Patrimoniul arhitecturii Dan Hanganu

Primarul orașului Montreal, domnul Denis Coderre, a transmis un mesaj atotgrăitor a doua zi după moartea celui mai mare arhitect român din ultima jumătate de veac, Dan Sergiu Hanganu, cel ce a dat, prin proiectele sale, strălucire orașului Montreal. “Am pierdut un creator talentat care a contribuit vreme de aproape 50 de ani la reconfigurarea orașului Montreal ca un oraș modern, mândru de sine și frumos. Moștenirea pe care ne-a lăsat-o este prezentă pretutindeni în metropola noastră, în special în île des Soeurs, unde el și-a început cariera montrealeză. Lucrările lui Dan Hanganu vor continua mult timp de aici înainte să dea strălucire orașului Montreal. Între ele aș aminti Muzeul de arheologie și istorie a Montrealului de la Pointe-à Callière, Pavilionul de design al UQAM, Facultatea HEC din Montreal, Studourile Circle du Soleil, Biblioteca de științe juridice a Universității Mc Gill, Centrul Arhivelor din Montreal și Theatre du Nouveau Monde. Acest om de excepție a inspirat generații de tineri arhitecți din Montreal…” Orașul adăpostește 80% din clădirile memorabile ale marelui arhitect, incluzând în patrimoniul arhitecturii sale moderne mai toate proiectele emblematice aflate în portofoliul său.

Jacques Lachapelle, directorul Școlii de Arhitectură de la Universitatea din Montreal, consideră că Dan Hanganu a redefinit arhitectura epocii sale, eliberând-o de o serie de prejudecăți și inerții aparținând integrării noilor construcții în țesutul urban și utilizării materialelor. Aș adăuga aici și curajul hibridărilor între volumetrii, stiluri și utilități, cu toată doza de tehnologie, funcționalitate, ironie și poezie care își asumă “proza” arhitecturii, dar știe să pună în valoare emoția generată de un spațiu urban, de o clădire sau un design interior.

Biroul Dan S. Hanganu sau agenția ce-i poarte numele s-a înființat în 1978. Prestigiul avea să se impună curând, fiind consolidat an de an de câștigarea a numeroase concursuri pentru proiecte de anvergură.

Prima oară când am văzut fațada clădirii proiectate de Dan Hanganu care adăpostește HEC, L’ Ecole des hautes études commerciales de la Montreal, vecină cu Facultatea de arhitectură, am descoperit răsturnarea modernă a ideii de academie, ca templu conservator al cunoașterii. În locul hipertrofiei coloanelor neo-clasice, tuburile de oțel preluau funcția de reprezentare și rolul structurii de rezistență, parțial, dezvoltând sarcinile ce revin ventilației, încălzirii și circuitelor aerului condiționat. În locul porticului neoclasic desfășurând majestatea coloanelor dorice sau corintice, care te întâmpină la multe universități americane, precum la Columbia University, tubulatura de oțel își avansa modernitatea industrială și avangardismul antiacademic. Iar corpul etajelor superioare închise într-un paralelipiped cu ferestre pătrate, ritmate geometric, stătea suspendat deasupra acestor conducte sau piloni de oțel, împărțit de linii verticale și orizontale, ca partitura unei noi compoziții care te îmbie să-i descifrezi misterul și jocul de grile… Ideea de academie și de fabrică a cunoașterii sunt puse împreună. Cunoașterea se industrializează și se tehnologizează. Spiritul are nevoie de lumină și de aer curat. Geometria e poezie și creează emoție mai intensă comparată cu orice imagine glamour sau care ne trimite la un spațiu ex cathedra sau de entertaiment. Clădirea emană forță, aplomb, fațada impresionează, deși încalcă toate așteptările și regulile anterioare existenței acestui proiect. Proiectul e implicit polemic. Și are o doză de teribilism tineresc. Întrăm într-un mega-laborator. Fiecare element arhitectural are o funcție. Domină obsesiv ideea de a aduce cât mai multă lumină în clădire, de a crea un spațiu optim pentru cursuri, ateliere, procesul învățării și formării de sine. HEC a devenit o prezență semnificativă în țesutul urban, condensând atâtea funcții în masivul corp de clădire care a ales să prezerve o mare parte din terenul pe care-l avea la dispoziție pentru pădure în loc să construiască un arhipelag de clădiri împrăștiate, pe modelul de campus și universitate tradițional. Strategia aleasă de arhitectul Dan Hanganu a transformat neajunsurile unei construcții masive în avantajul păstrării contextului natural. Am vizitat pe îndelete Clădirea de pe Cȏte Sainte Catherine Road și cea de pe Decelles Avenue, îmi amintesc că am urcat la toate etajele și că soțul meu, Liviu Dimitriu, care e arhitect și profesor universitar, îmi explica în amănunt calitățile proiectului, soluțiile admirabile alese în rezolvarea configurării spațiilor, arta lui Dan Hanganu în folosirea materialelor. Situarea acestui proiect în contextul arhitecturii moderne internaționale. Liviu mi-a povestit atunci că l-a cunoscut pe arhitectul Dan Hanganu grație prietenului lui Liviu, marele arhitect elvețian Mario Botta. Mario Botta i l-a prezentat într-o zi și așa au început să colaboreze la seminariile internaționale organizate de USA Institute. Tot Liviu mi-a povestit o scenă de pe un șantier al unei clădiri proiectate de Dan Hanganu, unde s-au întâlnit, ca să stea de vorbă. Era o problemă de rezolvat la o balustradă de metal și cineva de pe șantier i-a cerut un sfat arhitectului. Dan Hanganu și-a fixat casca de securitate mai bine, a privit balustrada și a scos din buzunarele pantalonilor un pumn de șuruburi. Din grămăjoara de piese a extras… soluția, căci stăpânea ca nimeni altul taina materialelor, tehnologiile, nefiind doar un arhitect la planșetă, ci un constructor. În orice vizionar se ascunde un bun meșteșugar. Nu și invers.

Economiile făcute la HEC, prin nedispersarea infrastructurii au salvat copacii, tezaurul natural. Și au dat unitate spațiilor de studiu, o condensare a timpului, eliminând periplul într-un campus risipit în mai multe module izolate. Clădirile lui Dan Hanganu au darul de a transforma simplificarea unui proiect în bogăția de funcții, semnificații și resurse emoționale.

L-am cunoscut pe arhitectul Dan Hanganu în 1998, când am fost prima oară în Canada, invitată de Liviu la seminarul lui internațional de arhitectură, organizat cu USA Institute. Îmi vorbise despre arhitectul de origine română care se bucura de cel mai mare prestigiu internațional, neatins de nici unul dintre confrați. În plus se vorbea de atunci despre faptul că Dan (Țucu) Hanganu, cum era alintat de prieteni acest bărbat impozant și mereu elegant, își pusese definitiv amprenta stilului său asupra orașului Montreal pe care l-a smuls din apatie, dăruindu-i o personalitate inconfundabilă, aș îndrăzni s-o numesc blazonul arhitecturii Dan Hanganu. Am vizitat atunci Habitations De Gaspé-HLM construite pe Ile des Soeurs/ Nun’s Island. E vorba de o insulă pe care se află o parte din orașul Montreal, o insulă care s-a chemat inițial Ile Saint Paul, în amintirea lui Paul Chomedey, ctitorul orașului. M-a impresionat atunci bogăția soluțiilor, îmbrăţișarea permanentă dintre construcții și natură, ferestrele mari, și libertatea spiritului acestei arhitecturi care exhiba opulența trăirilor umane pe care își propunea s-o servească. Libertatea spiritului și fericirea insuflată de arhitectura lui Dan Hanganu, prezența acelui carpe diem și carpe horas din clădirile construite de el care-mi insuflau bucurie. Pentru proiectele rezidențiale cunoscute ca De Gaspé Housing Nun’s Island, primește Mențiunea de excelență, în 1981, acordată de OAQ/ Ordinul Arhitecților din Québec. Pentru modelul de case conceput pentru Mont Tremblant Village, primește de la Consiliul producătorilor în lemn (Canadian Wood Council) Housing Model Prize, tot în 1981. În 1984, primește de la OAQ Mențiunea de excelență pentru proiectul Parc Quesnel Housing Montreal. Prototipurile de case din Parcul Quesnel primesc o Mențiune de onoare și Governor’s General Prize, în 1985. Modelele și prototipurile proiectelor rezidențiale îl propulsează. Combinația dintre verva și lumina desenului de interioare cu bogăția contextului natural creează acea emoție pe care Dan Hanganu o consideră inseparabilă de arhitectură. Spiritul etic, poziția ecologică, credința că arhitectura nu trebuie să renunțe la catharsis, la împletirea binelui și frumosului, un soi de kalos kagathos modern, dăruit, totuși, omenescului, pentru care construim și într-o civilizație modernă.

În 1986, Dan Hanganu primește pentru proiectele sale Premiul I conferit de Consiliul canadian al lemnului (Canadian Wood Council)și Premiul pentru design în arhitectură conferit de Quebec.

Când tânărul arhitect se stabilește în Montreal, în 1970, Podul Champlain era în folosință de peste opt ani, din 1962. Podurile deschid toate orizonturile spațiului și înfloresc orașele de-o parte și de alta a celor două maluri. În 1968 peste 3.000 de locuitori se mută în cele opt sute de noi apartamente construite pe locul în care în urmă cu doar câțiva ani maicile (călugărițele) proprietare mai făceau agricultură, înainte să vândă partea lor din insula ce le va lua numele oficial de Ile des Soeurs/ Nun’s Island. Soții Hanganu, Dan și Anca Hanganu, amândoi arhitecți, găsesc la venirea lor în Montreal cele patru clădiri înalte proiectate de Mies van der Rohe, pe insula străjuită de podul Champlain și pădurile ce adăposteau, la acea vreme, peste o sută de specii de păsări. Podul care traversează râul Saint Lawrence e un amestec de viaduct și construcție de oțel și beton în consolă, care va fi înlocuită curând, în 2018, probabil, de un pod nou cu mai multe benzi de circulație, pentru un volum de trafic și o structură de rezistență, aduse la zi. Structura de beton s-a degradat în timp iar costurile de reparații și întreținere impun înlocuirea. Podul face parte din imaginea orașului Montreal dinainte de venirea lui Dan Hanganu. Existența lui, i-a deschis viitorului mare arhitect toate porțile orașului și atâtea oportunități de afirmare a creației sale. Când există infrastructură și natură, arhitectura rezidențială prinde aripi. Rezidențialul va fi primul zbor spre culmile profesiei cucerit deplin de arhitect.

Aș putea defini arhitectura lui Dan Hanganu ca o continuă crossing bridges, pe atâtea direcții. Între cultura franceză și capitalul englez, între local și regional și internațional, fără apăsarea orizonturilor naționale, între modern, civic și uman, logic, economic și ecologic, între original și bien-être, între fair play, pragmatism și un șarm indelebil. Amprenta arhitecturii lui Dan Hanganu e recunoscută de la începuturile ei. Universitatea din Quebec îi deschide o expoziție cu lucrările și proiectele din anii ’80. Agenția de proiectare Dan Hanganu &Architects nu va renunța la concursurile și proiectele destinate rezidențialului. Se va lansa în proiectele mari, instituționale, muzee, universități, sedii ale unor corporații, unde provocările nu sunt produse doar de scală, ci și de mișcarea grupurilor, de dinamica profesională, socială, civică. Câți oameni intră într-un apartament sau o casă comparativ cu numărul vizitarorilor unui muzeu? Muzeul de la Pointe à Callière e renumit. E un proiect genial. Dan Hanganu a transformat podelele și pavimentul în ferestre. A fost primul lucru care m-a frapat. Această transformare a podelelor, în uriașe ferestre care lasă la vedere parcursul arheologic și istoric, povestea unei descălecări în trecut. Ideea de a transforma arhitectura într-o fereastră spre adâncurile imemoriale, într-un ochean întors spre tectonica civilizațiilor, în fântână a cunoașterii in situ, fără dislocarea vestigiilor, a zidurilor, a enclavelor. S-a încercat acest tip de arhitectură de muzeu translucid, peste trei decenii, în Centrul Vechi din București, dar a lipsit strălucirea, concentrarea și finalizarea proiectului care i-au adus, pe bună dreptate, renumele lui Dan Hanganu. Spui Pointe à Callière, spui Dan Hanganu. Orange Prize, Save Montreal Society, în 1992 pentru Muzeul de la Pointe à Callière, Marele Premiu pentru excelență conferit de OAQ (1993) și Medalia Guvernatorului General, conferită, în 1994, de RAIC (Royal Architectural Institute of Canada), vocea socotită drept cea mai autorizată și prestigioasă în ierarhia și recompensarea valorilor în arhitectură.

Încerc să trec în revistă salba de premii și de clădiri ce reprezintă un patrimoniu și un testament lăsat Montrealului, Quebec-ului, Canadei, arhitecturii nord-americane. Marele Premiu de Excelență conferit de OAQ pentru Biserica abațială St-Benoît-du-Lac, de o splendoare și austeritate a geometriilor verticale, indescriptibilă. Mă gândesc apoi la Complexul Chaussegros de Léry, administrativ și rezidențial, care s-a deschis în 1992, aflat nu departe de primărie, la UQAM, la Școala de Design, la studiourile proiectate pentru Circle du Soleil.

Într-un interviu din 1980, publicat în Gazette, Dan Hanganu afirma că “arhitectura are legătură cu istoria, cunoașterea, trecutul, continuitatea dar, mai presus de toate acestea, ea trebuie să insereze ceea ce am fost și suntem în cerințele și nevoile unui prezent care speră într-un viitor mai luminos”. Este o proiectare simultană, dincolo de planșetă, o proiecție în optativ, în optimizare. Aceasta e valoarea zidirii pe care o proclamă Ecclesiastul.

Sunt mulți arhitecți care deplâng constrângerile la care-i supun factorii economici, calculele legate de profit, timp de execuție, costul materialelor. În acest discurs despre îngrădiri, Dan Hanganu aduce un element esențial în discuție, absența emoției din discursul despre arhitectură. E o valoare asupra căreia pune accentul în mai multe rânduri, subliniind empatia care trebuie să existe și emoția pe care ar trebui s-o genereze actul de a construi, de a locui sau de a folosi cu anume funcții un spațiu construit care nu poate fi redus la une boîte a vivre.

Alergic la clișee și la trendul ocupat de estetica urâtului sau producția în serie, Dan Hanganu nu se autopastișează de la un proiect la altul și nu cultivă monstruosul, neglijarea detaliilor, dezinvoltura neprofesionalismului. El spune, în alt interviu, din 1996, dacă facem clădiri urâte trebuie să ne asumăm și faptul că ele rămân în picioare acolo pentru totdeauna făcându-i nefericiți pe cei ce le văd sau trăiesc în ele.

În acelaşi timp, arhitectul Dan Hanganu nu ocolește proiectele ce au la dispoziție terenuri mai puțin generoase. Mă gândesc la clădirea de opt etaje construită în 1986, pe 8750 rue Berri, pe un lot de colț, care dă pe Bd Crémazie, clădirea cu fațada de cărămizi din cartierul Saint Sulpice, având 66 de apartamente. A primit o mențiune conferită de Camera de Comerț din Montreal și au fost finalistă la Premiul Habitas pentru 1987-1988.

Biblioteca Marc Favreau, un proiect al transparențelor, câștigat în urma unui concurs în 2010, s-a deschis în 2013. Constrângerile legate de obligația de a încorpora clădirea veche și bogăția contextului natural se topesc într-un proiect briliant, într-o bibliotecă atotademenitoare, cu o expunere incredibilă la o adevărată baie de lumină și la verdeață, prin toate fațadele ei și balustradele de sticlă. Aflată pe bulevardul Rosemont, la câțiva pași de stația de metrou Rosemont, biblioteca de sticlă a fost amenajată pe locul ocupat înainte de atelierele municipale Rosemont pe care le integrează în noua construcție. Numele bibliotecii aparține unui ilustru actor care a întrupat celebrul și mult îndrăgitul personaj al lui Sol, asociat cu limba și cultura populară din Quebec atâtea generații. Sol a creat un tandem irezistibil alături de companionul lui Goblet, interpretat de Luc Durand, nume la fel de celebru în lumea teatrului și televiziunii din Quebec. Sol și Goblet se reîntâlnesc în acest proiect, Marc Favreau dând numele bibliotecii, iar Luc Durand dând numele parcului vecin cu biblioteca. Cultura cărții și a cunoașterii e cuprinsă în cultura naturii. Dan Hanganu pune în valoare, și în acest proiect, viziunea lui nedezmințită în atâtea proiecte despre arhitectura ce reunește natura și cultura salvându-le și cultivându-le împreună. Dan Hanganu impune spectaculos un nou concept despre bibliotecă, orientat spre lumină, natură, dinamică, suplețe, libertate interioară și exterioară, polivalență. Îmi place și partea centrală, numită Lanterne,asemeni unei vitrine uriașe orientate spre exterior: Natura privește Cultura. Sălile de lectură sunt inundate de lumina și peisajul exterior: Cultura privește Natura. Biblioteca uriașă prezervă scala umană a emoțiilor, bucuria și firescul lecturii, animația produsă de contactul culturii. Nu e greu de înțeles de ce a devenit locul geometric de întâlnire al tuturor generațiilor din Montreal.

În 2015, Dan Hanganu Architectes primea Premiul de Excelență conferit de OAQ, Ordinul arhitecților din Quebec, la categoria construcție și materiale pentru o altă bibliotecă purtând numele unei scriitoare, Monique Corriveau Library din orașul Quebec. Două biblioteci purtând semnătura Dan Hanganu sunt premiate în același an și rămân modele în arhitectura acestui gen de instituții.

Nu de mult a apărut un volum intitulat Dan Hanganu:Works 1981-2015 care reflectă sinteza dintre arhitectura canadiană și cea europeană ce stă la baza proiectelor majore create de marele arhitect de origine română și nu bulgară, așa cum menționează greșit comentariul postat de amazon. Volumul cuprinde comentarii și analize ale celor mai importante proiecte concepute de Dan Hanganu de-a lungul a patru decenii. Textele aparțin mai multor autori, critici și istorici ai arhitecturii moderne, arhitecți renumiți, colaboratori, de la Kenneth Frampton,care semnează prefața, la Hubert Beringer, de la UQAM, autorul volumului Chambres vertes(Garden Rooms) Jennifer Thiele Busch, Paul Byard, Brian Carter, David Covo, Heidi Landecker, Steven Mannell, Jacques Plante, Gilles Proudhomme, Jim Taggart, David Theodore, Adele Weder, Essy Baniassad fiind editoarea cărții. Coperta este o fotografie din atelierul și biroul unde s-au născut zeci și zeci de proiecte. E scara ce unea cele două niveluri pe care am urcat și coborât când l-am vizitat pe Dan Hanganu, prima oară, în 1998.

Ofițer al Ordre du Canada și al Ordre national du Quebec, valoarea lucrărilor sale a fost recunoscută de peste treizeci de premii, deși nu toate proiectele au primit întotdeauna consensul pe moment. În timp, reacțiile adverse și-au stins ecourile și clădirile concepute și construite au devenit mărci de referință, repere ale unei arhitecturi puternice, netimorate de presiunea tradiționalului și de prejudecățile moderniste și post-moderniste.

Betonul, oțelul, cărămizile, urmele de cofraje, lăsate la vedere dau adeseori privitorului impresia unei arhitecturi care-și expune ecorșeurile, de suprafață sau de adâncime, osatura structurii de rezistență, organele vitale sau straturile epidermei din finisaje. Această expunere și chiar supraexpunere a anatomiei arhitecturii a creat un stil în artele și cultura ultimului secol apropiind arhitectura mondială de conceptul de operă deschisă (opera aperta) și nu doar multifuncțională, vecină cu ideea de performence și de work in progress.

Biblioteca Monique Coriveau, amenajată într-o biserică, în 2013, a primit, în 2014, CISC Steel Design Awards of Excellence, Canadian Institute of Steel Construction (CISC), Jury Coup de coeur Prize pentru Biblioteca amenajată, un proiect la care Dan Hanganu Architectes au colaborat cu echipa de la Cote Leahy Cardas Architects. Construită în 1964, cu o configurație dramatică, de corabie, cu un imens catarg sau de cort înălțat pe o creastă de arhitectul canadian Jean-Marie Roy, biserica St.Denys du Plateau va fi redesenată la interior ca bibliotecă, nava și altarul fiind destinate culturii cărților. Hanganu adaugă bisericii noi corpuri de sticlă strălucitoare în lumina naturală. Când se lasă întunericul, lumina artificială transformă arhitectura de navă într-un spectaculos transatlantic de sticlă. Premiul ce răsplătește proiectul e cât se poate de sugestiv. E premiul pentru ceva ce iubești din prima clipă, de care te îndrăgostești la prima vedere. Biserica poartă numele unei scriitoare de literatură de copii care a trăit în zonă. Monique Coriveau a avut zece copii, dedicând fiecăruia câte o carte. Maternitatea și creativitatea ei, prodigioase, au creat încă un mit local popular care e folosit în atragerea cititorilor. Spațiul fostei biserici e folosit ca un loc magic. Designul interior e ingenios, cu scările de oțel ce duc la platformele care au creat mai multe etaje divizând loftul imens pe verticală cu profilele oblice ce susțin treptele și profilele orizontale de pasarelă unde stau cititorii. Pare un tobogan, unde cititul are și un sâmbure ludic. E bucurie, nu încruntare pedantă. Spațiul e împărțit de bibliotecă și de sala socială sau comunitară, astfel ca să existe autonomie și comunicare. Proiectul păstrează calitățile arhitecturii bisericii, volumul la interior și exterior, dar ceea ce a imaginat la interior e un amestec de feerie și science fiction în design. Cititorii par să citească pe schele iar arta lecturii se întoarce la ideea de construcție.

Iarna trecută am fost la Salon du Livre la Montreal. Mi-am rezervat câteva zile pentru oraș, ca să revăd câteva proiecte ale lui Dan Hanganu… M-am dus la Catedrala Marie Reine du Monde, m-am plimbat pe zăpada acoperită de o pojghiță de gheață, pe străzile cu nume de Prince, Queen și King, în vechiul port cu țurțuri enormi atârnând sub punțile de beton, sub streșini. Am mers pe La Gauchetière, am fost la Pointe à Callière, la Institutul de dezvoltare urbană, proiectat de Dan Hanganu, care a primit Premiul de excelență, în 2013. Canada se mândrește cu arhitectura lui Dan Hanganu Parcă aud vocea unor prieteni din orașul Quebec lăudându-mi clădirea semeață căreia îi spun La Capitale Head Office.

Kenneth Frampton subliniază faptul că « Dan Hanganu s-a afirmat ca un « creator de modele» , căci e evident că aceste tipuri diferite de construcții de mari dimensiuni, orientate către stradă, pe care el le-a propus în orașul Montreal, sunt contribuții inteligente și responsabile la țesutul urban al orașului. Poziția creatoare pe care el și-o asumă e rațională și etică, mai mult decât exagerat estetică sau competitivă, la modul vanitos».

Moștenirea lăsată de marele arhitect Dan Hanganu va crește în valoare și în înțelegerea ei. Pierderea lui resetează întreg patrimoniul lăsat în spațiile unde a construit și în sufletele celor ce l-au cunoscut. Cartea dedicată lucrărilor sale, pe care o găsiți pe amazon va lărgi înțelegerea valorii arhitecturii semnate Dan Hanganu

Ultima amintire pe care i-o păstrez e legată de o petrecere plină de invitați, arhitecți și profesori de arhitectură de la Universitatea Ion Mincu, din București. Majoritatea erau însă veniți de la atâtea universități de prestigiu europene și americane.Toți fuseseră implicați în juriile care notau lucrările de licență și proiectele prezentate de studenții de la Universitatea Ion Mincu. Cele câteva zile de lucru intens se terminaseră. Venise timpul sărbătorii și relaxării. Eram împreună cu Liviu, soţul meu, arhitect şi bun orieten cu Dan, Eram în anul 2016. Dan Hanganu și soția lui, arhitect Anca Hanganu, dansau neobosiți rock and roll. Am avut sentimentul că mai avem o viață în față ca să ne revedem și să stăm de vorbă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.