Şeful de campanie al PC, Codrin Scutaru, le-a transmis, vineri, liberalilor că PC nu doreşte funcţia de preşedinte a Senatului, iar publicarea documentului de către Daniel Constantin a fost făcută pentru o mai bună informare a cetăţenilor, potrivit pesurse.ro, care citează Adevarul.
Am fost şi suntem factorul de echilibru din USL. Domnul Crin Antonescu trebuie să ţină cont de faptul că acel partid, pe care-n 2012 îl vedea de 10% şi pe care acum îl vede de numai 1%, este partidul care a oferit PNL preşedinţia Senatului şi paritate în USL.
Conform documentului USL prezentat de preşedintele PC, ieri, funcţia de preşedinte al Senatului revenea Partidului Conservator nu «în anumite condiţii», aşa cum susţine Crin Antonescu.
Îi revenea fără nicio altă condiţionare“, le aminteşte Scutaru liberalilor. El a mai subliniat că, în ciuda acestui angajament politic, PC a acceptat să cedeze funcţia lui Antonescu pentru a proteja candidatura acestuia la funcţia supremă în stat, în spiritul parteneriatului din USL.
„Nu ne dorim acum această funcţie, vrem doar că românii să fie corect informaţi“, mai spune liderul conservator.
În altă ordine de idei, Codrin Scutaru subliniază şi faptul că PC a renunţat în urmă cu doi ani şi la funcţia de vicepremier. „Tot noi, PC, am fost cei care, în 2012, am renunţat la funcţia de vicepremier. Preşedintele PC i-a reîmprospătat memoria domnului Antonescu, amintindu-i că ştia de doi ani de zile de pactul de coabitare.