clienţii să-şi actualizeze datele. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor consideră însă că acest lucru este un abuz.Conturile din bănci vor fi blocate. Este felul în care unii bancheri îşi ameninţă clienţii. Ei încearcă, în acest mod, să-i determine pe aceştia să-şi actualizeze datele personale. BNR a cerut băncilor […]