Propunere surpriză pentru şefia Guvernului. Senatorul Liviu Câmpanu doreşte ca Executivul să fie condus de Patriarhul Daniel.
În opinia senatorului Câmpanu, Patriarhul ar putea conduce un guvern de tehnocraţi, sau unul de Uniune Naţională.
Fostul senator UNPR este de părere că modul în care patriarhul Daniel a condus Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei îl recomandă pe acesta pentru funcţia de şef al Executivului. În plus, spune Câmpanu, Biserica se bucură de credibilitate în rândul populaţiei.
Biserica Ortodoxă Română nu a dorit să comenteze declaraţia senatorului Liviu Câmpanu.
Până mai ieri afiliat UNPR, senatorul Liviu Câmpanu a „trădat” coaliţia de guvernare în momentul în care s-a decis să părăsească formaţiunea şi să voteze pentru moţiunea de cenzură a Opoziţiei îndreptată împotriva Guvernului Boc.