Pe cine votează Ponta la Congresul PSD

Premierul Victor Ponta a anunţat luni pe cine votează pentru șefia PSD.

Întrebat dacă îi va acorda votul la Congres actualului lider interimar al social-democraților, Ponta a răspuns: ”Da, m-a convins”.

„E foarte bine că Liviu candidează, cu siguranță va fi ales și va avea tot sprijinul meu așa cum eu am avut sprijinul lui”, a mai spus Ponta.

Întrebat ce părere are despre sistemul de alegere al președintelui PSD, premierul a afirmat că el propus acest sistem și că îl consideră foarte bun.

”Eu cred că e un lucru foarte bun, e un sistem pe care îl practică alte partide social-democrate din Europa. Eu l-am propus, vă dați seama că îl și susțin. E clar că lucrurile merg în direcția unei stabilități. Noua conducere va avea tot sprijinul meu și din calitatea de simplu membru și din cea de premier”, a mai spus Ponta.

Referitor la comentariile potrivit cărora guvernul ar fi al lui Liviu Dragnea, premierul a declarat că „atunci când lucrurile merg bine e guvernul tututor, s-ar putea să fie și guvernul lui Gorghiu. Este meritul lui Liviu Dragnea, al lui Gabriel Oprea, al lui Constantin pentru că avem un guvern bun”, a conchis Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.