Familia lui Nodar Kumaritashvili, sportivul georgian care a decedat în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă, va primi despăgubiri în mod corespunzător, au anunţat, duminică, organizatorii Olimpiadei de la Vancouver, informează AFP.Nodar Kumaritashvili a decedat la 21 de ani, pe data de 12 februarie, după o coliziune, în timpul unui antrenament în proba de sanie, […]

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că instituţia beneficiază prin lege de indemnizaţii pentru membrii ei, care însă „nu îmbogăţesc pe nimeni”, după ce asociaţia Edu Cer a solicitat Guvernului eliminarea finanţării de la buget pentru diversele „Academii”.Asociaţia Profesională pentru Educaţie şi Cercetare – Edu Cer – a solicitat Guvernului, printr-un […]

Persoanele în vârstă rămân în şomaj o perioadă mai ridicată, de 14,7 luni faţă de 12,2 luni, cât e media pentru cei cu vârste între 24 şi 54 ani, sau de 10,3 luni pentru cei sub 24 de ani. Potrivit datelor Eurostat, unul din trei șomeri din România nu a mai avut un loc de […]

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, că social democraţii vor să pună în discuţie, la consultările de la Cotroceni, şi proiectul legii dezvoltării regionale, adoptat tacit de Senat."Conceptul de regionalizare, care este acum în Parlament, cu care noi nu suntem de acord. Nu dorim regiunea autonomă maghiară şi nici Transilvania veche", a […]

Preşedintele Uniunii Civice a Maghiarilor, Szasz Jeno, declară că decizia aleşilor locali din Harghita, Covasna şi Mureş de a vota oficalizarea limbii maghiare în autoproclamatul Ţinut Secuiesc este „un mesaj politic, o dorinţă a comunităţii maghiare ca limba maternă să aibă un statut egal cu al limbii române”.„Această hotărâre nu are nici o putere juridică […]

Consilierul prezidenţial, Ştefan Deaconu, a arătat că Ministerul Public a înregistrat progrese în 2009 şi premiere în cauze precum furtul de arme sau capturi mari de droguri, el remarcând creşterea numărului de dosare soluţionate, precum şi fapul că imaginea justiţiei a fost afectată de proteste.În opinia lui Ştefan Deaconu, rezultatele Ministerului Public nu erau deloc […]

Apreciatul teatrolog şi profesor universitar doctor, şef al catedrei de teatrologie la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Ludmila Patlanjoglu, a creionat jocul cu viaţa, jocul cu moartea dintre Ştefan Iordache şi Mihaela Tonitza Iordache, într-un seducător volum, „Regele scamator. Ştefan Iordache”, din care, cu permisiunea autoarei, reproducem două fragmente. O trăire extraordinară, […]

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul BPC, că există o propunere de excludere din partid a lui Viorel Cataramă, care a fost înaintată CNEx, precizând că liberalul a fost invitat să participe la şedinţă. Întrebat dacă s-a propus excluderea lui Cataramă, Crin Antonescu a spus că există o astfel de propunere, menţionând […]

A mai plecat dintre noi un important om de teatru: Mihaela Tonitza Iordache. Profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, a avut o bogată activitate literară, remarcându-se prin dramatizarea unor texte precum: „Maestrul şi Margareta” după Mihail Bulgakov, „Evreul Süss” după Leon Feuchtwanger, „Patul lui Procust” după Camil Petrescu, „Clipa” […]

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a anunţat că prioritatea partidului, la discuţiile de astăzi, convocate de şeful statului pe tema modificării Constituţiei, o reprezintă finalizarea voinţei poporului şi punerea în aplicare cât mai curând a rezultatului referendumului pentru parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.“Este un lucru (referendumul pentru unicameral şi reducerea numărului de parlamentari – […]

Ministerul Public prezintă azi bilanţul activităţii pe anul 2009, an pe care procurorul general Laura Codruţa Kovesi îl consideră ca fiind unul al premierelor.„Am soluţionat cel mai mare număr de dosare din istoria Ministerului Public. Pentru prima dată în ultimii opt ani, numărul rechizitoriilor redactate a crescut. Numărul inculpaţilor trimişi în judecată, pentru corupţie, de […]

În perioada 2005-2009, România s-a aflat pe locul 40 în ceea ce priveşte exporturile de armament, fiind devansată de Norvegia (locul 39), Republica Moldova (locul 38) şi Bulgaria (locul 33), şi pe locul 34 la importurile de armament, devansând Bulgaria, care se află pe locul 49.În raportul său anual privind comerţul cu arme în perioada […]

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, că anunţul UDMR că nu susţine Parlamentul unicameral este legat mai degrabă de faptul că este preocupat de reducerea numărului parlamentarilor.Berceanu a arătat că, personal, crede cu tărie încă din 1990, când s-a discutat prima dată despre Constituţie, că este foarte corect să existe un Parlament cu o […]

Aproape 400 de studenţi vor picheta, astăzi, Ministerul Educaţiei, nemulţumiţi de scăderea bugetului pentru burse şi tabere, dar şi din cauză că nu sunt consultaţi în privinţa Legii Educaţiei. Reprezentanţii Ministerul Educaţiei spun, însă, că protestele sunt neîntemeiate, pentru că bursele şi numărul de locuri din tabere nu au fost micşorate. Studenţi vor picheta, astăzi, […]

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că PDL îl va schimba, săptămâna aceasta, pe preşedintele Senatului, prin vot, arătând că cererea democrat-liberalilor nu poate fi nici constituţională şi nici neconstituţională."De mult prea multe ori oprim lucruri care nu ne plac prin a nu le discuta, vezi formula lui Geoană, ca să nu se ajungă la […]

Cristi Minculescu, solistul trupei rock Iris, a acordat, cu câteva minute înainte de a fi desemnat de către Radio România Actualităţi artistul anului 2009, un scurt interviu pentru cotidianul.ro.Ce înseamnă pentru tine această nominalizare? Mă bucur, mai ales ţinând cont de anul pe care l-am avut cu „evenimentul”, mă bucur că e manifestarea în sine, […]

PDL va avea, începând cu această primăvară, o nouă structură, cu patru prim-vicepreşedinţi la vârf, funcţii la care membrii Guvernului nu vor putea candida, potrivit cotidianului Gândul.Potrivit noului statut al democrat-liberalilor, cei patru lideri, care îl vor secunda pe preşedintele Emil Boc, ar urma să provină din rândurile Parlamentului, consiliilor judeţene, Parlamentului European şi primăriilor, […]

Pe lângă emisiunea de astăzi, statul îşi mai propune să realizeze alte două licitații pe 18, respectiv 22 martie.Ministerul Finanțelor Publice se va împrumuta azi de un miliard de lei. Pe 4 martie, Finanțele au atras din piaţa locală 600 de milioane de lei, iar pe 8 martie, 1,33 de miliarde de lei. Pe lângă […]

Statele Unite şi Marea Britanie s-au apropiat semnificativ de pierderea ratingului de credit ”AAA”, din cauza creşterii costurilor legate de datoriile de stat, avertizează agenţia de evaluare financiară Moody’s, transmite Bloomberg.Guvernele celor două ţări trebuie să găsească un echilibru între ameliorarea poverii financiare şi evitarea eliminării anticipate a măsurilor de stimulare fiscală, decizie care ar […]

Cadrele didactice care fac parte din Federaţia ”Spiru Haret” susţin declanşarea grevei şi boicotarea examenelor naţionale, ca forme de protest faţă de problemele din sistem, sindicaliştii urmând să sesizeze şi CEDO în legătură cu acestea.Biroul Executiv şi Colegiul Liderilor Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ ”Spiru Haret” au avut o şedinţă comună, vineri şi sămbătă, în care […]

Liderii formaţiunilor parlamentare, cu excepţia UDMR, şi independenţii vor fi prezenţi luni la consultări cu Traian Băsescu pe tema transpunerii în Constituţie a rezultatutului referendumului din 2009, majoritatea fiind de acord cu micşorarea numărului aleşilor, dar nu şi cu unicameralismul.Iniţiativa declanşării consultărilor vine după ce Parlamentul nu a constituit Comisia de revizuire a Constituţiei, deşi […]

Dr. Dana Safta, prietenă apropiată a familiei Iordache-Tonitza, a schiţat, pentru cotidianul.ro, câteva dintre trăsăturile de caracter ale celei ce a fost Michaela Tonitza-Iordache.„A fost mare personalitate a teatrului. În afară de educaţie şi cultura primite de la o familie atât de importantă, să nu uităm că a fost primul bursier Herder din România. A […]