Cei doi sori de pe Yula se preschimbau neîncetat. Kimbo se întoarse spre mine vrând să-mi întindă o grenadă. Un şarpe îi străpunse pielea pieptului însângerându-l. Un al doilea şarpe îi sparse ochiul bolnav şi sâsâi către mine. Întorcându-mă spre Tambo l-am văzut căzut la pământ strivit de un mănunchi de şerpi. Acum, în timp ce aştept ca luptătorii Nordului să se desfăşoare în jurul casei mele, îmi aduc aminte de şerpii de pe Yula. Luptătorii îşi fac semne, unul lansează o rachetă luminoasă. Îmi scot armele din piept.
Ţevile sunt pline de sânge. Mă întorc spre oglindă. Un nor plumburiu se târăşte pe cerul spart de furtună. Unul dintre luptătorii Nordului răcneşte într-un megafon, hei, omule, vrei să-ţi aduc o pizza sau vrei să-i prăjesc niţel pe şmecherii din CineMag? Şmecherii din CineMag sunt într-un mare pericol. Când Oracolul din Lombo a prezis că oraşul zburător CineMag va cădea, şmecherii au râs. Brusc, Eltora se materializă în colţul camerei. Avea încă pieptul crăpat de o fumigenă. N-am mai avut timp s-o resetez.
O rachetă a trecut vâjâind şi spaţiul s-a pliat în jurul aripioarelor ei modificându-mi simultaneitatea. Eltora s-a dezbrăcat. M-au trimis cei de la PNL, chiar pentru tine. Poate cei de la PSD? Numai ei se au pe bune cu luptătorii din umbră de pe planeta Marte, zău așa. Nu cred. Cred că bați un pic câmpii. Și dă-ți jos uniforma asta caraghioasă! Nu ești într-un film SF. Ești secretar la Primărie, în Urlați, și trebuie să semnezi și să contrasemnezi. Pe aici o să treacă autostrada, să știi. Hai, ce să mai vorbim, să trecem la fapte.
După accent, pipița asta foarte hotărâtă pare să fie trimisă de cei de la USR și nu de cei de la PSD sau de la PNL. De UNPR nici nu vorbesc, ăia sunt niște zgârciobi. Dar s-ar încurca și ei cu niște fetișcane, codane, păi nu, musiu? Lasă. Să vedem ce-i de capul ei, că uite, a stins lumina și, vai, ce nebună! Bineînțeles că nu se întâmplă mare lucru pentru că bate la ușă tușa Filofteia care zice că a venit chiar ministrul de externe cu domnul Gorbaciov de braț.
Ei na, și ăștia doi, umblă brambura prin lume, să facă o baie de mulțime tocmai acum când avem treburi importante de făcut. Ministrul de externe zice, bună ziua doamnă, auzi la el, doamnă, bună ziua poamă, trebuia să zici domnule ministru. Și uite-așa ziua asta s-a spart, s-a dus, mergem pe deal, sus, în amurg, cântă Neculai din fluier și povestea asta deraiază, frate, așa cum deraiază întreaga noastră politichie, fistichie, sinilie, bla, bla.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
titlul corect este „sunt” nu „patronează”!!!!
Domnule Bufnila,tot respectul!Chiar daca,fiind un critic literar incomensurabil,as fi tradus titlul astfel:” Rețele de prostituție patronează partidele politice”din doua motive:
1.Trebuie sa fii mai intai krva sa faci politica,nu invers
2.Trebuie sa fii slab/a la refuz sau cu refuzul infundat
Vorbim de zoon politikon (De animalibus historia- Aristotel 344 î.Hr.:)))
Abia mă abțin să nu rănesc această bufniță, care bubuie de stranie ce este, precum baba ce se piaptănă cu ragila de câlți, când Țara e la ananghie, în război hibrid! Țară, vrem ostași, nu papagali de 2 parale!
credeam ca e o stire nu o aberatie