Pământ sacru, Monumente sacre

Este o modă răspândită în Occident şi nu numai de a vorbi despre arta sacră, despre întâlnirea cu elementele, despre munţi care leagă cerul de pământ, munţi divinizaţi şi munţi ca lăcaşuri ale zeilor. O emoţie a omului religios contemporan care speră să realizeze experienţa sacrului.

Templul Minakshi, cu peste 30 de milioane de sculpturi pe porţi, care şi astăzi palpită de energie şi de freamătul vieţii

Autorii volumului „Pământ sacru. Monumente sacre”, Brian Leigh Molyneaux şi Piers Vitebsky, explorează simbolismul şi semnificaţia unora dintre cele mai fascinante locuri sacre ale lumii. El este organizat tematic în aşa fel încât să releve teme şi preocupări universale, subliniind ideea că Pământul este un rezervor de energie şi putere spirituală – fapt reflectat în liniile de energie telurică din Europa şi în căile dragonilor din China, ca şi stâncile şi munţii sacri întâlniţi pretutindeni în lume, precum Uluru în Australia şi în Canionul Chelly, Arizona, care a constituit un refugiu timp de mii de ani. Imaginile şi structurile fundamentale, create spre a reflecta relaţia omenirii cu Pământul, circuri de piatră şi megaliţi, picturi rupestre şi pietroglife, tumuli funerari, piramide şi temple sunt tratate exhaustiv, în mod ştiinţific, dar pot fi citite şi ca un roman. Cartea este structurată pe câteva capitole: „Când zeii şi eroii cutreierau Pământul” (în care se vorbeşte despre Pământ şi Geneză, căi şi peisaje spirituale), „Energia Pământului”, „Conexiunea cu Universul”, Lăcaşurile zeilor” (de la Marele Altar de la Ise Honshu, Japonia, la Templul Minakshi, India, de la Watt Arun din Thailanda la Templele Creaţiei din Karnak, Egipt, de la templele egiptene la Teotihuacan din centrul Mexicului), „Arhitectura vieţii după moarte”.

O străveche roată tămăduitoare dominând Long Canion Sedona din Arizona

Timp de secole, oamenii şi-au exprimat năzuinţa faţă de planul divin, practicând diverse religii şi dezvoltând o arhitectură sacră, realizând spaţii speciale în care contactul cu zeităţile să fie mai puternic şi mai profund. Suntem obişnuiţi să ne gândim la temple magnifice, catedrale şi moschei, construite să dureze şi să reflecte aspiraţia umană către eternitate. Dar, după apariţia ştiinţei newtoniene în Occident, relaţia echilibrată dintre omenire şi natură a ajuns să fie ameninţată. Încălzirea globală şi defrişările masive sunt probleme deja foarte cunoscute. De la dorinţa de a înţelege enigme precum monumentele megalitice ale istoriei din insulele britanice sau picturile rupestre paleolitice din sudul Franţei şi din nordul Spaniei, astăzi nu mai acordăm inventivităţii un statut cvasi-divin, dând în schimb o mai mare importanţă adevăratului sens al poziţiei noastre în cadrul Universului. Misterele Terrei sunt transmise în imagini, structuri, texte şi tradiţii care însumează o bogăţie de rituri, ritualuri şi credinţe religioase. Totodată, volumul oferă o trecere în revistă incitantă a temelor universale, precum Zeiţa-Mamă a Pământului, a călătoriilor iniţiatice, a miturilor creaţiei, referindu-se totodată la o vastă reţea de teorii despre o gamă largă de edificii sacre şi funcţiile lor iniţiale, furnizând astfel cheile pentru dezlegarea multor enigme.

Pământ, cer şi cosmos

Armata de Teracotă lângă cavoul subteran al lui Shi Huangdi, primul împărat al Chinei

În cosmologia iudaică antică, cerul era o cupolă solidă, brăzdată de ferestre, deasupra căreia era o cupolă de apă, dincolo de care se afla Raiul, lăcaşul lui Dumnezeu. Şi babilonienii erau convinşi de existenţa unui tărâm celest. Potrivit multor mitologii, cerul şi pământul erau unite înainte de a fi despărţite forţat. În unele, legenda spune că pământul şi cerul ar fi unite printr-un arbore cosmic, cu rădăcinile în lumea subpământeană şi ramurile în cer. Dincolo de noţiunea de Mama-Pământ, existau şi anumite mituri ale creaţiei, prima fiinţă umană era modelată din pământ, noroi sau lut. Făuriţi din argilă, trecuţi prin foc spre a-i proteja pe împăraţi pe lumea cealaltă, războinicii din lut, în mărime naturală, ai Armatei din Teracotă reprezintă şi azi un mister. Multe culturi credeau că în trecutul îndepărtat făpturile supranaturale străbăteau lumea, schimbând-o după dorinţă, cutreierând lacuri, munţi, mări. De la călătoria sacră la căutarea Sfântului Potir, care explorează tema transformării spirituale, Graalul însuşi fiind renumit pentru abilitatea de a dărui viaţa veşnică, la călătoriile în lumi paralele, de la pelerinaje la labirinturi şi spirale, de fapt, o călătorie spirituală prin catedralele Franţei, cartea este o trecere în revistă captivantă, prin erudiţie şi capacitate de sinteză, a visurilor de milenii ale omenirii.

Templul Chaumukha din Ranakpur din secolul al XIV-lea

Un capitol interesant este cel legat de energia Pământului, în care pietrele preţioase sunt privite ca simboluri de înţelepciune şi adevăruri ascunse, anumite pietre primind o varietate de sensuri simbolice. În folclorul rusesc se consideră că rubinul sângeriu este un leac pentru hemoragii, smaraldele sunt creditate cu tămăduirea multor boli şi, de asemenea, cu însuşirea de a domoli marea furtunoasă. Evreii au legenda toiagului lui Aaron, care ar fi înflorit şi rodit, fiind făcut din safire şi ţintuit cu 10 litere, reprezentând cele 10 dezastre trimise asupra Egiptului. Pietrelor în general le sunt atribuite proprietăţi magice sau sacre. În Britania şi în alte regiuni, pietrele înălţate în preistorie şi alţi monoliţi aveau, conform tradiţiei, puterea de a reda femeilor fertilitatea. În Grecia antică, oamenii lăsau grămezi de pietre mici pe vârful bornelor de hotar, obeliscuri adesea falice, înălţate la marginea drumurilor, prin care sperau să câştige bunăvoinţa zeilor sau protecţia pentru călătoriile lor. Piatra Încoronării din Scoţia sau Piatra Destinului era un bloc de gresie cântărind 152 de kilograme, purtând inscripţionată o cruce latină. Se spune că în antichitate piatra ar fi fost ţinută în Templul din Ierusalim, conferind astfel o legitimitate creditată de Biblie. Binecuvântată de Sf. Patrick, piatra a fost adusă în Scoţia din Irlanda şi a fost folosită la încoronarea a zeci de conducători. Acum ea este expusă în castelul din Edinburgh.

În unele locuri, stâncile înseşi sunt privite ca animale, oameni sau fiinţe supranaturale care au fost transformate în piatră. La fel de elogiată este şi apa vie, esenţială pentru toate formele de viaţă.

Conexiunea cu Universul

Cappadocia, în Anatolia, într-un peisaj modelat de vânturi şi curioase conuri de piatră

Vaste monumente, presărate de-a lungul străvechilor întinderi de pământ, continuă să-i nedumerească pe arheologi şi antropologi. Este vorba despre drumuri de piatră ducând la construcţii megalitice, despre linii drepte trasate prin deşert, minuţios schiţate, dar ducând, practic, nicăieri, despre edificii bazate aparent pe o geometrie sacră sau altele învăluite în mister. Pentru a da un singur exemplu, în viziunea incaşă asupra lumii, ca şi în alte culturi sud-americane, fenomenele astronomice sunt impregnate de semnificaţii spirituale. Stelele înseşi erau privite ca divinităţi minore. Şi tot la fel, templul budist de la Borobudur din Java Centrală, clădit în secolul VIII î.Ch., reprezintă cea mai elaborată expresie arhitectonică a unui templu văzut ca munte, din întreaga lume. Construit pe vârful unei coline, el domină împrejurimile nu înălţându-se semeţ spre cer, ci prin masivitatea sa extraordinară. Ca şi exemplele similare din Angkor, în Cambodgia şi Pagan, templul urmează schiţa unei „mandala”, o diagramă cosmică, fiind plasat în funcţie de cele patru puncte cardinale. Tot în acest capitol ar intra şi numeroşii megaliţi, precum cei din Munţii Bucegi, Babele şi Sfinxul, cei de la Carnac în Bretagne, întinşi de-a lungul a 1.200 de metri, care încă nu se ştie cu ce scopuri au fost construiţi, dar degajând un câmp magnetic extraordinar. Incitante sunt şi construcţiile de la Stonehenge, de la Averbury şi Silbury Hill, din peninsula Yucatan, de la Jantar Mantar, un adevărat observator ceresc conectat cu fazele Lunii, toate un fel de opera aperta.

Templul budist de la Borobudur

Întâlniri cu sacrul, dar şi cu alte locuri de venerare şi ritual, precum şi cu lăcaşurile zeilor, cu lăcaşurile de odihnă pentru suflet, de fapt cu arhitectura sacră, vă vor trezi interesul şi prin superba imagistică pentru a explora relaţia spirituală cu Pământul şi cele mai simbolice structuri antice ale sale.

Volumul este apărut la „Editura All”, în traducerea lui Gabriel Tudor.

Vă recomandăm această carte de vacanţă care vă va ridica nenumărate întrebări şi vă va oferi câteva răspunsuri.