Când am aterizat, ce să vezi? Un comitet de primire. Niște gospodine. Niște tovarăși. Niște profesori. Niște camarazi. Niște domni. Un strungar. Un profesor. Trei pictori. Un actor și o actriță. Toți în păr. Bine ați venit zic ei. Eu zic, bine v-am găsit. Cum a fost călătoria prin spațiul cosmic? A fost foarte plăcută. ne bucurăm. Și eu mă bucur. Și tăcem așa vreun sfert de ceas fără să ne mai spunem un cuvințel.
Și eu și ei suntem cam tăcuți. Ei, așa e într-o întâlnire de gradul trei. Păi ați vrea o cafea? O cafea? De ce nu. Ce este aceea o cafea? Ți comitetul de primire îmi explică, pe îndelete ce înseamnă să fie aceea o cafea. Bine, zic eu, o cafea. Ne așezăm. Pe coasta noastră de deal nu mai e nimeni. Nu au venit oficialitățile. Nu a venit nici armata, nici poliția, nici serviciile secrete. Totul e ecranat cu un puternic câmp magnetic pe care l-am adus de pe planeta mea.
Cu e pe planeta dumneavoastră, mă întreabă unul dintre picturi care tot încearcă să-mi facă portretul în cărbune. Îl atenționez cu delicatețe, am trei antene, nu una. Ei, e un portret stilizat. El reprezintă expresia dumneavoastră. Aha, da. Cum merge politica?! Ah, Politica?! Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei Politica i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă. Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Politicii. Ea se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtată.
Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană. După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-o înregimenteze, alţii o pun în operă în vremelnice grupări cenacliere. Alţii valsează cu ea. Alţii o terfelesc. Alţii se împăunează cu ea. Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii. Aflarea ultimului, aflarea Politicii trece arareori drept virtute. Pare mai degrabă nebunie, rătăcire, Vinovatul sau cel fără de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor.
În asemenea ipostaze, conformismul şi conservatorismul jubilează. Aflarea Politicii e suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent. Spiritul liber violentează Politica părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă. Are parfum. E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui.
Problema e dacă observatorul se va gândi pe el însuşi ca aparţinând textului, ca fiind al Politicii prin observare şi mărturie. Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la Politica ca autoritate. Şi totuşi rămân corpuri ale frazei de nedesluşit ca şi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca şi cum Politica ar aştepta sosirea unui altuia. Celălalt, mult invocatul celălalt, pare a fi aşteptat cu febrilitate. Aha, dumneavoastră sunteți celălalt. Păi cam așa ceva. Dar la voi, cum e Politica? Eh, e greu. Să-i spunem adevărul! Peneliștii jefuiesc țara ca niște hiene! Da, e adevărul gol-goluț! Da, înțeleg, peneliștii secătuiesc averea țării și pe urmă, când o să vină revoluția, vor veni pe planeta mea să ceară azil politic.
Așa e, zice comitetul de primire, curat curvăsăreală românească penelistică. Și profesorul vine ceva mai în față. Își drege glasul, izbucnește în lacrimi. Plânge așa, în hohote și nu-l putem opri. Peneliștii de azi și-au bătut joc de adevăratele valori liberale. Curvăsăreala românească e una dintre cele mai ciudate boli din această lume de când e ea lume. Unii, în istoria României, se bat cu cărămida în piept, de exemplu, că ar lupta împotriva ruşilor dar pe din dos fac afaceri cu ruşii de numa, numa şi, bineîţeles, sunt pregătiţi să-i trădeze pe ruşi atunci când le va veni bine.
Alţii, în istoria României, îi pupă-n fund pe americani dar de fapt urăsc capitalismul dar se folosesc de el pentru că-i îmbogăţeşte vertiginos. Vor fi gata să le dea cu tifla americanilor atunci când va veni momentul prielnic. Istoria oficială a României ne-a păcălit tot timpul făcându-ne să credem că am fi fost mari viteji de-a lungul vremurilor. Nici pe departe. Ne-am dat cum a bătut vântul să nu care cumva să ne ologim, să nu care cumva să ni se ducă dracului bruma de avere. Conducătorii românilor, în mare parte, au fost nişte oameni mici şi ticăloşi pe care istoria oficială i-a vopsit în culori vesele, eroice, false.
Mare greseala sa consideri gasca penelista de azi ca fiid urmasul fostului PARTID NATIONAL LIBERAL.Mare greseala!!!!!
Nancy Huston,scriitoarea canadiana si eu,formam un comitet de primire ad-hoc! Nancy zice pe romaneste:,,V-ati pierdut nordul,domnule! Stiu,continua ea,ca strainul este cel care se adapteaza.Caci nevoia perpetua de a se adapta induce in el o constiinta exacerbata a limbajului si poate fi extrem de propice pentru scris.Invatarea unei a doua limbi anuleaza caracterul,,natural „al limbii de origine- si incepand de aici,nimic nu mai e dat din oficiu,nici dintr-o parte, nici din cealalta;nimic nu va mai apartine de origine, de drept, de evidenta”.Extratrestrul ne priveste cu duiosie,exclamand:,,in mod sigur, in mod sigur,nordul asta, am inceput sa-l pierd”. Si mi-am adus aminte ca si eu pierdusem busola si nu ma mai puteam orienta printre puzderia de partide,aveam mintea…gaurita de promisiuni si, intinzand mana extraterestrului ,i-am spus verde-n fata;,,tu esti de-al nostru,suntem impreuna si vom ramane impreuna pe aceasta planeta”.
Peneliștii in frunte cu Iohanis si odioasa lui coalitie jefuiesc țara ca niște hiene! Da, e adevărul gol-goluț! Da, acestia secătuiesc averea țării și pe urmă, când o să vină revoluția, vor fugi să ceară azil politic …..!!!!!