Panouri împotriva nașterii prin cezariană, în spațiul public din București. Un parlamentar semnalează pericolul

Senatoarea USR Cynthia Păun cere instituțiilor să intervină de urgență pentru eliminarea unor panouri publicitare care au apărut peste tot în Capitală și care vizează nașterea, transmite Uniunea Salvați România.

De Alina Manolache - Redactor-șef
Panouri împotriva nașterii prin cezariană, în spațiul public din București. Un parlamentar semnalează pericolul

Senatoarea USR Cynthia Păun cere instituțiilor să intervină de urgență pentru eliminarea unor panouri publicitare care au apărut peste tot în Capitală și care vizează nașterea, transmite Uniunea Salvați România.

Senatoarea USR reclamă, într-o postare pe Facebook, faptul că în București au apărut panouri care demonizează nașterea prin cezariană.

„Am născut de două ori prin cezariană, nu pentru că „am ales ușor” sau pentru că „nu am vrut să nasc natural”, ci pentru că a fost decizia corectă, luată împreună cu medicul meu, pentru mine și pentru copiii mei.

Și acum mă uit la panourile astea din București și, sincer, mi se pare o nebunie. Chiar nu-mi vine să cred că, în anul 2026, astfel de mesaje ajung să fie puse în spațiul public, fără nicio asumare și fără nicio responsabilitate.

Sunt afirmații fără context, fără explicații și fără respect față de femeile care le citesc, poate chiar într-un moment în care sunt mai vulnerabile decât oricând”, scrie Cynthia Păun, pe rețeaua de socializare.

panouri cezariană

Panouri neasumate împotriva nașterii prin cezariană

Pe panouri nu apar însemne sau indicii despre ce ONG este în spatele fotografiile și a mesajelor.

„Nașterea nu e un slogan și nu e un subiect care poate fi tratat în alb și negru. Pentru multe femei, inclusiv pentru mine, cezariana nu a fost o opțiune „comodă”, ci una necesară, uneori chiar salvatoare.

Iar a transforma o decizie medicală într-o temă de propagandă, împinsă pe panouri în spațiul public, este nu doar iresponsabil, ci profund nedrept față de femei.

Femeile nu au nevoie să fie convinse, judecate sau corectate prin astfel de mesaje. Au nevoie să fie informate corect de personal medical și susținute în deciziile pe care le iau pentru ele și pentru copiii lor”, mai scrie parlamentara USR. 

Aceasta cere public instituțiilor să intervină de urgență. Ea susține că panourile trebuie verificate, sancționate și îndepărtate imediat. „Nu este normal ca spațiul public să fie folosit pentru a răspândi mesaje care pot afecta sănătatea și deciziile unor oameni aflați într-un moment vulnerabil.

Responsabilitatea nu este opțională atunci când comunici în spațiul public. Iar legea trebuie aplicată, nu ignorată.”

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. „prin cezariana lipsa dilatatiilor si contractiilor se transmite genetic de la mama la fiica” ba! nimeni nu sesizeaza retardul din enormitatea asta?! adica un act fizic simplu(o taietura cu bisturiul) duce la o mutatie genetica?!

  2. Nu te indigna e la moda cezariana, in trecut era doar daca era necesara…dar ce mai conteaza daca prin operatie pui in pericol viata copilului, medicul isi ia onorariul, restul nu mai conteaza…stiu doua cazuri una a merit, alta a mai stat in spital 19 zile din cauza cezarienei, infectie etc.

  3. Cum pot aparea asemene mizerii in atatea locuri cocotate atat de sus, fara sa fi vazut nimeni nimic?! Sunt camere de luat vederi urmarite si de politie. Asemenea indivizi trebuie sanctionati zdravan, pt a invata odata pt totdeauna ca nu esti stapan decat pe propria persoana. Este ca si cu vaccinarea copiilor. Niste depasati mintal sunt lasati liberi sa faca si sa afirme ce vor.

  4. Cum naiba pe la USR ul asta numai romani get beget sunt?Acum trebuie sa ii spun la Cintia,daca fatuca nu a auzit , ca Iulius Cesar -un neica nimeni acolo-tot asa s-a nascut .De la el vine si numele procedurii(sau invers)

  5. Aceasta initiativa de a nu mai permite nasterile prin cezariana vin de la americani .Acolo te lasa sa mori si nu iti fac cezariana .Cunosc o doamna care a locuieste in America si a fost lasata in sala de nasteri foarte multe ore sa se chinuie si intr-un tarziu cand au vazut ca femeia moare ,au intervenit si i-au facut cezariana .Urmarea destul de tragica pt. ca dupa nastere copilul are si acum nevoie de anumite tratamente cu toate ca au trecut niste ani datorita acestei intarzieri de a nu face cezariana .

  6. Usr-istii cred ca sant atotstiutori dar in fond nu au habar de nimic.Nastera naturala este cea mai sanatoasa si pentru mama si pentru copil.

  7. S-a ajuns prea departe cu intruziunea in viata privata. Oare nu cunosc rusine mahalalele?
    Alo, A. Alexandrescu, da sonorul mai incet!

  8. Cei 666 milioane de euro, interesantă cifra nu ? dați pe vaccinuri aiurea de către ministrii sănătății din usr de la acea vreme,nu o deranjează pe ministra cu pricina din ong usr,exact asta este problema cea mai mare a țării în acest moment?

  9. Nu văd pe cine să deranjeze asta ,probabil minoritatea de 5% lgbt care,oricum nu fac copii, au alte orientări ori bărbați nu pot să nască niciodată, deși sunt unii prin usr , care încă mai susțin anomalia asta,fiecare să nască cum dorește ,dacă era un afiș ,în care se sugera nașterea prin cezariană ,atunci era ok în viziunea senatoarei usr ,eu zic să rămână ambele la alegere

  10. Nu stiu daca lipsa dilatatiilor si contractiilor se transmite de la mama la fiica, dar ar fi de dorit o rata mai mare a nasterilor naturale. USR ar trebui sa sustina trendul european daca tot se dau ei aparatori ai valorilor europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.