Patru morți după o operațiune antiteroristă

Patru persoane – un polițist și trei presupuși teroriști – au murit miercuri în cursul unei operațiuni desfășurate împotriva unor indivizi adăpostiți într-un blocde la periferia capitalei georgiene Tbilisi, au anunțat autoritățile georgiene, transmite AFP.

„Un polițist a fost ucis și alți patru au fost răniți” în cursul operațiunii care a durat peste 20 de ore, a declarat purtătoarea de cuvânt a serviciilor de securitate georgiene, Nino Giorguobiani.

Purtătoarea de cuvânt anunțase anterior că acești indivizi „nu sunt cetățeni georgieni și fac parte dintr-un grup terorist”, fără să ofere vreun detaliu despre natura, islamistă sau alta, a acestui grup.

Dintre bărbații vizați de operațiune, „unul a fost arestat, iar alți trei au fost uciși”, a adăugat oficialul într-un comunicat.

Grupul armat „a refuzat să se predea, a deschis focul cu puști automate și a lansat grenade asupra forțelor antiteroriste”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Georgia nu a cunoscut în istoria sa recentă atacuri teroriste majore, dar, conform autorităților de la Tbilisi, circa 50 de georgieni s-ar afla în Siria și Irak alături de gruparea jihadistă Stat Islamic, în special membri ai minorității musulmane cecene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.