Pelicula mișcării

Inițiatoarele festivalului Bucharest International Dance Film Festival, a cărui ediție cu numărul 3 a avut loc în prima parte a acestei luni, vin astăzi în fața publicului pentru o discuție în cadrul căreia vor prezenta scurtmetrajele premiate în 2017.

De la ora 20.00, Anamaria Antoci și Simona Deaconescu sunt la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București), unde se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur.

După 6 ani de activitate în domeniul managementului cultural, în 2012, Anamaria Antoci s-a alăturat echipei 4 Proof Film, luând astfel contact cu producția de film. În 2014, a absolvit EAVE Producers Workshop și a semnat producția primului său lungmetraj – Ilegitim, film regizat de Adrian Sitaru, a cărui premieră a avut loc în secțiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin (premiul C.I.C.A.E.). În 2016, Anamaria a finalizat lungmetrajul „Fixeur“ (regia: Adrian Sitaru), ce a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Toronto, și primului ei documentar, „Planeta Petrila“ (regia: Andrei Dăscălescu), prezentat la IDFA (Amsterdam). În prezent, se află în post-producție cu proiectul „Un om la locul lui“, debutul în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, și cu cel de-al doilea film regizat de Nicolae Contantin Tănase – „Cap și Pajură“. Tot în 2016, Anamaria a fost reprezentantul României în cadrul programului Cannes Producers on the Move și a devenit membru al European Film Academy.

Portret de coregraf

Simona Deaconescu a studiat în paralel Coregrafie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București și Regie de Film la Universitatea Media. În 2013 a fondat Tangaj Dance, o compania de dans independentă care produce proiecte la intersecția dintre artă și știință, film și dans. Simona a primit rezidente de la Asociația 4Culture, Fundația Gabriela Tudor și Battery Dance Company New York. În 2014 a primit bursa danceWEB din partea Rețelei Life Long Burning, cu sprijinul ICR Viena, avându-i ca mentori pe Chris Haring și David Wampach. În 2016 Simona a fost premiată de Centrul Național al Dansului București pentru contribuția adusă dansului contemporan românesc, prin organizarea festivalului Bucharest International Dance Film Festival.

Alături de colectivul Tangaj Dance, a realizat Counterbody (2017), Aftertaste (2015), Birdville (2014) și Fabrica de vise (2013), o serie de spectacole bazate de studiile recente din domeniul științei cognitive și al teoriilor futuristice. Predă în mod frecvent ateliere de dans, precum și laboratoare interdisciplinare în care se mixează dansul, filmul și tehnologia. Spectacolele și atelierele ei au fost prezentate în România, Austria, SUA, Ungaria și Turcia. În paralel, Simona a regizat două filme de dans, Silent Places (2013) și Sonder (2016), filme care i-au adus recunoașterea internațională, fiind selectate în peste 40 de festivaluri din toată lumea.
În paralel, Simona colaborează cu regizorii Peter Schneider și Catinca Drăgănescu, studiourile multimedia KOTKI visuals și Mindscape. Este directorul artistic al BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival și colaborează frecvent cu alte organizații și instituții în calitate de curator, selecționer sau coordonator de proiecte.

Filmele programate pentru proiecție sunt „Silent Places“ (regia și coregrafia Simona Deaconescu), „Fly On“ (regia Dragoș Istvan Roșu & Luiza Comșa & Tudor Panduru, coregrafia Dragoș Istvan Rosu & Luiza Comșa, 6:39’, 2015), „Golden Boi“ (regia Corina Andrian, coregrafia Maria Beatrice Tudor, Mariana Gavriciuc, 2:50’, 2017), „Finifugal“ (regia Dumitrana T. Lupu, coregrafia Simona Dabija & Alexandru Bordea, 3:10’, 2016), „Sonder“ (regia și coregrafia Simona Deaconescu, 12:00’, 2016). Proiecțiile vor fi urmate de o dezbatere despre filmul de dans.

„Filmul de dans este cea mai simplă, dinamică și necostisitoare modalitate de a înțelege lumea mereu în mișcare“. Simona Deaconescu

Despre Razvana Ancutescu Articolele 103
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*