Parchetul General, pârât la CCR

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, joi, că susține sesizarea CCR privind un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public, după ce Parchetul General a refuzat să trimită comisiei de anchetă dosarul privind alegerile din 2009. Dragnea a precizat că sesizarea este deja redactată, urmând să fie trimisă oficial.

„Domnul Tăriceanu vine la mine şi discutăm. Din punctul meu de vedere, acea sesizare trebuie făcută. De fapt, e redactată, trebuie să o trimitem oficial”, a spus liderul PSD.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a solicitat Parchetului General copia dosarului ce vizează organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului prezidenţial. Parchetul General a anunţat, însă, că nu poate trimite Comisiei copia dosarului pentru că legea nu permite furnizarea de informaţii ce fac obiectul unei cercetări penale.
Comisia a cerut, în replică, ministerului Justiţiei sa sesizeze Inspectia Judiciară în legatura cu „atitudinea” procurorului general.

Ca urmare a refuzului lui Lazăr de a furniza o copie a dosarului, Comisia de anchetă a decis să solicite preşedinţilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să ia decizia politică de a sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public.
Solicitarea a ajuns la preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a transmis-o Comisiei juridice, spre analiză. CCR nu a mai fost însă sesizată, deşi comisia a ajuns în stadiul de a redacta raportul, acesta fiind prezentat public miercuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.