Parchetul General susține, într-un comunicat de presă, că avizul negativ dat de Secția pentru Procurori a CSM propunerii de revocare din funcția de șef al DNA a Laurei Codruța Kovesi confirmă „inexistența unui temei legal pentru luarea unei asemenea măsuri”.
„Revocarea din funcție a unui procuror nu poate opera decât în condițiile clar stabilite de lege, atât sub aspectul motivelor cât și al procedurilor, prevăzute de lege și de Regulamentul de organizare și funcționare al CSM, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, astfel încât să nu se aducă atingere independenței, imparțialității și reputației magistratului vizat. În același sens, obligația ministrului justiției de a motiva temeinic solicitarea de revocare trebuie să constituie o garanție împotriva abuzurilor si arbitrariului, ignorarea acestui principiu fiind de natură să creeze un precedent periculos în privința interferenței politicului în activitatea sistemului judiciar”, mai spune Parchetul General.
Secția pentru Procurori a CSM a dat, marți, aviz negativ pentru revocarea lui Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.
„În ședința secției pentru procurori din 27 februarie 2018, Secția pentru procurori a decis respingerea solicitării ministrului Justiției cu privire la posibilitate revocării doamnei procuror șef. Prin urmare, avizul este unul negativ. În perioada următoare decizia va fi motivată, motivarea va fi una amplă, asumată”, a declarat vicepreședintele CSM, Codruț Olaru.
Singurul care a votat pentru revocarea Laurei Codruța Kovesi a fost inițiatorul procedurii, Tudorel Toader, procurorii din CSM dând aviz negativ.
Procurorii Florin Deac, Cristian Ban, Codruț Olaru, Tatiana Toader, Nicolae Solomon și Augustin Lazăr sunt cei care au considera că nu se impune revocarea procurorului șef al DNA.
La ședința Secției pentru Procurori a CSM de marți, ministrul Justiției a prezentat motivele care stau la baza cererii de revocare, iar procurorul șef al DNA și-a expus punctul de vedere referitor la fiecare critică adusă de Tudorel Toader.
Securistii tortionari fac legea in tara asta!
Orce comentariu la adresa lui Lazar sau Macovei sunt anulate!
De ce oare:ei sunt etalonul acestor tortionari!