Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) susţine că achitarea foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, cei care l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, reprezintă un pericol la adresa statului de drept şi se situează în contradicţie flagrantă cu adevărul istoric, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar.
„IICCMER consideră că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la cazul Gheorghe Ursu reprezintă un moment crucial pentru toate instituţiile implicate în condamnarea totalitarismului comunist şi în reabilitarea victimelor nevinovate ale acestuia, dar şi pentru societatea românească în ansamblul ei. Exonerarea de responsabilitate juridică a membrilor aparatului de securitate direct şi indirect implicaţi în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu loveşte în fundamentele morale ale societăţii, reprezintă un pericol la adresa statului de drept şi se situează în contradicţie flagrantă cu adevărul istoric. Ea creează premisele impunităţii celor care au fost implicaţi în crimele politice ale regimului comunist şi fragilizează cultura democratică din România, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar”, afirmă IICCMER, într-un comunicat transmis luni.
Deşi susţine că se întemeiază pe prevederile legilor, codurilor şi convenţiilor internaţionale la care inclusiv România a aderat, în diverse perioade, decizia Înaltei Curţi pleacă de la premise discutabile şi care nu se verifică factologic, consideră IICCMER.
Inginerul Gheorghe Ursu a fost doar una dintre persoanele aflate la acea vreme în conflict cu statul totalitar, precizează sursa citată. Prin curajul şi onestitatea opiniilor sale, el a fost un adevărat purtător de cuvânt al atitudinilor protestatare din ţară de la acea vreme. Aşa cum se arată şi în propunerea de arestare a acestuia, întocmită de Şeful Direcţiei a II-a a Securităţii, general-maior Macri Emil, şi şeful Direcţiei a VI-a, colonel Vasile Gheorghe, la 30 ianuarie 1985, regimul se temea de efectul de contagiune al opiniilor şi acţiunilor sale, deci tocmai de pericolul transformării protestului său individual într-unul colectiv.
IICCMER mai arată că inginerul Gheorghe Ursu se afla în conflict deschis cu regimul, ca urmare a acţiunilor sale politice de protest, fapt recunoscut de statul comunist în documentele sale oficiale.
„În consecinţă, considerăm că aserţiunile instanţei, potrivit cărora ‘din reglementarea legală rezultă că fapta de tratamente neomenoase nu poate fi concepută fără existenţa, în prealabil, a unei situaţii de conflict, de adversitate’, este contrazisă de materialul documentar. Inginerul Gheorghe Ursu se afla în conflict deschis cu statul totalitar, conflict recunoscut şi consemnat în documentele oficiale ale regimului. De altfel, prin organizare şi principiile de funcţionare, Securitatea nu făcea diferenţă între acţiunile de urmărire informativă a persoanelor şi cele de inculpare penală a acestora. Cu ocazia prezentării raportului anual al Ministerului de Interne din 1976, generalul Iulian Vlad, cel care avea să conducă Securitatea până în 1989, sublinia: ‘Este imperios necesar ca toţi lucrătorii de cercetări penale de la Direcţia de Cercetări Penale şi până la ultimul inspectorat judeţean să înţeleagă mai bine faptul că munca organelor de securitate este un tot unitar, că între urmărirea informativă şi urmărirea penală nu există nici un fel de separare artificială, ci din contră sunt formele uneia şi aceleiaşi activităţi, şi anume activitatea de prevenire, descoperire şi lichidare a faptelor antisociale’. Declaraţia lui Iulian Vlad arată că represiunea împotriva adversarilor regimului, în timpul în care conducerea ţării a fost exercitată de Nicolae Ceauşescu, nu şi-a pierdut caracterul de masă, ci doar şi-a schimbat formele”, subliniază IICCMER.
Conform Institutului, în realitate, condamnarea unei persoane pentru delicte politice începea în momentul în care Securitatea deschidea dosar de urmărire informativă, adică atunci când o persoană intra „în atenţia” Securităţii.
O altă afirmaţie a instanţei, potrivit căreia opiniile victimei despre regimul comunist şi conducerea de stat şi de partid „nu au fost făcute publice, iar arestarea sa nu a fost dispusă de organele statului pentru opiniile pe care le-a consemnat în jurnalul său intim, ci pentru o infracţiune de drept comun”, este contrazisă în totalitate de dovezile directe şi indirecte, menţionează IICCMER.
IICCMER consideră că decizia ICCJ deschide calea reabilitării totalitarismului comunist, negându-i natura represivă în a doua parte a existenţei sale şi folosind drept temei propriile-i legi, în judecarea crimelor împotriva umanităţii comise de reprezentanţii acestuia. Utilizarea Codului Penal al RSR din 1968, în cadrul legii penale mai favorabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contrazice spiritul care trebuie să guverneze înalta misiune de judecare a crimelor împotriva umanităţii, care trebuie să fie privite din perspectiva imprescriptibilităţii lor. Legile statului totalitar nu pot fi folosite spre a-i exonera de responsabilitate juridică pe cei care l-au servit, aşa cum autorii Holocaustului nu au fost judecaţi după legile Germaniei naziste, precizează sursa citată.
„Judecătorii anului 2023 nu pot accepta calificarea lui Gheorghe Ursu drept infractor de drept comun, confirmând astfel deciziile justiţiei totalitare, al cărui unic scop era apărarea regimului comunist, în pofida tuturor principiilor de drept şi morale, transformându-se astfel în parte a aparatului de represiune. Mai mult, decizia instanţei creează normă şi exonerează de responsabilitate juridică pe toţi cei care au comis crime şi ilegalităţi în timpul regimului comunist, lovind în valorile fundamentale ale statului de drept. Sunt puse astfel în pericol efectele juridice pozitive create de condamnarea foştilor comandanţi de penitenciare comuniste, Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficior, prin eforturile conjugate ale IICCMER şi ale sistemului de justiţie. O astfel de decizie, devenită ‘autoritate de lucru judecat’, distruge fundamentul legal al investigării crimelor şi abuzurilor săvârşite de membrii aparatului represiv şi de ceilalţi reprezentanţi ai statului totalitar comunist”, subliniază IICCMER.
În plus, reabilitarea regimului comunist din perioada 1965 – 1989, în baza falsului motiv că în timpul lui Nicolae Ceauşescu nu s-a mai practicat represiunea de masă, atrage după sine reabilitarea totalitarismului comunist pe tot parcursul existenţei sale, opinează sursa citată.
„Considerăm că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie creează contextul unei adânci reflecţii cu privire la evaluarea critică a întregului trecut totalitar, ca fundament al culturii democratice contemporane. IICCMER pledează pentru schimbări în procesul de formare şi instrucţie a viitorilor magistraţi şi avocaţi, prin introducerea în programele de studiu atât ale facultăţilor de drept, cât şi ale INM a unor cursuri privind justiţia de tranziţie şi istoria regimurilor totalitare. Astfel de cursuri, pentru care există un solid suport documentar şi interpretativ, acumulat în deceniile scurse de la căderea comunismului, trebuie să fie o componentă de bază a culturii juridice democratice a viitorilor magistraţi şi avocaţi, reprezentând totodată o frână în calea încercărilor de ocultare a crimelor regimurilor totalitare. Ne exprimăm deplina disponibilitate de a contribui direct la formarea unei platforme publice de natură să pună la dispoziţia celor în drept să decidă conţinuturile şi expertiza necesare implementării unui astfel de proiect educaţional”, mai transmite IICCMER.
Motivarea instanței (document integral)
Institutul pentru Investigarea crimelor capitalismului si ‘democratiei’ ( lagarele de batrani si copii) si memoria exilului romanesc( 6 milione de romani exilati). Asteptam inscrieri si finaintare de la bugetului statului pt urmatorii 33 de ani pt a studia crimele guvernelor din ultimii 33 de ani. Vom incepe cu IICCMER care mananca banii din taxele pensiilor batranilor studiind nimic. Niste capuse ce trebuiau strapite de mult.
„IICCMER mai arată că inginerul Gheorghe Ursu se afla în conflict deschis cu regimul, ca urmare a acţiunilor sale politice de protest”
Unde a protestat, la el pe jurnal, in sertar ? Lasati minciunile din doasarele securitatii, aia minteau sa-si acopere actiunile ! Care conflict deschis ? Ursu a fost turnat de doua colege de serviciu, ca avea un jurnal intim si vreo $10 dintr-o calatorie anterioara ! Romania n-a avut oponenti la ceausism. In final s-a inventat „grupul celor 6”, vreo 6 bosorogi vechi comunisti care maraiau intre ei, pe ascuns, pe la Wa DC si pe la Moscova, niciodata la Bucuresti. In Dec 1989 s-au revoltat copiii celor care-l votau pe ala intr-o ureche, cu 3 clase, ca trenul, clasa I-a, clasa a II-a si bou vagon. In 1989 a fost revolta copiilor in care eroul criminal cu nume de strada (Milea) a tras la foc automat ! In Romania, de la legionari incoace au fost asasinati oameni in profunda bataie de joc a intregii populatii. Continuati, pentru ca meritati !
Trebuie sa remarc ca inceputul capitolului Comentarii (01364 si Tomlin) da o directie spre adevar .
A ajuns domnul procuror Gusti Lazăr, cel cere i-a refuzat unui desident comunist eliberarea din închisoare înainte de termen procuror general al Românie sub președinția Klaus Iohannis? A ajuns! Are acum la o pensie cât casa. Are! Cum o scaldă IICCMER cu nevoia de hotărâre judecătorească ca Exemplu și nu după legislați și rechizitoriu cu lacune aceasta s-a dat numai la ordin străin pentru Adrian Năstase, Remeș, sau Liviu Dragnea, profesorul Mencinicopschi sau Ion Niculae. În rest judecâtorii din Curțile de Apel sau ÎCCJ scrofuloși la hotărârile judecătorești nevoie mare. Urmează la Curtea Constituțională Camelia Bogdan și Cristian Danileț!
Gheorghe Ursu, evreu născut în Basarabia, se mutase cu familia în anul 1941 în Galați unde după război se încadrase în mișcarea de tineret bolșevică, în care avansase ierarhic până în momentul când Gheorghiu Dej a hotărât eliminarea evreilor din viața politică. Atunci, s-a concentrat asupra activității profesionale, dar și colaborării cu securitatea, ceea ce i-a asigurat foarte multe deplasări în străinătate. Era un om foarte inteligent, foarte plăcut și foarte cult. În momentele de pauză, își trecea în câteva carnete pe care le ținea închise în sertarul biroului comentarii despre sport, despre filme, despre cultură, etc., dar și despre actualitățile politice din România acelor ani.
În timp, a reușit să își trimită în Occident fiica, iar apoi fiul. Nu Securitatea i-a purtat sâmbetele ci serghiciul Maicii Israela. Ursu a fost onest față de statul român, nu a vrut să fabuleze despre inventatul holocaust din Transnistria. Și Maica Israela l-a pedepsit. Tot cu ajutorul unui evreu, medicul anestezist de la Jilava. Gheorghe Ursu a murit pe masa de operație.
IICCMER ar trebui să analizeze și ce a mai tămas din crimele comunismului cum ar fi : blocurile în care încă mai locuiesc milioanede români, spitalele și școlile unde se mai tratează/ învață majoritatea etc
Mîncați rahat cu toții. La vremea respectivă, conform Codului Penal al RSR, tortura era cu desăvîrșire interzisă, fiind pedepsită cu moartea. De aici trebuie pornit,nu de la opiniile lui Ursu. Cei doi trebuie executați, pentru ca știau foarte bine că se pedepsea cu moartea ceea ce au făcut ei. Chiar și dacă azi nu se mai aplică pedeapsa cu moartea, asta este doar pentru infracțiunile de după 89. Se aplică însă dacă, e vorba de acte de tortură, înaltă trădare, crime multiple, etc.
Nu doar torționarii de atunci dar și militarii trădători care au ucis oameni neinarmați, la ordin, trebuie executați. Scurt, și legal, dar și moral.
credeam ca dupa 33 de ano, odraslele tortionarilor vor mai scoate capul. Se cer reduceri peste reduceri, doar pensiile speciale ranan pe val.
Vedeti ca incepe campania, mici si bere la burdihan!..
IICCMER se află în totală eroare când referă la prezentarea de către generalul Iulian N. Vlad a Raportului de activitate al organelor Ministerului de Interne pe anul 1976 şi-i atribuie aserţiunea menţionată. în anii perioada iunie 1974- mai 1977 generalul Vlad era comandantul şcolii militare de ofiţeri.
IICCMER se mai află în eroare şi când atribuie acte de tortură celor doi ofiţeri achitaţi.Dosarul cauzei nu aduce nici o probă în acest sens