Cei cu pensii speciale să nu mai fie numiți de partide în funcții publice. Dacă principiul s-ar aplica, ar trebui să plece patru judecători de la CCR, un viceguvernator BNR, directorul SPP, un membru al CSM și alții. Doar că regula e deocamdată doar o unealtă politică, folosită când unui partid nu-i convine o propunere a altuia. Iată povestea.
Sorin Grindeanu despre cei cu pensii speciale numiți în funcții publice
Într-un interviu la G4Media, Sorin Grindeanu a explicat de ce nu agreează propunerea USR pentru Avocatul Poporului. Este vorba despre Roxana Rizoiu. Aceasta este membru ales în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii. A coordonat apărarea României la CEDO, fiind de două ori agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Rizoiu apare pe lista celor care l-au împrumutat pe Nicușor Dan în campania pentru prezidențiale.
Grindeanu susține că Rizoiu nu se califică pentru funcție pentru că are pensie specială.
„ O să pun o condiție să nu aibă pensie specială. Vorbesc serios. PSD-ul nu o votează dacă are pensie specială. Și eu, din câte știu, asta e propunerea. Le-aș recomanda să o schimbe sau să renunțe doamna la pensia specială”, a spus Grindeanu.
Moderatorii au fost intrigați de condiția pusă de Sorin Grindeanu și l-au întrebat dacă e cumva un principiu pe care vrea să-l aplice întregii administrații. Pe bună dreptate, principiul liderului PSD, pe cât de bun este, pe atât de rar a fost aplicat de propriul său partid.
Dacă Sorin Grindeanu și-ar duce promisiunea la capăt, atunci mulți ar zbura de pe funcțiile pe care sunt numiți politic în prezent. Ironia face ca PSD să aibă cei mai mulți speciali propuși în funcții publice.
Specialii numiți politic în funcții publice
Renate Weber depășește orice record, cu două pensii speciale. Una de la Casa de Asigurări a Avocaților și cea de-a doua de la Parlamentul European. Weber a fost numită ca Avocat al Poporului de ALDE și i-a expirat mandatul în 2024.
La Consiliul Legislativ, Florin Iordache și Paul Stănescu (PSD) au impus-o în funcția de președinte al Secției de drept public pe fosta secretară de stat în Ministerul Justiției, Mariana Moț. Aceasta are pensie specială ca fost judecător.
La Curtea de Conturi sunt doi consilieri cu pensii speciale de foști parlamentari, ambii numiți politic de PSD. Ion Mocioalcă și Ion Călin.
Florin Georgescu, numit tot de PSD, la Banca Națională a României, are și el pensie specială de fost parlamentar.
La CCR, sunt trei judecători propuși de PSD care au pensii speciale. Este vorba despre Cristian Deliorga, Gheorghe Stan și Bogdan Licu.
Mihaela Ciochină, judecător CCR propus de Klaus Iohannis, are și ea pensie specială.
Și tot PSD l-a propus din partea societății civile pe Fănel Mihalcea ca membru în CSM. Acesta este tatăl vicepreședintei PSD, Silvia Mihalcea. El are pensie specială ca fost procuror.
Lucian Pahonțu este directorul SPP de 21 de ani. El a fost trecut în rezervă pe 1 noiembrie 2024 și are pensie specială. Cuantumul nu este public.
Ce pensii au clienții partidelor
Mai jos este lista celor care cumulează funcția publică obținută politic cu pensia specială:
- Avocatul Poporului – Renate Weber (ALDE) – Casa de Asigurări a Avocaților pensie 49.728 de lei/an, Parlamentul European Comisia Europeană pensie 40.225 de euro/an
- Consiliul Legislativ – Mariana Moț (președinte de secție, apropiată de Florin Iordache) – 319.037 de lei anual
- Curtea de Conturi – Ion Mocioalcă (PSD) – indemnizație limită vârstă – 8.155 RON anual
- Curtea de Conturi – Ion Călin (PSD) – indemnizație pentru limită de vârstă – 65.634 RON anual
- BNR – Florin Georgescu (PSD) – indemnizație de parlamentar pentru limita de vârstă – 86.510 RON anual
- CCR – Mihaela Ciochină (Klaus Iohannis) – pensie specială 417.000 de lei anual
- CCR – Cristian Deliorga (PSD) – pensie specială 825.967 de lei anual
- CCR – Bogdan Licu (PSD) – pensie specială 383.000 de lei anual
- CCR – Gheorghe Stan (PSD) – pensie specială 287.572 de lei anual
- CSM – Fănel Mihalcea (PSD) – pensie specială 328.704 de lei anual
- SPP – Lucian Pahonțu – pensie militară (??? aprox. 20.000 de lei/lună, potrivit Newsweek)
*Veniturile sunt din 2023, pentru că cea mai nouă declarație de avere depusă este din 2024. În 2025, CCR a dat o decizie care le permite persoanelor aflate în funcții publice să nu mai aibă declarațiile de avere la vedere.
Avertisment BNR: „Unii ies la pensie când alții abia se pregătesc să aibă copii”
Dialogul G4Media cu Sorin Grindeanu despre privilegiații cu pensii speciale
Cristian Pantazi: V-ați opus numirii unui nou Avocat al Poporului, care revenea USR.
Sorin Grindeanu: Da, o să pun o condiție să nu aibă pensie specială. Vorbesc serios. PSD-ul nu o votează dacă are pensie specială. Le-aș recomanda să o schimbe sau să renunțe doamna la pensia specială.Dan Tăpălagă: Deci standardul PSD în acest moment este ca toți cei care au pensie specială nu mai au ce căuta în administrație.
Sorin Grindeanu: Mă aștept de la cei care au strigat non-stop cu pensiile speciale și au făcut una din politicile publice de frunte să aplice și când e vorba de ei. Și mă refer la USR. Cred că nu-i singurul exemplu. (…) PSD nu și-a făcut un stindard din aceste politici publice. Dar domnii ăștia și-au făcut.
Cristian Pantazi: Dar nu se aplică uniform și la ei și la dumneavoastră?
Sorin Grindeanu: Poate fi o treabă și va fi, din ce înțeleg, se va încerca …Dan Tăpălagă: Depuneți o inițiativă legislativă?
Sorin Grindeanu: Ok, mi-ați dat o idee, a doua după chestiunea cu unitățile administrativ-teritoriale.
îN final ce să-ți zic Maidanezule , ..:. a mierlit D-tru în baie , că ministra lui DE Resort 5 STELE , i-a băgat nămol cu mormoloci în Liicheanu…
caius iulius caesar , de unde ști ? Te-a apărat la vreun procest?
–Te-am atenționat să nu-ți etalezi prostia specifică #maidanezilor . Lucrez în SEN în Conducerea oprativâ de 40 de ani , nu la împins hărtii și nici cafele , ca maidanezele și pesedistele tale . În legislația din domeniu . un loc primordial îl ocupă „Regulamentul de conducere și de exploatare a instalațiilor hidroenergetice . Atributele conducerii operative sunt: Autoritatea de decizie , comanda de coordonare , comanda nemijlocită și competența . În ceea ce priveste HIDROAMENAJAREA PALTINU , PRIMELE 3 ATRIBUTE APARȚIN MINISTERULUI MEDIULUI , ȘI FIIND O MARE AMENAJARE AUTORITATEA DE DECIZIE DIRECT MINISTRULUI , Golirea lacului s-a făcut cu aprobarea sa , deși avea cunoștiință de INEXISTENȚA UNEI SURSE DE REZERVĂ , acumularea Voila fiind indisponibilă . În ce privește SISTEMUL HIDROENERGETIC ARGEȘ AMONTE – unde am lucrat atăt la Hidroelectrica , căt și la Direcția APELOR , care în prezent este în Min. MEDIULUI , primele 3 ATRIBUTE aparțin Hidroelectrica . iar ULTIMUL competența , aparține Ministerului Mediului – direct MINISTRULUI – fiind în cauză CEA MAI IMPORTANTĂ SURSĂ DE APĂ DIN ȚARĂ CARE ALIMENTEAZĂ INCLUSIV CAPITALA./ COMPETENȚA -ESTE ATRIBUTUL PRIN CARE ESTE OBLIGAT LEGAL SĂ-ȘI EXPRIME ÎN FIECARE MOMENT PUNCTUL DE VEDERE ASUPRA HIDROAMENAJĂRII , PT. CĂ ASIGURAREA FOLOSINȚELOR CIVILE , INDUSTRIALE ȘI AGRICOLE , A FLOREI ȘI FAUNEI , A VIEȚII INCLUSIV UMANE A ZONEI ADIACENTE ESTE OBLIGAȚIA LEGALĂ DE BAZĂ A MIN. MEDIU ( inclusiv a maidanezilor) . DECI GOLIREA VIDRARU S-A FĂCUT INCLUSIV CU SEMNĂTURA MIN. MEDIU , ulterior fiind coordonată de Hidroelectrica . Deci #MaiDANeza de la Mediu e în egală măsură responsabilă , cu atăt mai mult cu căt da asigurări că „nu vor fi probleme„
@ L-au scris ăștia pe Pahonțu pe ultima poziție, să bage ”liberare” la SPP ?
@ Cu SPP-iși în biserici, la poze, o inițiaivă cu liberarea SPP nu aveți ?
Bai Grindene, gaseste altceva, pensia este un drept castigat la care nu poti renunta. Femeia este foarte buna, desi este de la USR. Chestia este de ce ati acceptat de la inceput aducerea USR la guvernare, daca nu erau in guvern nu puteau face propuneri de functii inalte.
DE UNDE ȘTI ? Te-a apărat la vreun procest?
„El Salvador” de Romania salvează țara! Trăiască nația!
„El Salvador” din subofițer a ajuns Chestor ieșind din sistem cu o pensie nesimțită de 20.000 de lei , a mers pe drumul deschis de madame Ciucă care din plutonier a ajuns Colonel fără să facă școală militară de ofițeri. O societate coruptă din cap până picioare.
Cum să crească economia, bugetul, nivelul de trai etc etc când voi parazitați totul cu pensiile speciale, privilegiile etc etc?
Sorinache, cel mai rezist din PSD! Succesuri trădător de amărâți! PSD grup infractor organizat!
Trăiască „El Salvador”! Trăiască Busuioc! Trăiască și înflorească prietenia între organe!
SI DĂ-I SI LUPTĂ SI LUPTĂ ȘI DĂ-I , Comisare , de 10 ani cer în pustie , un singur exemplu de #MaiDANez , care înainte de a se căpătui la STAT , primar , ministru , secretar , director , să fi condus măcar un colectiv de 5 salariați într-o întreprindere serioasă – nu patiserie , șaormerie , șobolănie ONG . Ai văzut ce luptă Miluiță cu „sinecurile ? Are cu el o grămadă d-ăia cu „ceafa groasă , foști portari , melițieni , tablagii , toți privați de meserie . Duceți-vă bă , unde a înțărcat Mutu iapa ConsuOANA , AIA CARE A LĂSAT 2 JUDEȚE FĂRĂ APĂ . (Dacă ripostezi la asta ești faultat din start pt. că sunt inginer de 40 de ani în domeniu chiar la locul faptei ) răspunde numai la prima chestiune , aia cu CE SERVICII AU ADUS #MAIDANEZII , PATRIEI , ÎNAINTE SĂ SE URCE PE DIVAN .
Cine a lăsat două județe fără apă? Eu cred că o faci pe prostul că tu de fapt ești postac PSD ist
A facut cineva un calcul sa vedem cu cat ar creste pensia medie daca pensiile speciale ar disparea/ diminua?
Într-o zi se va face dreptate!
E dictatură, jaf, crimă contra oamenilor de rând .
Trebuie să curgă sânge pentru dreptate și egalitate a tuturor cetățenilor români?
Va veni cât de curând legea egalității!
Hai ba grindene! Voi cu Oprea mareșalul de șpriț ati dat sinecuri la greu, împreună cu toți mucosii lui Georgescu baie la copca!!! Acum ce crezi, ca sinecurile se duc la munca de jos, ca pregătiți sunt zero! Singurii care lupta pentru privat si poporul cinstit sunt USR!
Asta cu USR sper că este o glumă!
Florinel ai glume în program?
Mașinăria infernală PeSeDista a insinuarilor, matrapazlacutilor și trisarilor, funcționează impecabil. Mostenire de o dezolanta josnicie! Sau, poate, avem de-a face cu niște semne de maladie politica care se manifestă prin sfidare provinciala excesivă? Smulgeti masca de insensibil congenital. Veți descoperi, cu stupoare, temeiurile mescine, bazele josnice ale tuturor uneltirilor, ticăloșia și vomuptatea răutății native. Ce e adevărat despre tovarășul Grindeanu, e adevărat despre întreaga sleahta.
este ca un harciog ce aduna pentru iarna si Grindeanu arata ca un risipitor ce se imbata cu lautari si mai pune si masa in capul ospatarilor.
Asa se vede.
E înfiorător ! Cred că la nivel național sunt peste 100.000 … . Vă imaginați cîtă suferință e pe capul romănilor pentru a susține dezmățul acestor nesimțiți ? Vă spun eu , sunt peste 1.000.000 de romăni cu pensie minimă , adică 1.281 lei . În realitate , numărul acestora depășește 2.000.000 .
Grindeanu nu este credibil de ani buni,USRistii daca ar fi destepti-dar nu sunt-ar renunta la ‘speciali’in functii publice ,dar ce sa ceri unui partid de plutonieri