Parlamentul își schimbă Regulamentul. Jandarmii să-i scoată afară pe parlamentari!

Se discută despre o nouă schimbare a regulamentului. Toleranță zero pentru parlamentarii care fac scandal  în  Parlament. Aceștia ar urma să fie scoși cu jandarmii din sala de plen.

În ultima perioadă, scandalurile din Parlamentul României au fost tot mai prezente în viața politică.  Au fost prezentați ca exemple negative George Simion și Diana Șoșoacă, dar și alți parlamentari de la AUR sau USR.

Jandarmii vor avea dreptul, la cererea președintelui de sedință, să îi scoată din sala de plen pe cei care perturbă ședințele sau care sunt agresivi.

Ultimul exemplu, ședinta solemna a plenului reunit dedicata Zilei Nationale. S-a întâmplat luni, când senatoarea Sosoaca a ridicat tonul excesiv la reprezentantul UDMR și la alti parlamentari.

Saptamana trecuta, deputatul Tanase, de la AUR, a avut o dispută cu un deputat USR, iar liderul AUR, George Simion, l-a jignit de la tribuna parlamentului pe fostul  ministru al Energiei, Virgil Popescu.

Cele mai dure sancțiuni au fost luate în urma unor situații similare, cea mai severă fiind interzicerea luării de cuvânt de la tribuna și reducerea indemnizatiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

22 de Comentarii

  1. Ce vreti sa faca cei care nu pot sa faca un lucru bun ? O sa va faca sa-i urati !

  2. Oricine ridica tonul la reprezentantul organizatiei extremiste ale ciciolinelor udemereu, la uniunea stricatilor din Romania si la Virgil Popescu este binevenit.

  3. dictatura. Constitutia este calcata si terfelita in namolul putorilor asezate la putoare. udmr este o fundatie si nu un partid. nu are ce cauta in Parlamentul Romaniei. Doamna SEnator are dreptate. IMNUL ROMANIEI TEBUIE CANTAT INTOTDEAUNA PRIMUL! se lucreaza pe repede-ianinte la ruperea Ardealului de Romania. TREZITI-VA BHAI!

  4. Se pare ca alesii neamului au naturelul simtitor, gingasi ca un boboc de ghiocel. Cum adica ,,a ridicat tonul excesiv la reprezentatntul UDMR” o fi parlamentul un pension de domnite suave? Oricum parlamentul Romaniei este paralel cu situatia poporului singura grija a alesilor este sa voteze pentru ei si pentru starini legi/norma/ordonante care sa duca la jecmanirea noastra si bunastarea lor. Daca s-ar putea schimba ceva prin vot ar fi bine dar cu STS-ul la butoane este greu sa se intample asa ceva. Sa auzim de bine.

  5. Se discuta? Asta e stire sau momeala pentru prosti? Cine discuta? Stiu ca unii prin parlament sunt in stare de asa ceva, dar presa trebuie sa informeze corect si concret. As zice ca s-au tampit unii, daca nu erau deja, asta ne mai trebuie, sa bata jandarmii opozantii care deranjeaza majoritatea. Si cand opozitia ajunge la putere sa faca la fel? De aici pana la razboi civil nu mai e mult. Sau asta se vrea?

  6. apropos de motivatia si disperarea parazitilor care vor „interziceri”… Senator Diana Ivanovici-Sosoaca
    NTERPELARE: REZULTATELE CERCETĂRILOR GUVERNULUI BRITANIC
    Efectele adverse ale înțepării ! Cancere galopante , tineri morti in timp record!

    https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/283619211343564/?extid=NS-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C

    CAND GUVERNUL ARE FRICA DE OAMENI ESTE DEMOCRATIE (ADICA POPORUL ALEGE SI NU ROBOTII LOR MANARITI). UNDE POPORUL ARE FRUCA DE GUVERN (LEGI LA LEGI, ORDINE SI HOTARARI NECONSTITUTIONALE, ORDINE VENITE DIN AFARA TARII CU INCALCAREA CONSTITUTIEI) ESTE DICTATURA! TREZITI-VA BHAI!

  7. pesedeaua,peneleaua si usereaua musca in fiecare zi din constitutia acestei tari.Toate institutiile tarii s-au umplut de gunoaie si de dictatura birocratica ca-n vremea bolsevicilor.Au cangrenat viata romanilor. Le strica hotiile AUR si SOSOACA la politic,ziare si televiziuni.Ce javre! E mai rau decat pe vremea lui ceasca.O sa ajungem sa ne facem dreptate ca-n evul mediu cu furci si topoare.

  8. As opina sa fie invers. Parlamentarii au drept de detinere de arme de foc letale. Prezenta parlamentarilor in plen sa nu fie permisa decat cu arma la bracinari. Oricum, parlamentarii sunt excesiv de multi, tara cheltuie prea mult cu ei, a fost si un referendum pentru reducerea numarului lor, asa ca… Este ca nu zic rau?

  9. Pentru a nu deranja „marii” covrigari-parlamentari care – si voteaza legi pe banda rulanta cu timpi de dezbatere si vot sub 10 minute, isi doresc numai colegi parlamentari tip „gluga de coceni „.Bravo marcel, bravo jardel nu stiiti ce pitici veiti deveni ….

  10. Cetățenii români ii votează pentru ai reprezenta în Parlament iar jandarmii ii da afară !Ce aveți de gînd să faceți cu țară trădători nenorociți?Desființați jandarmeria!

  11. pe romanii de protesteaza in piata, sa ii gazeze cu gaze de lupta!
    Chiar asa nu va place Sosoaca, nu este ea produsul vostru?

  12. Singura soluție ar fi alungarea din Parlament a PSD, PNL și USR( că de UDMR nu putem scăpa acum, ungurii votâmd întotdeauna pe criteriu etnic). Din păcate, asta e o utopie. România e cea mai mare producătoare de proști și masochiști la hectar, ca atare vom vedea destui care-și vor da votul pentru călăii lor.

  13. Sunt de acord cu aplicarea acestei reguli numai in cazul sacului cu rahat,Sosoaca.Problema se pune :cati jandarmi trebuie sa o scoata pe balena din for?Ca e multa mareata extremista.Inainte de evacuare trebuie tranchilizanta sa nu dea cu copita.

  14. Facem pariu ca rapandula extremista nu ia mai mult de 4% la alegeri ,anul viitor.Hai .cine se incumeta?

  15. Pentru Sosoaca trebuie un pluton sa o scoata afara. Butoiul de untura este greu si urat mirositor.

  16. & Cea mai bună candidatură la președenție ditre actualii politicieni, Diana Șoșoacă, are personalitate, ?

  17. orice parlamentar vorbeşte în numele catăţenilor care l-au ales, îi reprezintă, le susţine ideile, cum să vină un jandarm să-i pună botniţa. Eu vrea ca d-na Şoşoacă să vorbească, să mă reprezinte, vreau să se audă şi o voce de patriot în acel conglomerat de trădători. Ceuşescu îi aresta pe cei care vorbeau împotriva lui, pe Pârvâlescu de exemplu, acum ne întoarcem iar la acea formă de dictatură.

  18. un bun inceput …
    pentru vreun NAPOLEON al Romaniei…
    stitzi noi mai incetisor cu revolutziile…
    dar ajungem unde trebuie incet incet 🙂

  19. Metamorfoza către o juntă militară cu acte în regulă este aproape definitivată. De ce să nu bagi jandarmii în Parlament? Păi doar nu credeaţi că e democraţie? La o adică, aduci şi minerii şi IMGB face ordine. Aleşii poporului lucrează la legi şi jandarmii îi păzesc cu ciomegele, ca într-o ţară civilizată de lumea a patra. Care-i problema? La o adică poate îi mai şi ajută cu o ciomagă-n bot, dacă nu au inspiraţie să facă legi bune. Oricum nu e ca şi când ar fi singurele cadre militare din Parlament. Pe jandarmi îi recunoşti după ciomege şi uniforme, spre deosebire de ofiţerii „în civil”, fie de Securitate sau de FSB ca maldărul ăsta de osânză.

  20. Se merge pe fentă: că țipă. Dar ceea ce Șoșoaca susține, nu zice nimeni. De ce? Pentru că Șoșoacă are 100% dreptate!

  21. Sosoaca Ivanovici este o putinista de fapt,ca si George Simion si altii ca ei,si ce pretentie sa aiba romanii de la acesti Neica Nimeni,niste putinisti scarbosi care se dau drept patrioti romani ca asa ii fraieresc si mai mult pe fraieri,asa cum ii fraiereau pe romani si legionarii de alta data care se dadeau ei cei mai patrioti dar lucrau pentru hitleristi pana aia i-au bagat pe romani intr-un razboi in care romanii oricum doar pierdeau atat fiind in tabara nazistilor si la fel,daca erau de la bun inceput in tabara bolsevicilor cu care ramaneau pe cap la fel cum au ramas in mizeria rusnaca din care abia de am scapat dupa aproape o jumatate de secol.Aceasi situatie este si acum cand ne zbatem intre niste dictatori cu aceleasi pofte imperiale aflati in jurul nostru cum sunt rusnacii,turcaletii,moghiorolii si austropitecii care viseaza ei,care mai de care,sa isi refaca cu teritorii si cu biruri pe spatele romanilor,vechile lor imperii de huzur.Iar cei care ne-au ajutat alta data ca sa existam ca neam si tzara acum sunt tot mai departe in Occidentul lor.Asa ca noua romanilor ne revine obligatia si necesitatea de ai pune unde merita ei pe toti tradatorii de neam si tzara si sa fim tot mai bine inarmati ca sa le taiem poftele ticalosilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.