Partidul Național Securist Terorist versus Partidul Social Democrat Polițienesc

Îl văd pe Lev Davidovici Troțki ieșind de la Partidul Național Liberal braț la braț cu IC Brătianu, mă șterg la ochi, scena e reală, cometa Halley o generează într-un continuum groaznic sărit de pe fix. Îl văd pe Iosif Vissarionovici Stalin ieșind de la Partidul Social Democrat braț la braț cu o grămadă de fruntași pesediști. Dincolo, pe trotuar, Mircea Geoană împreună cu câțiva tineri naivi, fluieră scena asta pentru că, vezi bine, Mircea Geoană militează încă pentru ca PSD să devină cu adevărat un partid progresist în acord cu familia politică europeană.

Mă rog, așa o fi. Acum, de ce să mint, cum mă preumblu eu pe Calea Victoriei, văd niște peneliști care nu mai troțkiști nu sunt, mai degrabă securiști. Filmează toți trecătorii și-i iau la întrebări dacă au mască anticovid și dacă nu au de ce nu au în timp ce, un pic mai încolo, către Palatul Regal, niște pesediști îi iau la întrebări pe trecătorii ceva mai bine îmbrăcați luându-i la rost că de ce-și fac haine de comandă la Londra și nu la cooperativa din sat, românește și patrioțește vorbind.

Patriohoțește, corectez eu, nevolnicul de mine. Cometa Halley a mai făcut astfel de bulversări electromagnetice în istoria zbuciumată a umanității, citesc eu în Enciclopedia Britanică, în volumul 199000345. Da, multe ciudățenii au mai trăit înaintașii noștri. Dar noi? Păi, uite, eu aflu cu stupoare că am mai trăit pe Pământ și că am fost un bogătaș chinez care s-a contrat cu samuraii din Japonia nu știu din care pricină. Am mai fost un nobil flamand putred de bogat care l-a finanțat pe ascuns pe Napoleon Bonaparte. Am fost și un principe aztec plin de aur și diamante și o căpetenie africană care stăpânea nu știu câți kilometri de junglă și avea nu știu câte mii de colibe toate pline ochi cu aur și argint. Cum tot constat eu ce barosan am fost tocmai eu de-a lungul istoriei, văd niște peneliști că atacă un autobuz pe Lipscani și cum îi iau ostateci pe toți călătorii pe motiv că ar fi strănutat neregulamentar pe fereastră.

Terorism în toată regula, fără de leac. Madam Calomfirescu, zăpăcita, dă peste peneliștii teroriști și se ia la harță cu ei și îi altoiește cu umbreluța că din toată tărășenia iese ceva haios, un fel de comedie tristă așa cum e toată lumea asta din secolul XXI. În sfârșit, mă văd cu Nicolae Manolescu ce are o pricină cu Ministerul Învățământului care l-ar fi scos din cartea de citire. Mă văd și cu Sergiu Nicolaescu ce are o pricina cu CNA. Mă văd și cu Mihai Beniuc ce are o pricină cu cei de la Casa de Ajutor Reciproc. Mă văd și cu Tudor Arghezi care are și el o pricină. Mă mai văd și cu Jorge Luis Borges care are o pricină cu ai lui sau cu Juriul Premiului Nobel, nu mai știu exact. Și tocmai când cred că am scăpat, alergând spre cheiul însorit al Dâmboviței, dau peste o scatolceală între peneliști și pesediști.

Cică pricina ar fi una electorală. Pumni, îmbrâncituri, șuturi, scuipături, sudalme grele, de nescris, de nepronunțat. Ce-o fi cu lumea asta, oare nimeni nu vede că un obiect cosmic neidentificat se îndreaptă către noi în mare viteză? La ce se mai căznește PNL să spioneze românii căutându-i de virus? La ce se mai căznește PSD să ne polițeniască și să ne furgăsească? La ce se mai chinuie Iohannis să ne țină sub teasc tocmai acum când zilele Pământului sunt numărate? Pe scurt, îmi zice madam Calomfirescu gâfâind, lumea a luat-o la vale nene! Ne oprim pe o bancă-n Cișmigiu, să ne tragem un pic sufletul. Nu e nimeni cu duba. Nu e nimeni cu izoleta. Nu e nimeni cu megafonul. Nu e nimeni cu drona. Din satelit nu se vede mare lucru, un bărbat și o femeie pe o bancă-n Cișmigiu. E soare, un soare portocaliu. Păi, cam așa.