Parchetul pune tunurile pe separatiști

Parchetul general spaniol a anunțat joi că pregătește inculparea liderilor separatiști catalani pentru convocarea și votul în favoarea organizării unui referendum de autodeterminare la data de 1 octombrie, considerat ilegal de guvernul central, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Conform procurorului general Jose Manuel Maza, acțiunile în justiție îi vor viza pe responsabilii parlamentului catalan care au votat miercuri legea privind referendumul de autodeterminare, precum și pe membrii guvernului regional care au convocat consultarea populară.

Maza a mai precizat că a solicitat forțelor de securitate să ancheteze pregătirile pentru referendum ale guvernului catalan, și că toate materialele electorale aferente vor fi confiscate.

De partea cealaltă, executivul catalan a accelerat joi aceste pregătiri, cerându-le primarilor să transmită prin e-mail, în termen de 48 de ore, listele cu birourile de vot disponibile. „Administrația electorală a guvernului Cataloniei va conta pe sediile folosite în mod obișnuit în municipalitatea dumneavoastră drept birouri de vot”, au transmis președintele și vicepreședintele guvernului regional, Carles Puigdemont (centru-dreapta) și Oriol Junqueras (stânga).

Parlamentul catalan a aprobat miercuri, cu majoritate de voturi, legea care, potrivit celor doi lideri separatiști, „instituie un regim juridic excepțional pentru reglementarea și garantarea referendumului de autodeterminare a Cataloniei”.

Primarii din cele 948 de municipalități catalane se văd astfel în fața unei alegeri: să aplice sau nu o lege regională contestată de guvernul central de la Madrid.

Guvernul spaniol a promis să-i aducă în fața instanței pe toți cei care vor participa la referendumul interzis de Curtea Constituțională, o situație care pune presiune în special asupra funcționarilor.

Executivul catalan a creat deja o autoritate electorală și a lansat un site dedicat referendumului, precum și un spot electoral care îi îndeamnă pe locuitorii provinciei să meargă la vot pe 1 octombrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.