Pariu pe eşecul moţiunii

Secretarul general al PSD Mihai Fifor a afirmat că în jur de 35-40 de parlamentarii vor înclina balanța moțiunii de cenzură, persoane care realizează că trecerea moțiunii, în absența unei alternative serioase a Opoziției, ar putea arunca România în haos.

„Există un număr de parlamentari care nu sunt în grupul PSD, dar nici nu au semnat moțiunea. De ce? Pentru că nu au văzut o alternativă din partea opoziției. Mai este un alt grup de deputați și senatori care au semnat moțiunea sperând că partidele din opoziție vor pune ceva serios pe masă. S-au trezit însă cu Sică Mandolină și cu un program de austeritate ce ar contrasta puternic cu bunăstarea creată în guvernarea PSD. Cum să susții așa ceva? E sinucidere politică!”, a scris Mihai Fifor, joi, pe Facebook.

Senatorul PSD a mai spus că numărul aleșilor care ar putea opta să arunce țara în haos și austeritate este mai mic decât al parlamentarilor responsabili care doresc stabilitate, motiv pentru care moțiunea nu va fi adoptată joi, în Legislativ.

„Aceste două categorii de parlamentari vor înclina balanța în sensul respingerii moțiunii. E vorba de 35-40 de oameni responsabili, care realizează că trecerea moțiunii, în lipsa unei alternative serioase din partea opoziției, ar arunca țara în haos. Ei înțeleg că nu poți juca la ruleta rusească interesul cetățenilor, doar pentru a satisface nevoile electorale ale lui Iohannis, Ponta și Barna. Din fericire, numărul celor care vor vota pentru haos și austeritate este mai mic decât al celor responsabili, care optează pentru stabilitate. Iată de ce moțiunea nu va trece!”, a conchis Fifor.

Moțiunea de cenzură urmează să fie dezbătută și votată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, care va începe de la ora 10.00. Ludovic Orban a anunțat, miercuri, că votul moțiunii va fi de la ora 13.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Vad ca nu va scapa nicio vorbuliță a lui fifor. Este cumva actionar peaicea?

  2. Joahnnis, dupa 5 ani de domnie, ii invita pe „dragii lui”(care or fi?) „la treaba!”. El ii indeamna neconvingator pe romani la munca uitand ca romanii sunt liberi sa aleaga cat vor sa munceasca! Poate vor sa introduca munca sambata inclusiv la parlamentarii liberali care fug de munca ca dracu de tamaie! Dar pana acum tovarase comandant suprem ce ai facut? Ai dat flash-uri pe contrasens? Cate vizite de stat si in interesulul poporului roman ai facut? In afara de prezentarea la ordin in fata lui Trump, ai calcat pe vreun covor rosu timp de 5 ani dupa ce ai aruncat paltonul? In afara de plimbarile cu suita saptamanale pe ruta Bucuresti-Sibiu si retur pe banii prostilor, ce fapte de arme deosebite ai facut?

  3. Tradatori din toate partidele, uniti-va! Tara este in pericol! ” Cine au indragit strainii/Manca-i-ar inima cainii/ Manca-i-ar casa pustia/Si neamul nemernicia!” Eminescu.

  4. „Intrbatorul” subliniaza o mare contradictie:intentia PNL de a obliga angajatii sa lucreze sambata fara compensatii, parca in lege acum se plateste dublu, si in acelasi timp scandalul provocat ca sa nu vina sambata in Parlament pt motiune…sublim cata prefacatorie si vorba goala, „ei sa munceasca, gratis, numai noi nu”…dar poporul este fascinat de tot ce spune PNL/PD-L cel minunat…succes la motiune sa invinga adevarul!

  5. Ieri la intalnirea presedintilor PNL: cotrocenistul in functie si (H)O!(oror!)/ban ce spume lucitoare aveau la botic de atata ura silabisita? Ecemplu: „psd a fost si este cel mai mare rau pentru tara”,tradus din vorbele lor = venim noi si va linistim definitiv privind drepturile, sau, pnl-istii cu Or.ban:”viorica dancila a facut… si este…”,tradus prin cuvintele lor= suntem destui de pe dreapta(pmp+mp+pdl care au deja experienta in taieri de drepturi:salarii,pensii,inchis spitale,transfer din proprietatea statului in privat politic+,inclusiv pnl care vrem investitii in buzunarele noastre obligatoriu din veniturile voastre, si sunt destule! Hallo opozitia si cotrocenistul: daca psd a fost cel mai mare rau pentru tara, cum de aveti pensii nesimtite, cum de cotrocenistul cu partenera face curse in strainatate cu avion privat, cum de nu ati facut greva parlamentara cand a fost vorba de programul de lucru al politicienilor: doar 3-4 ore marti si miercuri in orice saptamana, cum de nu ati acceptat sa lucrati sambata, cum de folositi minciunile contra adevarului scris de CCR in destule cazuri precum cotrocenistul? Si sunt destule intrebari deranjante!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.