PDL vrea alegeri la Sala Palatului

Convenţia Naţională va avea loc la Sala Palatului,  şi nu la Palatul Parlamentului, cum era stabilit până acum. Decizia finală va fi luată luni, la şedinţa Biroului Permanent, dar sunt puţine şanse ca propunerea să nu fie adoptată, în condiţiile în care a fost sugerată inclusiv de preşedintele Traian Băsescu. În aceste condiţii, numărul delegaţilor […]

De cotidianul.ro - Autor

Convenţia Naţională va avea loc la Sala Palatului,  şi nu la Palatul Parlamentului, cum era stabilit până acum.

Decizia finală va fi luată luni, la şedinţa Biroului Permanent, dar sunt puţine şanse ca propunerea să nu fie adoptată, în condiţiile în care a fost sugerată inclusiv de preşedintele Traian Băsescu.

În aceste condiţii, numărul delegaţilor participanţi la alegeri se va mări considerabil. La Palatul Parlamentului ar fi participat maximum 1.500 de delegaţi, în timp ce la Sala Palatului se poate vorbi de cel puţin 4.000 de delegaţi.

În aceste condiţii, va fi mai greu de controlat votul participanţilor la alegerile din 14 mai.

Trei candidaţi s-au înscris în cursa pentru şefia PDL: Emil Boc, Vasile Blaga şi Teodor Paleologu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.