Patru luni de disperare

Luiza Melencu a dispărut în 14 aprilie, după ce a urcat într-o mașină la ocazie. De patru luni, familia nu mai știe nimic despre ea, iar durerea este din ce în ce mai mare.
„Nu mai am putere. Trăim de pe o zi pe alta. Nu ştim dacă Dumnezeu sau statul român ne vor ajuta să ne găsim copilul. Este foarte greu. Eu vorbeam cu ea zi de zi, chiar dacă eram plecată 5-6 luni pe an”, a spus mama fetei, pentru MEDIAFAX.
Femeia a povestit că ultima dată plecase în Anglia cu un contract de două luni ca să poată strânge bani să îi dea Luizei pentru a face şcoala de şoferi, să îi cumpere maşină, dar şi pentru ca Luiza să urmeze nişte cursuri de make-up.
„Am două fete. Cea mare are 22 de ani şi este căsătorită. În ultimii 12 ani am muncit pentru Luiza. Acum plecasem două luni ca să am bani să îi dau pentru şcoala de şoferi şi să îi iau maşină. Ea îşi dorea să urmeze şi nişte cursuri de make-up. Era foarte pasionată de machiaj, de unghii. Totul s-a spulberat”, a mai spus Monica Melencu.
Femeia îşi aduce aminte de ultimele cuvinte schimbate cu Luiza chiar în ziua dispariţiei: „Parcă am simţit că se întâmplă ceva rău cu ea în ziua respectivă. Când a plecat a pus-o mama mea la ocazie, la cineva cunoscut. Luiza s-a întâlnit cu Gheorghe Dincă la întoarcere. Am şi zis: mami, să ai grijă la cine te urci în maşină. Şi ea mi-a spus: mami, ştii cât de mult te iubesc şi nu vreau să te supăr. Ea când a ajuns în Caracal, parcă ar fi presimţit că va fi ceva. De obicei nu vorbea cu tatăl ei. Era mai mămoasă. Atunci l-a sunat pe soţul meu, care era în Italia, şi i-a spus că nu a reuşit să scoată banii”.
Monica Melencu a spus că a comandat noi poze cu fiica ei, pentru că se împlinesc patru luni de la dispariție. „Am scos poze cu ea, să le pun în camera ei. Am făcut 10 tablouri cu Luiza mea. Urmează să mă duc să le iau, să le pun în camera ei”, a mai povestit femeia.
Monica Melencu îşi doreşte să primească răspunsuri la întrebările pe care le are de la statul român.
„După patru luni de la dispariţia Luizei noi nu ştim dacă este vie sau moartă. Eu sper să fie în viaţă. Aştept însă ca statul român să ne trimită un răspuns oficial. Nu avem informaţii despre nici o pistă din anchetă. Doar avocatul ne ţine la curent cu ce se întâmplă. Noi vrem să aflăm ce se întâmplă cu fata mea. Nu am cerut niciodată bani pentru nimic, aşa cum am auzit că vreau bani de la statul român. Aştept ca statul român să afle ce s-a întâmplat cu copilul meu”, a mai spus Monica Melencu.
Despre Luiza, fata dispărută în urmă cu patru luni, Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o în ziua în care a luat-o la ocazie și, la fel ca în cazul Alexandrei, i-ar fi ars cadavrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. In ultimii 15 ani, SRI si DNA mandriile tarii s-au ocupat de lupta anti-coruptie in timp ce la umbra acestei lupte SRI a organziat comertul cu carne vie sub steagul clanurilor de proxeneti ce-si fac cu voia lor de cap in Romania. Asteptam cu incredere iesirea la rampa a generalilor, supra si mega-generarilor din funtea SRI impodobiti cu fireturi si trese aurite ca acestia sa ne convinga cum ca SRI s-a facut si-si face cu abnegatie datoria de a apara integritatea fizica si viata cetateanului. Iar Johannis Wiermer FurhKlauss sa declare scrajnind din dinti „Eu nu stiu nimic de rapirea minorelor si nici nu ma intereseaza acest subiect, oamenii rai ataca SRI.” In schimb Dancila Veorica care o intereseaza rapirea minorelor, doar e si ea mama de baiat, a marit drept multumire bugetul SRI la ultima rectificare bugetara. „Art. 2. – Jurisprudență relevantă (1) Serviciul Român de Informații organizează și execută activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a României.”

  2. Părinți care au plecat si și-au abandonat copii… Am plecat să strâng bani pentru copil… Serios? Și-acum la ce îi (sau iți) folosește?
    Sfat pentru părinți: Dacă plecati, luați-vă copii cu voi. Inclusiv ca să aveți grijă de ei.

  3. @gelu: ai luat-o pe aratura. Ce se intampla la Caracal implica politistii, procurorii, primarul, deputatii si senatorii PSD cu varful de lance Ciocan, judecatorii si interlopii care i-au cumparat pe toti, plus populatia complice, vanduta pe bani, spalata pe creier si fricoasa. Sa-l criticam pe Iohannis si SRI-ul cand e de criticat si pentru ce merita sa fie criticati, s-a legat cumva vreun procuror sau politist din Caracal cu lanturile de gardul politiei ca nu il lasa SRI-ul si Iohannis sa isi faca meseria si sa curete Caracalul de interlopi?! S-a tarat ciordache cu fundul pe holurile Parlamentului ca din cauza lui Iohannis este interlopie in zona Caracal al carui parlamentar este?! A venit in piata Victoriei primarul pesedist din Caracal sa strige ca orasul lui este subjugat de crima organizata?! Iohannis poate fi criticat ca nu a intervenit rapid si hotarat in gasirea fetelor, SRI-ul ca nu a informat CSAT-ul despre amploarea crimei organizate a clanurilor interlope, insa Luiza a disparut din cauza caracalenilor si cetatenilor judetelor Olt si Dolj. Niste caracaleni au rapit-o pe Luiza, niste caracaleni si doljeni: interlopi,politisti din Dolj de unde e fata si Caracal, procurori de la parchetul Caracal si DIICOT OLt si Dolj au tinut dosarul Luizei 3 luni in sertare si au hartuit si amenintat familia fetei, nu Iohannis si SRI. Politistii, procurorii si judecatorii sunt platiti de noi sa ii prinda si sa ii pedepseasca pe infractoti, nu sa imparta prada cu clanurile interlope.

  4. @Misu, pe aratura a luat-o vaca ta. Atata timp cat SRI are ofiteri acoperiti ce mimeaza meseria de procurori, judecatori, politisti in mod real si sigur SRI este cel care controleaza toata piramida de putere din Romania prin ocuparea functiilor cheie din aparatul de forta de catre capetele de organe acoperite, adica sristii. Iar intr-o tara ca Romania care are cea mai mare densitate de capete de organe de informatii raportata la 100.000 de locuitori platiti regeste sunt 2 posibilitati. 1. Ori toti angajatii SRI de la sefi pana la ultimul cap de organ sunt prosti de dau in gropi si cretini in gandire, nestiind practic ce atrocitati se intampla in tara asta??? 2. Ori toti angajatii SRI au stiut si au lasat ca rapirile de minore in Romania sa se desfasoare conform planului, plan pus in opera chiar de catre SRI. De acea toti cei 15 mii de capete de organe sriste sunt criminali si asasini incurabili.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.