Panică la inaugurarea Crucii de pe Caraiman

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a ajuns, sâmbătă, la Crucea de pe Caraiman, însă la un moment dat, i s-a făcut rău. Majestatea Sa se afla pe Muntele Caraiman pentru o ceremonie militară și religioasă. Se împlinesc 90 de ani de la inaugurarea Crucii de pe Caraiman, ridicată la inițiativa Reginei Maria.

„Drumul a fost greu, obositor, de apreciat efortul pe care l-a făcut. A fost printre puținele persoane care au venit pe jos până acolo. Cred că a parcurs mai bine de o oră, iar efortul pe care l-a depus se cunoaște”, a spus salvamontul Gheorghe Haiduc, pentru Antena 3.

Vom reveni cu amănunte!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. Pacat de aceasta serbare acolo la Crucea de pe Caraiman pt. ca am vazut cu totii cit de mult a avut grije de catre cei responsabili sa ingrijeasca acest monument.Arata jalnic,mai bine intretinuta arata pe timpurile lui Ceausescu decit acum.Ma mir cum de nu au avut rusine autoritatile romane sa serbeze acolo unde am vazut cu totii in ce hal arata acest monument.
    Si din nou ,tipic minciunilor celor din PSD si-au propus sa se investeasca bani pt. intretinerea acestui monument.Dar de ce nu sa facut pina acum ,asta este intrebarea romanilor ?

    • Sa vezi drumul pana la Castelul Peles, din piatra dislocata de iti rupi picioarele! Asa arata grija fata de natiune, regala, desigur!Ce nu stie „printesa” e ca neamul nostru s-a desteptat, nu mai pune botul la actiunile de propaganda ieftine.Mai bine s-ar ocupa de nepot, maine-poimaine trebuie sa ii ia locul la paza Coroanei.

    • @Ion
      Bai nerodule, crucea Caraiman face parte din patrimoniul national! Este inadmisibil ca un monument atat de cunoscut si reprezentativ pentru eroii neamului sa fie lasat in paragina de ciuma rosie. Drumul spre Castelul Peles este si el proprietatea statului, nu a Coroanei. Castelul peles este unul dintre punctele de mandrie nationala, desi facut de o dinastie de origine germana, este pe teritoriul nostru. E o bataie de joc, cu intriganti ca tine nu ma mir cat de jos a decazut Romania. Prea multi oameni prosti, fuduli, intriganti si hoti populeaza azi tara noastra. Nici in vremea comunismului o asemenea fauna nu era atat de raspandita ca acum.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.