Patriarhia decide soarta episcopului Bârlădeanu

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) va discuta, vineri, „situaţia critică din Episcopia Huşilor, ca urmare a unor acuzaţii aduse preasfinţitului părinte Corneliu Bârlădeanu, precum şi unor clerici din această eparhie”, anunţă Patriarhia.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Patriarhia Română, joi, va fi prezentat şi discutat referatul Cancelariei Sfântului Sinod cu privire la propunerile Comisiei pentru Statut şi Regulamente referitoare la analizarea sesizărilor sau acuzaţiilor aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe, precum şi la cercetarea şi judecarea acestora.

„Vor fi analizate, în vederea aprobării, şi unele propuneri al Cancelariei Sfântului Sinod referitoare la încetarea activităţii clericale, inclusiv a ierarhilor. În aceeaşi zi, în cadrul şedinţei Sfântului Sinod, vor fi desemnaţi membrii şi supleanţii Consistoriilor arhiereşti care vor cerceta şi judeca în primă şi ultimă instanţă cazurile de abatere de la morala şi disciplina Bisericii”, anunţă Patriarhia.

Vineri, în şedinţa de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutată ”situaţia critică din Episcopia Huşilor, ca urmare a unor acuzaţii aduse preasfinţitului părinte Corneliu, precum şi unor clerici din această eparhie”.

Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost filmat în ipostaze intime cu un fost elev de la seminar, în prezent preot.

În urma acestor imagini, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei i-a solicitat episcopului de Huşi să nu mai slujească Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti, ”până la proxima şedinţă a Sfântului Sinod când se va aborda acest subiect”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.