Parchetul General respinge în bloc proiectul legilor justiţiei

Procurorii din cadrul Ministerului Public resping „în bloc” proiectul legilor justiţiei modificat în Parlament, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizând că, printre altele, propunerile legislative nu sunt fundamentate pe un studiu de impact.

Procurorii din cadrul Ministerului Public transmit, miercuri, că propunerile legislative ale Camerei Deputaţilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt fundamentate pe un studiu de impact şi pe o consultare prealabilă a magistraţilor, conţin necorelări şi lacune şi nu induc predictibilitate şi stabilitate în sistemul judiciar.

„‘Trebuie menţionat că aceste inițiative, în loc de a propune modificări punctuale, adaugă la lege, cu consecința unor schimbări radicale a arhitecturii sistemului judiciar. Având în vedere importanţa deosebită a acestor propuneri legislative, procurorii apreciază că se impune cu necesitate dezbaterea acestor inițiative în procedură obişnuită (şi nu în procedura de urgenţă), pentru a avea timpul necesar avizării de Consiliul Superior al Magistraturii, în urma unei analize temeinice a acestora și după consultarea tuturor instituțiilor judiciare”, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), într-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.

Potrivit PG, iniţiativele legislative ale Camerei Deputaţilor vor influenţa negativ cariera şi activitatea profesională a judecătorilor şi procurorilor şi vor produce dezechilibre în funcţionarea instanţelor şi parchetelor.

Procurorii spun că înfiinţarea Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor Săvârşite de Judecători şi Procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nejustificată.

„Prin înfiinţarea acestei direcţii se creează falsa impresie că la nivelul acestei categorii socio-profesionale există un fenomen infracţional de o asemenea amploare încât să justifice tratarea magistraţilor în mod diferit în cazul încălcării legislaţiei penale (în anul 2015 au fost trimiși în judecată 16 magistrați, în anul 2016 un număr de 18 magistrați, iar în anul 2017 un număr de 5 magistrați)”, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PG critică şi maniera de numire în funcţie a procurorilor şefi de parchete. Astfel, „prerogativa ministrului justiţiei de a propune atât procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorii şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor Săvârşite de Judecători şi Procurori, cât şi procurorii şefi de secţie ai respectivelor structuri, pe de o parte politizează sistemul judiciar prin faptul că ministrul justiției propune numirile în funcțiile de vârf ale Ministerului Public, iar pe de altă parte goleşte de conţinut posibilitatea procurorului general de a-şi realiza propriul plan managerial, respectiv îl împiedică în a propune procurorii şefi din subordine cu care să formeze în mod corespunzător o echipă de lucru”, potrivit sursei citate.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că procedura propusă de numire a procurorilor şefi de parchete contravine şi recomandărilor Comisiei Europene exprimate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

În final, arată procurorii, propunerile legislative formulate de Camera Deputaţilor eludează votul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii, al corpului magistraţilor şi al societăţii civile, precum şi întregul proces legislativ de modificare a legilor justiţiei început de Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care nu se respectă standarde de eficienţă şi transparenţă.

Consiliul Superior al Magistraturii ar putea da, joi, un aviz consultativ pe proiectul de legi al justiţiei, modificat substanţial în Parlament, faţă de varianta iniţială transmisă de ministerul Justiţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

5 Comentarii

  1. „Parchetul General respinge în bloc proiectul legilor justiţiei”!?!?!? Mai, sa fie!! De cand Parchetul poate respinge/admite chestiuni legate de actul de legiferare? Singurul care poate avea un punct de vedere CONSULTATIV numai, este CSM-ul. De cand PG, aflat sub autoritatea Ministrului Justitiei isi poate permite asa ceva? Alceva ii „doare” pe ei foarte tare: pierderea prvilegiilor de care au beneficiat pana acum, perspectiva de a nu mai putea face atatea abuzuri, iminenta perspectiva a separarii carierei lor de a judecatorilor si, in cnsecinta, scoaterea procurorilor din randul magistratilor, asa cum este si normal!!!

    • Va dati seama in ce tara traim.Anarhie totala.Ce-ar fi daca fiecare categorie socio-profesionala si-ar face legile lor ?Parlamentul pentru ce mai exista?Stiti de ce se comporta astfel ?Pentru ca li s-a permis si nimeni dintre cei care ar putea face ceva concret nu actioneaza.Toti se dau „loviti” si se ascund dupa tufis.N-au pic de „sange in instalatie” insa tin cu dintii de scaun in loc sa lase locul unora capabili si curajosi.Din cate am vazut,numai in spatiul public,exista astfel de romani.

  2. Nesimțirea și nerușinarea au devenit normalitate. După ce abuzuri flagrante au ieșit la iveală în zona procurorilor și în zona judecătorilor, să nu vorbim de CEDO unde la condamnări România este fruntașă, nu este de mirare că nu vor să audă de răspundere materială judecătorii și de pierderea statutului de magistrat, procurorii.

  3. Tractoristu drojdier , ce drk sa faca daca , pe langa ca este prieten cu tac-su Lulutei , e bun de dat afara si cu capul de pereti ? Se agata ca inecatul de pai , sa nu se schimbe nimic , iar ei sa-si faca de cap, inainte .N-a zis chiar Basau , tartorul sef si creatorul sistemului , ca Luluta , ar trebui ‘arestata imediat’? N-a uitat , tocmai d-aia tipa !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.