Compania Națională de Investiții a lansat în SICAP un contract de 216 milioane lei pentru contruirea unui patinoar artificial în municipiul Sfântu Gheorghe, din județul Covasna. Proiectarea durează opt luni, execuția, doi ani, iar finanțarea este de la bugetul de stat, prin fonduri de la Ministerul Dezvoltării.
CNI este compania statului român ce se ocupă de lucările publice. Ea este în subordinea Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care este condus de ministrul Cseke Attila (UDMR)
Complexul cu patinoar va include şi un centru de recuperare medicală pentru sportivi. Patinoarul va fi ridicat în vecinătatea Arenei Sepsi şi a stadionului Sepsi OSK şi va putea fi folosit atât de localnici, cât şi de sportivii profesionişti. „La Sfântu Gheorghe, va fi construit un patinoar acoperit, care va oferi posibilităţi de patinaj, sport şi recreere pentru publicul larg, dar, în acelaşi timp, echipa noastră de hochei Háromszéki Ágyúsok va avea un nou sediu, alături de cel din Târgu Secuiesc. Facilitatea va putea găzdui turnee internaţionale, dar va avea şi un centru medical, diverse clinici specializate, unde bolile sistemului muscular, accidentele şi leziunile sportive vor fi tratate de către specialiştii noştri în cea mai modernă sală de sport din zonă, dar şi unde sportivii vor avea ocazia să se pregătească sau să se recupereze după accidentări”, scria, la începutul lunii, Antal Árpád, primarul din Sfântu Gheorghe pe pagina sa de Facebook.
Ofertele se desfac în 25 iulie, departajarea lor se face în funcție de preț, de experiența echipei de proiect și de metodologia aleasă pentru derularea contractului. Aici, se punctează suplimentar dacă antreprenorul general își asumă un termen și mai scurt pentru finalizarea proiectului.
Dupa parerea unora se pare ca Secuimea nu-i pamant romanesc,cum sa faci investitii acolo?
E greu sa te dezobisnuiesti dupa 1000 de ani sa-i dijmuiesti pe iobagi
@Liga mămăLiga
-pana si Disney face „rescrierea istoriei”,
„Lupul cu 3 iezi” cumming soon.
@ gwe :La „casele de copii”ale piosului franciscan Böjthe Csaba ce imn se cânta(că tot era autorul imnului maghiar …cum era)?;e adevărat că f.f.f.discret,reprezentanți ai franciscanilor se interesează,până nu se aprinde pălălaia și prin zone muuult mai îndepărtate,pe la tabere de cercetași,fel de fel de juniori etc?
dupa ce barna tzantzosa a distrus hocheiul romanesc, cu largul concurs al idiotilor romani din federatie.
Dan Negru:
Cînd nu sunt derby-uri, stadioanele sunt pline cu familiile fotbaliștilor.
Televizările sunt praf și ele. În afara unor derby-uri, cele mai multe meciuri din Liga 1 au audiența sub „Disney” sau sub „Nickelodeon”!
@qwe
1.”problema romanului” e ca ai pus virgula aiurea
2.trebuie si un teleferic!
(„tactica pamantului parjolit administrativ”)
Problema românului e că și acolo se va cânta, ”imnul așa zisului ținut secuiesc” și nu banii.
Sfântu Gheorghe a avut întotdeauna echipă bună de hochei așa că merită un patinoar
No pai de asta nu sunt bani si trebuie sa ne chivernisim, asa a zis guvernul in urma cu 2 luni. Iar asta este o investitie urgenta si necesara, mai ales in Sfantul Gheorghe. Nu are Ias-ul patinoar, nu are Timisoara, dar trebuie la Sfantul Gheorghe. 😀 Doamne daca nu merita astia sa le iasa la greva si politia si penitenciarele si sanatatea si oricine vreti voi. Inflatia a pus la pamant toata puterea de cumparare a romanilor si ei fac investitii in patinoare la Sf Gheoirghe, altul zboara cu linii de lux tocmai in Brazilia etc. Fața lui Attila când o văd mă gândesc numai la cum a închis el 64 de spitale pe vremea lșui Boc Băsescu. Nu se găsește unul să îi zică vreo două că este un infect, o cangrenă a societății, o pată a nației maghiare?
Tendentios malitios.
Dar de stadionul de fotbal din Oltenia (Craiova) construit din bani publici nimic de comentat?!