Parlamentarii lucrează și în schimbul 2 (update)

Nu se înțeleg nici măcar pe programul moțiunilor de cenzură depuse de opoziție împotriva celor cinci legi trecute prin asumarea răspunderii. AUR zice de rău de Grindeanu, și de bine de premier

De CD M
Parlamentarii lucrează și în schimbul 2 (update)

Nu se înțeleg nici măcar pe programul moțiunilor de cenzură depuse de opoziție împotriva celor cinci legi trecute prin asumarea răspunderii. AUR zice de rău de Grindeanu, și de bine de premier

 update

Şedinţa Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului va avea loc miercuri seară, începând cu ora 23,15 (format online).

Moțiunile de cenzură depuse de opoziție împotriva celor cinci legi trecute prin asumarea răspunderii în fața Parlamentului de către premierul Ilie Bolojan vor fi citite și votate după un program special. Mai de noapte, așa!

Opoziţia va depune cele patru moţiuni de cenzură la proiectele asumate de Guvern în cursul zilei de miercuri, până la ora 24:00, cum prevede Constituţia, a anunţat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.

El a spus că AUR doreşte stabilirea unui calendar de dezbatere de comun acord cu puterea.

Întrebat la Parlament când va avea loc dezbaterea moţiunilor de cenzură şi votul, Peiu a precizat că acest lucru nu depinde de AUR.

„AUR este minoritar în Parlament, inclusiv în Biroul permanent. AUR îşi doreşte un dialog cu puterea să stabilim de comun acord un calendar (de dezbatere a moţiunilor de cenzură – n.r.). Puterea, adică PSD, nu-şi doreşte acest calendar”, a mai spus Peiu.

Votul asupra moţiunilor nu mai este posibil sâmbătă, a afirmat el.

„Puterea are 70% din voturi, poate să stabilească ce vrea”, a adăugat Peiu, legat de posibilitatea ca dezbaterea şi votul să aibă loc duminică.

El a subliniat că Birourile permanente reunite vor stabili un calendar care include citirea moţiunilor.

„În mod logic, citirea moţiunilor se va face mâine, dacă ei nu acceptă să discutăm un calendar”, a mai arătat Peiu.

Întrebat cu cine a discutat de la putere, liderul senatorilor AUR a răspuns: „Am luat legătura cu premierul Bolojan, care a fost un om de înţeles, am stabilit, am făcut, cu domnul Grindeanu nu se poate”.

„Domnul Bolojan ne-a spus ce prevede legea şi că putem să ne înţelegem asupra unui calendar. Dânsul a fost un om de înţeles. Domnul Grindeanu nu vrea să discutăm. Domnul prim-ministru Bolojan a fost înţelegător cu privire la faptul că noi ne dorim duminică să fim prezenţi la Ţebea”, a mai spus Petrişor Peiu.

Luni, Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru cinci proiecte de lege din pachetul doi de reformă, premierul Ilie Bolojan prezentând aceste proiecte în cinci şedinţe succesive reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Potrivit art. 114 din Constituţie, dacă în termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege va fi depusă o moţiune de cenzură, care va fi adoptată de Parlament, Guvernul va fi considerat demis.

În cazul în care nu a fost depusă în acest termen sau adoptată o moţiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, va fi considerat adoptat.

AUR a anunţat că va depune moţiuni de cenzură pe patru dintre aceste proiecte, excepţie fiind proiectul referitor la pensiile magistraţilor.

Liderii Parlamentului ar fi decis deja calendarul

Miercuri, de la ora 22.00, se vor depune moțiunile de cenzură la Birourile Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, scriu jurnaliștii de la Știri pe surse

Ședința Birourilor Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților va avea loc de la ora 23.00.

Citirea moțiunilor în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților va avea loc, joi, de la ora 11.00.

Dezbaterea și votul asupra moțiunilor de cenzură va avea loc, duminică, de la ora 13.00.

George Simion susține că parlamentarii se tem de proteste
„Regimul <democratic> face iar o nefăcută de frica românilor: moțiunile de cenzură vor fi votate duminică, nu luni când era normal (și când sunt protestele profesorilor)”, scrie pe Facebook liderul AUR, George Simion.

 

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Daca ,,suveranistii” Vanduti nu ar fi facut blat si de aceasta data, ca de fiecare data, ar fi depus motiunile luni, ca sa fie citite in timpul saptamanii, dar asa fac Vandutii ca sa spuna ca ei au vrut sa faca bine ca sa nu fie rau, insa scursurile de la putere i-au carotat.

    Cine ii crede pe ,,suveranistii” Vanduti satanistilor este Oligofren ca Muc cel Mic !

    ,,Suveranistilor” de carton, schimbati placa ! Nu va mai crede nimeni !

  2. „Puterea are 70% din voturi, poate să stabilească ce vrea”, a adăugat Peiu. V-a spus-o al vostru, nici pe asta nu-l credeti ? Aduceti-l pe „Calin,te iubim”, sa va spuna ca romanii n-au probleme daca se roaga la Inexistent. Vedeti, e simplu si sa aprindeti si o lumanare, cat mai este scutita de TVA !

  3. Romania = experiment sekuristic

    intr-un partid serios , care-si respecta Electoratul , locomotiva Partidului AUR , cel care a participat la toate alegerile si le-a pierdut pe toate , acest George SIMION – trebuia DEMIS URGENT .
    insa George SIMION – MIMEAZA in continuare Opozitia sprijinit desigur de alti ACOPERITI din AUR.

  4. Cum? Și, ce daca se votează duminică, e mai bine pentru că, cetățenii sunt liberi și pot ieși masiv în stradă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate