Părinţii primesc libere pentru copii şi în vacanţe

Părinții care își supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgență vor beneficia de zile libere și în timpul vacanțelor școlare, după ce Guvernul a emis un act normativ în acest sens, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS).

Guvernul a adoptat o ordonanță care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr.217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, conform sursei citate.

„Măsura era necesară în contextul restricționării drastice a circulației persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanțe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoților pe timpul zilei”, precizează Ministerul Muncii.

În cazul părinților care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înștiințeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice, arată sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Inca o bula. Nea medicii, ati uitat ca copiii au un nivel mai ridicat de imunitate incat pot merge la cresa si gradinita? Ce mama naibii mai functioneaza real in tara asta? Doar bugetul de stat bazat pe imprumuturi de oriunde??? De unde se mai poate returna datoriile daca nimic nu functioneaza? Si o concluzie drastica dar reala: DOAR ASA II INVATATI PE ROMANI SA FIE LENESI! Voi GUVERNANTII AVETI VINA TOTALA! Sa nu mai dayi vina pe cetateni, ca sunt puturosi si lenesi, cine ii obisnuieste in asa hal?! Ghiciti!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.