Pariul lui Eduard Hellvig cu legile Big Brother

Eduard Hellvig, propus director al SRI, a declarat marţi, la finalul audierii în Comisia de control SRI, că vede adoptarea legilor Big Brother într-o perioadă de 3-6 luni, fiind necesară medierea preşedintelui Iohannis şi stabilirea unui echilibru legat de drepturi şi libertăţi.

Hellvig a fost întrebat cum vede problema legată de pachetul legilor Big Brother, având în vedere că a fost nominalizat pentru şefia SRI.

„Cred că la momentul ăsta trebuie să găsim un răspuns cu privire la cele trei legi. Trebuie să găsim un răspuns care să satisfacă drepturile şi libertăţile civile ale cetăţeanului, dar pe de altă parte trebuie să răspundă şi capacităţii de funcţionare a instituţiei SRI. Sunt nişte legi extrem de importante pentru corpul profesional. Din ce am văzut şi eu în dezbaterea publică este clar că e o necesitate majoră. Nu vă ascund faptul că am discutat cu preşedintele Iohannis acest subiect, pentru că este unul dintre lucrurile care ar putea să apară pe agendă chiar în imediata perioadă după ce voi fi ales. Sunt convins că prin medierea preşedintelui, prin respectarea acestor două principii de care v-am spus, drepturi şi libertăţi civile pentru cetăţean şi capacităţi operaţionale pentru SRI, trebuie să găsim cât mai repede o soluţie pentru cele trei legi”, a răspuns Hellvig.

Totodată, el a fost întrebat în ce orizont de timp vede posibilă adoptarea legilor Big Brother.

„Am o speranţă că între trei şi şase luni vom rezolva această problemă”, a apreciat spus Hellvig.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.