Partide istorice și partide actuale

A reapărut PNL, deși nu mai aveam burghezie. A reapărut PNȚ, cu toate că nu mai aveam țărănime și nici nu aveam de gând să o ajutăm să-și refacă afacerile. A reapărut și un partid conservator, în pofida faptului că de conservat n-ar mai fi putut fi decât oarece din comunism. A reapărut chiar și legionarismul, într-o formă caricatural-naționalistă, sub conducerea unui poet demagog și pamfletar talentat.

În cele din urmă, după treizeci de ani, a fost confirmată viziunea gorbaciovistă că la noi pluralismul ar trebui să se formeze pe axa fostului partid unic. Azi, PSD și PNL sunt astfel de așchii post-comuniste ale PCR.

Abia acum, după treizeci de an, stă să se consolideze un partid formatat din realitățile actuale (USR), deși pare a fi cel mai rupt de realitățile reale.

Toată această orânduială prost orânduită s-a datorat faptului că am fost singura țară comunistă care a avut doar disidenți de atitudine culturală, nu și disidență de factură politică, cea mai rea moștenire fiind aceea că n-am avut gândire economico-politică alternativă.

Acest din urmă element al moștenirii pe care am preluat-o în 1990 are efecte până în prezent. Continuăm să facem buget de administrare a consumului, fără cea mai mică preocupare pentru o strategie de dezvoltare prin investiții.

La noi, politica a devenit o formă de divertisment electoralist ca și cum votul ar fi un scop în sine, nu un mijloc pentru a corecta un drum către ceva. Acel ceva putea fi chiar și consumismul, dar acest țel ar fi trebuit asumat în clar și votat cu majoritate.

Dar acum știm un pic mai bine că n-a fost înțelept că am schimbat profilul nostru de producători cu unul de consumatori. Pe vremea lui Ceaușescu, au fost congrese care au votat în clar să dăm 70% pentru investiții și doar 30% pentru consum.

Azi? Nici un partid numai are curajul să apară într-o campanie electorală măcar cu un proiect de 30% pentru investiții. Nu aflăm decât la întocmirea bugetului ce „filozofie” de dezvoltare au partidele pentru țară. Filosofia „merge și așa”, de obicei.

Ne-am învățat cu păsăreasca demagogilor și am uitat că totul stă pe o cheie simplă: cât și în ce vom investi.

Nu-i ușor să avem un consens, sau măcar o majoritate electorală, într-o strategie care ar tăia de la consum, dar dacă nu o vom porni, certamente vom merge către un consum tot mai auster. Și vom avea austeritate fără să fi dobândit dezvoltarea unui nou profil de producători.

Din păcate, nu mai avem urechi să audă asemenea semnale de alarmă pe capul unor bărbați de stat.