Din punctul nostru de vedere, reacţia Mihaelei Iorga Moraru este normală, căci ea însăşi a fost ani de zile omul de nădejde al Codruţei Kovesi
Toate știrile
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, deținută de Ministerul Transporturilor, a anunțat că începând de miercuri, 25 iulie…
Cel puţin 80 de persoane au decedat, iar alte aproape 200 au fost rănite, inclusiv 23 de copii, în urma incendiilor din Grecia.
Uciderea handbalistului Marian Cozma este iar în centrul atenţiei.
Bărbatul ar fi furat ceasuri și bijuterii de 4,7 milioane de euro dintr-un magazin din Spania.
Curtea Supremă a decis, în luna mai, definitiv, achitarea fostei preşedinte a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme…
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi precipitaţii abundente…
Până în prezent au depus Declaraţia Unică un număr de peste 600.000 de persoane fizice, din care online 190.000…
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,6282 lei/euro, în scădere cu 0,18% față de…
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir se plânge că este persecutat de ANAF, în timp ce, spune el, Fiscul și statul paralel „se pierd în…
O echipă de poliţie care asigura securitatea la secţia de votare ar fi fost ţinta atacului. În explozie şi-au…
Mișcările pe care le face PSD au deja unele reacții inadecvate, politicianiste, inclusiv dinspre Comisia de la Veneția, care ar putea suscita discuții ample și necesare.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat, miercuri, Curtea Constituțională în legătură cu modificările aduse de către Parlament Codului…
Conform documentului „Evoluţia fluxurilor financiare dintre România şi Uniunea Europeană” emis de Ministerul Finanțelor, România a încasat…
Incendiile au distrus satul Mati, situat la 30 de km distanţă de Atena, o locaţie populară pentru turişti, arzând zeci de case şi maşini…
Veneţia între comedie şi fantasy. 7 pelicule de debut în concurs şi două evenimente speciale, toate în avanpremieră mondială.
La începutul acestei săptămîni, Claudiu Popa a moderat o emisiune la Realitatea TV avînd în piept o insignă cu inscripţia…
Grupul britanic Massive Attack a susţinut marţi seară în Capitală un concert, presărat cu o serie de mesaje socio-politice proiectate pe ecran.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, că, iniţial au fost stabilite trei zile pentru susţinerea interviului de către…
Premierul Ungariei, mai mulţi membri ai Executivului, parlamentari ungari, dar şi alţi reprezentanţi ai societății civile şi…
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a discutat cu omologul elen privind incendiile din Grecia, pentru a-l asigura de sprijin…
Acesta a precizat că nu are de gând să vândă sediile care au intrat în posesia statului pentru că se pot face economii
Ministrul Finanțelor , Eugen Teodorovici, a declarat, marți seară, că în cadrul Ministerului are loc o analiză comparativă pe…
Astăzi, la ora 17.30, la Galeria Galateca, Cornel Brad lansează cartea de portrete fotografice Oameni.Putere.România.
Simona Halep va participa la acest turneu la care nu își confirmase anterior prezența. Jucătoarea româncă a primit un wild-card.
Emanuel Nachshon, purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de Externe, a confirmat că un director din cadrul instituţiei, Yuval Rotem, s-a…