Paritatea euro/dolar revine în atenţia analiştilor

Dolarul pare că se va aprecia până la paritatea cu euro în următoarele 12 luni, în condiţiile în care banca centrală americană (Federal Reserve – Fed) nu renunţă la ideea unei viitoare majorări a dobânzii cheie, chiar dacă, la reuniunea de politică monetară de săptămâna trecută, instituţia a decis să menţină acest indicator la un nivel apropiat de zero, conform analiştilor, potrivit Bursa.

Jim McCaughan, director executiv al „Principal Global Investors”, societate care are în administrare active de circa 350 de miliarde de dolari, spune, conform Bloomberg: „Dacă nu va majora dobânda, Fed va provoca, pentru economia mondială sau cea americană, un şoc mai mare decât dacă o va creşte. Dolarul nu va fi influenţat în mod negativ de politica monetară «pacifistă» a Fed, o perioadă mai îndelungată”.
Astfel, analiştii reiau previziunea lansată mai devreme anul acesta, potrivit căreia dolarul va urca în raport cu euro, urmând să ajungă la paritate cu moneda europeană.

În primul trimestru din 2015, speciliştii de pe pieţele valutare preconizau că valoarea dolarului va fi egală cu cea a euro la finele anului curent, în condiţiile în care majorarea dobânzii Fed era aşteptată fie în iunie, fie în septembrie. Pe fondul acelor previziuni, dolarul ajunsese la mai puţin de 1,05 unităţi/euro în martie, de la 1,35 unităţi/euro în aceeaşi lună din 2014. Însă, de la momentul respectiv, moneda americană s-a depreciat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.