Cred că fiecare dintre noi trebuie să ne angajăm
Toate știrile
Președintele Nicușor Dan a declarat joi că, în opinia sa, ‘nu se pune problema de alegeri anticipate’
Fostul membru CSM Adrian Toni Neacșu cere instituțiilor statului să verifice dacă polițistul Marian Godină respectă statutul de angajat al MAI
Consiliul Superior al Magistraturii afirmă, joi, că judecătorii, prin atribuţiile lor, nu pot suplini obligaţia statului de a garanta accesul pacienţilor la tratamente
Judecătorii au hotărât ca Dincă să fie supus unei expertize medico legale de către Institutul de Medicină Legală Craiova
Majorarea TVA la 21%, de la 11%, ar putea aduce industria HoReCa la nivelul din perioada crizei financiare, în condițiile în care tot mai multe unități se închid,
Se strânge lațul în jurul asasinului lui Charlie Kirk în Utah. Un agent special al FBI Robert Bohls a declarat că
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, efectuează o vizită de lucru la Washington (SUA), în perioada 11-13 septembrie 2025, pentru a consolida
Reprezentanții sindicatelor din educație au anunțat joi că, în perioada imediat următoare, forurile de conducere ale celor trei federații vor propune
Președintele Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și alți oficiali ai administrației au adus joi un omagiu…
Majoritatea neo-marxistă a Parlamentului European tocmai ce a REFUZAT să țină un moment de…
Din cercetările efectuate de procurorii DIICOT a rezultat că, în perioada septembrie – decembrie 2024, acesta a procurat, deținut și vândut, în mod repetat,
Mulțimea susținătorilor l-a primit cu mult entuziasm, strângeri de mână, pancarte, steaguri, boxe, microfoane și…
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, au pus în
Dan a spus la B1 că în urmă cu 4-5 luni, eram într-o societate economică-socială în care (..) mulţi erau la o limită.
Armani nu a avut copiii cărora să le lase imperiul pe care l-a construit în…
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat joi că numărul poliţiştilor prezenţi în intersecţiile
O tânără femeie zăcea pe moarte în fața a cinci adulți. Sângera, viața i se revărsa pe pământ, iar ei nu au făcut nimic.
În plin scandal legat de sistemul judiciar, un comunicat al procurorilor pune paie pe foc. Un bărbat a cerut 180 000 € pe care
Călin Georgescu a ajuns, joi, în sala de judecată şi a fost aşteptat în faţa Tribunalului Bucureşti de…
Instituţia precizează că pagina web oficială dedicată cărţii electronice de identitate este…
Rezerviștii vor fi convocați prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.
Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri în (…)
Mircea Lucescu: Eu mă gândesc la o altă chestie care e foarte serioasă. E un joc la nivel de conducere. Nu din România. Internațional,
Dacă s-ar putea ca totul să fie de la USR în România, este minunat…
Un cetățean rus cere public ajutorul lui Donald Trump pentru a-l ajuta în elucidarea crimei fiului său. „Dați ordin FBI!“