
Statutul social al artistului (vizual) e prost sau deloc reglementat peste tot în UE. Preocuparea există, cum e şi firesc, şi la noi, dar a reuşit până în prezent să ia exclusiv forma mostruoasă a unor proiecte de lege întocmite de lideri ai Uniunii Artiştilor Plastici, în care aceştia, în loc să se concentreze pe construirea unui cadru legislativ pertinent şi eficient de protecţie socială pentru artiştii plătiţi exclusiv din contracte de drept de autor, pun pe hârtie şi încearcă să aducă în faţa Parlamentului proiecţii îndoielnice care impun monopol, centralism şi control. Artiştii contemporani au taxat ieri un al doilea astfel de proiect aberant al UAP. Aşteptăm alte inţiative. Eventual unele propuse de cei vizaţi acum dar şi peste zeci de ani.
Un ultim astfel de proiect de lege privind organizarea şi exercitarea meseriei de artist vizual propunea înfiinţarea unui Ordin al Artiştilor care să legitimeze artiştii incusiv din punct de vedere al conţinutului producţiilor lor, care să pretindă ucenicie şi să aibă drept de penalizare. Una din frazele stupefiante ale acestui draft suna cam aşa: „După 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru toţi cei care vor exercita profesia de artist vizual fără să îndeplinească prevederile acesteia vor fi propuse sancţiuni disciplinare, administrative sau plângere penală, după caz“.
Întreaga lume artistică s-a inflamat şi s-au pornit tot soiul de dezbateri pe forumuri sau grupri de discuţie de pe Internet. Criticul de artă Erwin Kessler a deschis seria de întâlniri pe 2010 a “Artelor Marţiale” de la ICR cu fix acest subiect. Au fost invitaţi Raluca Turcan (deputat, preşedintele Comisiei de Cultură), Dumitru Şerban (preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici), Călin Stegerean (directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca) şi Vlad Nancă (artist). După o oră de monolog incoerent al preşedintelui UAP, acesta a reuşit să răspundă la câteva întrebări simple: cine e autorul acestui draft şi dacă el a fost depus la Parlament. Autorul e Irina Dumitriu fost director al Uniunii (şi nu Dumitru Şerban) şi proiectul NU a fost depus la Parlament.
De ce iniţiatorul dezbaterii nu a lămurit aceste aspecte înainte de a le anunţa ca premize ale întâlnirii de ieri, de ce nu a verificat la Comisia de Cultură, măcar în momentul în care a invitat-o pe preşedinta acestei comisii, Raluca Turcan (care nu a onorat invitaţia), dacă există acolo depus un astfel de poiect – toate acestea sunt o altă discuţie, inutilă acum şi oricum mai puţin importantă.
Singurul lucru cu adevărat important de aseară a fost reacţia domnului Virgil Niţulescu, secretarul general al Ministerului Culturii şi Cultelor, care a atras atenţia că draftul pe care încearcă să-l bagatelizeze şeful UAP (susţinând că e doar un document intern etc.) e 80 % copy/paste după unul din 2006 – Un proiect de lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de designer, elaborat de Alexandru Ghilduş, care a ajuns, pe nesimţite, în Guvern, de unde a fost retras ulterior cu oarece eforturi, printr-o petiţie semnată de comunitatea artiştilor. "Ambele neconstituţionale", adaugă Virgil Niţulescu.
Cu alte cuvinte, acest fapt divers ieşit la suprafaţă ieri seară e o practică. UAP simte nevoia ca, dacă tot se va reglementa, la un moment dat, statutul artistului, atunci măcar să se facă după chipul şi asemănarea sa.
Până la un punct e de înţeles, UAP nu poate mai mult (copiază legislaţia canadiană etc.etc.). Şi nici o iniţiativă dinspre parlamentari nu trebuie aşteptată (nu că ar abunda ele), pentru că acestea sunt cele mai mutilante faţă cu realitatea.
Util cu adevărat ar fi ca măcar câţiva dintre participanţii de la discuţia de ieri (nume dintre cele mai diverse şi mai respectabile, de la artişti consacraţi până la alternativii alternativilor, plus curatori, teoreticieni, manageri, jurnalişti, să depună măcar pe jumătate din efortul depus ieri (altfel îmbucurător de sănătos) de a reacţiona pentru a acţiona. Pentru a lucra la o reglementare a statutului artisului vizual, în acord cu realităţile artistului vizual român. Şi abia apoi lobby la Parlament ş.a.m.d.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.