Pe „comisar” l-au ciuruit a doua oară

Dezagreabil, mizerabil, modul în care ROTV a înţeles să trateze subiectul „Sergiu Nicolaescu”, „jalnic” şi „neprofesionist” sunt termenii care trebuie puşi în dreptul reporterilor şi moderatorilor de la celelalte televiziuni de ştiri. Dar ce nu fac slujbaşii lui Sebastian Ghiţă pentru un punct de rating în plus? Inventează între unul şi şase copii nelegitimi ai marelui dispărut (sursa informaţiei – ioc!), prezintă o fiţuică oarecare drept solicitare adresată instanţei, fără să verifice la faţa locului dacă solicitarea respectivă chiar există (orice student din anul I de la Drept şi oricine a trecut vreodată pragul unei judecătorii ştie că nu aşa arată o solicitare adresată unei instanţe), lansează „marea dezbatere naţională” – de ce incinerare?, uitând că este vorba de o decizie familială şi că în astfel de situaţii nu se intră cu bocancii (murdari) în casa omului. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, se reiau până la saturaţie (şi cu o satisfacţie maximă) sub formă de „breakingnews”, din 15 în 15 minute, huiduielile (la adresa soţiei defunctului) unor indivizi, prezentaţi sub titulatura de „opinie publică”, fără ca aceştia să fie întrebaţi de sănătate şi de ce îşi arogă dreptul de a înjura o problemă strict familială. (Oare de ce „subiectul” incinerare nu a fost întors pe toate feţele atunci când ne-a părăsit un alt titan al cinematografiei şi teatrului, Liviu Ciulei, sau de ce nu s-a făcut caz în situaţia Monicăi Lovinescu – una din marile voci ale Europei Libere antedecembriste?) Dacă memoria vizuală nu mă înşală, se pare că figura unuia dintre „protestatari” parcă am zărit-o printre figuranţii de la un talk-show de la ROTV, ceea ce ridică unele semne de întrebare privind „spontaneitatea” huiduielilor. Că în mare parte grupul de indignaţi era format din clasicii pomanagii de la Bellu, aici nu mai am nicio îndoială. Cam atât despre „prestaţia” ROTV (post care a depăşit cu brio OTV) şi a celorlalte televiziuni de ştiri, care mi-au lăsat un gust amar. Şi nu numai mie.

Dar nu numai televiziunile şi-au adus obolul la spectacolul grotesc din aceste zile. În „scenă” (chiar printre primii) au urcat şi propagandiştii portocalii. Pentru care a contat mai mult apartenenţa politică de dată recentă a dispărutului decât activitatea sa profesională din lumea filmului.

Nici nu se răcise bine trupul lui Nicolaescu, că în RL, Cristian Câmpeanu punea ştampila: „A fost cel mai eficient agent de propagandă al naţional-comunismului lui Nicolae Ceauşescu”, iar în „Adevărul”, „Gregoar” a ţinut morţiş să spună (printre altele) că „şi-a sacrificat viaţa personală, dar a găsit cheia potrivită spre uşa Puterii sub trei conducători, toţi produşi de comunism: Gheorghiu-Dej (prin intermediul lui Ion Gheorghe Maurer), Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu”. „De fapt, a fost regizorul oficial al ceauşismului, aşa cum Leni Riefenstahl a fost regizorul lui Hitler. Cu unica diferenţă că Leni a fost un uriaş talent”, a scris pe blogul său M.T. (nu-i public numele întreg, pentru că mi-e jenă de jena lui, un publicist care în anii ’90 nu avea nimic în comun cu propaganda deşănţată practicată în ultimii ani), preluat de EVZ.

Toată lumea ştie că Sergiu Nicolaescu a făcut concesii (prin artă) fostului regim, că s-a folosit sau că a fost folosit de regimul comunist. Dar de aici şi până la a-l considera propagandistul numărul unu al epocii este cale destul de lungă. Şi nu trebuie omis un amănunt: o parte dintre filmele istorice care au fost criticate pentru denaturarea adevărului istoric sau pentru introducerea „filonului” socialismului biruitor l-au avut scenarist pe Titus Popovici. Nu cred că pentru aşa ceva Nicolaescu trebuie „decapitat” după moarte. Pentru că aşa erau vremurile şi (mai ales) regulile propagandei prin artă, reguli valabile oriunde. În Anglia, îndrăgitul detectiv Sherlock Holmes „prinde” doi spioni nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – inutil să spunem că Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Holmes, a murit în 1930, deci nu avea cum să plaseze acţiunile detectivului în 1942, şi nimeni nu l-a acuzat de impostură pe regizorul Roy William şi nu a cerut capul actorului principal, Basil Rathbone, unul dintre giganţii filmului britanic şi american. Dar acestea erau regulile atunci când filmul trebuia să servească propagandei.
Şi pentru ca demolarea dispărutului să fie desăvârşită, este atacată şi partea profesională a dispărutului, prin consideraţii ce ţin mai mult de domeniul absurdului: „În filmele sale Sergiu Nicolaescu face genocid. Personajele mor cu nemiluita, fie că acest lucru ajută sau nu subiectul. Mor personajele secundare, mor şi cele principale, moare chiar şi el în postura de actor principal. Aceasta a fost marota lui Sergiu Nicolaescu: în toate filmele lui se moare pe capete”. Autorul acestei „teorii”, regizorul Florin Iepan, se pare că nu a văzut la viaţa sa niciun film (străin) istoric sau de război. Iar dacă a văzut, a vorbit cu păcat. „A avut milioane de spectatori, fiindcă a făcut un cinematograf pentru mase: simplificator, fără tensiune sau miză, cu risipă de cai şi de gloanţe, maniheist, cu replici de un uriaş umor involuntar”. Citatul îi aparţine aceluiaşi M.T. şi orice alt comentariu este inutil.

P.S.

Evident, subscriu 100% la ceea ce a scris Mircea Badea pe pagina sa de Facebook:

„Cât de bolnav mintal să fii să crezi că poţi să obligi un om să plece din lumea asta cum vrei tu, nu cum vrea el ?!?!?! Cât de dement să fii să ajungi să crezi că asta e treaba ta?!?!?! Ce specie infectă !!!!! Purulentă!”.