Ancheta a arătat că în spital nu s-au făcut reparaţii capitale din 1978 şi că nu exista nici măcar un proiect de refacere a instalaţiilor electrice. Concluzia rechizitoriului arată că principala problemă a fost absenţa serviciului specializat în securitate şi sănătate în muncă, ce i se impută managerului Bogdan Marinescu. Procurorii îl acuză că nu a cerut niciodată în scris fonduri pentru înfiinţarea lui.
Părinţii celor şase bebeluşi morţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti cer despăgubiri morale de peste 3 milioane de euro. Şase angajaţi ai Maternităţii Giuleşti – electricianul, asistenta, şeful Serviciului tehnic, medicul de gardă, şeful de secţie şi managerul – vor fi judecaţi, pentru moartea celor şase nou-născuţi, dar şi pentru rănirea altor cinci.