Stranietatea președintelui

Mișcările pe care le face PSD au deja unele reacții inadecvate, politicianiste, inclusiv dinspre Comisia de la Veneția, care ar putea suscita discuții ample și necesare. Concluzia poate fi totuși aceea că până acum am avut o legislație deficitară, iar de aici înainte lucrurile nu pot sta mai rău.

S-a deschis epoca revizuirilor, singura de luat în serios. Apropierea actului de justiție de responsabilitatea magistraților nu s-a făcut până acum din mai multe motive. Păstrarea unui spațiu vid față de evenimentele din 1989, inclusiv față de devalizarea averii din conturile statului, a fost cea mai importantă. În jurul acestei strategii s-a constituit sistemul nostru legislativ care a dus la crearea unei clase, în fapt frâna României. Legile care i-au fost puse la dispoziție au dus la furtul extins și la expunerea maximă a cetățenilor români. Așa-zisa relaxare de acum caută, cum altfel, să confecționeze un nou sistem de comandă, oferind relaxarea și normalizarea adecvate, cerute de toată lumea. Justiția nu se mai poate face prin simpla voință a judecătorului, conform intereselor celui mai puternic, ci prin aplicarea strictă a dispozitivului legislativ. Scoaterea abuzurilor administrației din sfera justiției nu este un fapt aducător de mari speranțe, desigur, însă nici eticheta abuzului aplicată peste orice decizie nu este o soluție.

Societatea românească se vede la capătul unui drum al sistemului polițienesc și securistic în toate evoluțiile sale oneroase. De acest fapt președintele Klaus Iohannis nu vrea să știe, de parcă ar guverna de pe o altă planetă. Sigur, ar fi fost dramatic să se solidarizeze cu inițiatorii și cu inițiativa celebrei ordonanțe de la miezul-nopții. Dar nu cumva activitatea președintelui este în aceeași zonă a lipsei de transparență? Președintele se arată ca un simplu spectator, în fapt fără reacții, arătându-se rar și lipsit de credibilitate. Guvernarea și regimul puterii, oriunde ar fi acestea, cer cooperare în lumea democratică, în fapt o lume fascinantă. O spune, cu aplomb, însuși președintele CE, avertizând asupra disfuncționalității instituțiilor statului român. Sistemul de comandă al lui Traian Băsescu, considerat de mulți providențial, a fost în fapt o catastrofă totalitară iar cel în cauză ar fi meritat o pedeapsă pe măsură dacă românii ar fi înțeles pericolul dictaturii insidioase. Ce a înțeles din istoria recentă Klaus Iohannis este greu de constatat, inadecvarea dumisale la evenimente dovedindu-se ca o trăsătură definitorie de caracter. De ce o fi dorit să ajungă președinte și care-i sunt activitățile pentru țară devin întrebări spectaculare. Fișa unui președinte este a unei conștiințe publice, înainte de toate. Vizitele intempestive la ședințele de Guvern nu sunt ceva rău în sine, însă arată inactivitatea anterioară lor.

Klaus Iohannis nu are nici o legătură cu societatea românească, așa cum nu părea la începutul mandatului. Reforma pe care ar fi trebuit să o înceapă, prin grupuri de lucru cu oameni din România profundă sau mediul de afaceri autohton, nu a intrat în discuție. Aerul de dictator îl prinde cel mai bine, asemănându-l cumva lui Nicu Ceaușescu. Umbra în care se mișcă fostul primar al Sibiului este a cancelarului Merkel, la fel de tolerantă în contextul comparației. Interesul lui Klaus Iohannis pentru totalitarism și deschiderea unui șantier pentru un muzeu aferent trezesc angoasa prin raportare la afilierile sale necritice, la pachet, de propagandist.

Stranietatea președintelui încă în funcție e mai mare decât a lui lui Liviu Dragnea și C.P. Tăriceanu. Eu nu l-aș numi pe Klaus Iohannis nici măcar director al muzeului totalitarismului, din simplul motiv că aș dori ca o asemenea inițiativă să poată dovedi ceva generațiilor de acum. Cei care nu respectă în principal oamenii din jurul lor nu pot fi reprezentanții nimănui decât în schemele unui Internaționalism mizerabil. Klaus Iohannis vrea pur și simplu să facă tot timpul pârtie carierei sale de la București la Berlin, cu prețul posibil al compromiterii unor relații istorice cu Germania în ambele sale configurări.

 

Citește materialul complet în ziarul Cotidianul ediția digitală din 25 iulie.